Sub talpă- depărtare,
pe geană- cer străin,
în gânduri- nor de haos,
cu inima-n venin,
lipsită de duminici
pe leagăn viscolit
stau ţurţure cu picuri
în sufletul golit.
Vocalele refuză
în şoaptă să le-nşir,
amurgu-mi coase ie
din spini de trandafir-
tăcerea ta mă ceartă
cu visul ne-mplinit,
stau la-nceput de vară
cu iarna în zenit.
Te caut printre file
din vechiul calendar
unde-ţi păstrez ecoul
cum te-am ştiut- ştrengar,
risipitor de stele
cu-aprilu-n buzunar,
stăpânitor de rune
îndrăgostit hoinar.
Dar prea departe astăzi-
în soarta mea străin,
lăsată-n nor de haos,
cu inima-n venin,
lipsită de duminici
pe leagăn viscolit,
un ţurţure cu picuri
în sufletul golit.
Mă-nnod mai strâns cu talpa de pământ-
prea multă rouă mi-a stropit aripa,
s-au consumat silabele din cânt
şi s-a topit cu zarea-n neguri clipa.
Orfană stau la margine de vis
trădat cu rază-n geana dimineţii,
deacum- tăcere, totul a fost zis
şi îngropat în nemurirea ceţii.
Cu pas grăbit pe muchii de final
spre un poem de ultim zbor în faţă-
azi orice început îmi e banal
ca fulgi rebeli pe câmpul cu verdeaţă.
Prin toate verile-am trecut, în aur fals
sub ram pustiu îmi tălmăcesc menirea
eliberând al primăverii vals
să nu instig zadarnic împlinirea.
Atâtea seri iluzia albastră
pe-aceeaşi pânză ambii desenam
până la zori, prin ciobul din fereastră-
ba-n chip de pradă... ba sfios vânam.
De-atâtea ori de febra-ţi pătimaşă
în miez de faur, ah, mă sufocam
ca-n maiul jun, în verdea lui cămaşă
cu inocenţă soarta îmi jucam.
Cu primul tren, la prima ta chemare,
cu-n vis la braţ, în urmă fără punţi,
prin şoapta ta de "ultimă-ncercare"
lângă pustui-mi arşiţa să-nfrunţi.
Dar la peron prin sticla sinilie-
o siluietă prinsă de-al tău braţ...
Sub talpa mea speranţa de hârtie
cuprinsă-n pară, firea mea- în lanţ.
Fără aripi, în liberă cădere,
cu geana udă, rima în suspin
şi-al tău sărut pe gura-mi azi e fiere,
dezmierdul tău- azi cupă cu venin.
Zădarnic cauţi, a cules ninsoarea
acele două urme-mbrăţişate
când boarea nopţii a schimbat culoarea
ispitelor în vene furişate.
Adolescenţi la prima întâlnire
întârziaţi cu nişte zeci de toamne
verificăm în DEX ce e "iubire",
dar... pe de rost ştiam cândva, o, Doamne!
Prea complicată-i este tălmăcirea,
sau paşii am pierdut prin labirinte,
dar a zâmbit şireată fericirea
şi orizontu-n urmă-a tras cuminte.
Nu mai vorbim, cuvintele înşală,
ştim să zburăm deacum numai în vise-
pe frunte-mi pui cunună de vestală,
pe umeri- primăverile ucise.
Dar două urme şterse de ninsoare,
au fost, (sau ne-au părut) îmbrăţişate-
pun pe destin o pată de culoare,
dulci amintiri prin rime furişate.
Aşa şi vei rămâne
enigmă din vocale
cu puncte de suspensii
pe visul obosit,
eu te-oi chema cu roua
turnată pe petale,
ştiu, mă-i lăsa în iarnă
în verdele cosit.
Nu te acuz, ştiu taina
căderii din orbită,
o încercasem toamna
când bruma-ntârzia,
azi bandajez cu rime
furtuna mea rănită,
iar tu rămâi acelaşi
fior ce mă-ncălzea.
Şi-n nopţi fără duminici
îţi voi trimite semne,
în larma din tăcerea-ţi
chemări voi auzi,
voi amăgi splendoarea
prelinsă prin arene
şi voi şopti pe gura-ţi
cu gura mea..
(si-si)
