Iartă-mă...

Te rog mă iartă

că te las

cu ochii uzi...

La fel de drag

ca la-nceput îmi eşti,

auzi???

Cum să rămâi

aşa tăcut

nealinat?

Mă ceartă dorul meu

în timp nedeclinat...

Eu te iubesc - 

pulsează verbul în suspin.

În vis hoinar

la geamul tău tot vin şi vin,

eşti cel mai drag,

te ţin pe pleoape

ca pe-un strop.

Cum să te las?

Se duce clipa 

în galop...

"Muritor de rând"

Doresc doar atât:

un cuvânt să culeg

cu gura-mi pe gura-ţi,

nectar să aleg,

pe braţe să-ţi cad

ca un fulg peste pară

în doi să avem

noapte caldă de vară...

Doresc... dar suntem

nişte căi paralele

ni-i visul parfum efemer

de lalele

îmi eşti o icoană

cu chipul divin,

în dorul ce-ţi port

rug pe-altare devin.

Îmi eşti în destin

nu un biet muritor,

eşti înger ce-mi torni

în făptură fior,

eşti cerul

spre care cu rugă mă-ndrept,

chemare pe care
de-un veac o aştept.

Privirea din poză

Privirea ta de rime născătoare:

fereastră-n nemurire... o splendoare,

icoană pe altarul desfătării,

chemare din durerile uitării...

Senin ce toarnă febră în scânteie

să-mi amintesc: sunt dulce, sunt femeie...

Să fremăt ca un mugur prins de brume,

să rătăcesc prin ocean în spume...

Din ea compun un vis răpit din soartă,

spre fericire îmi pictez o hartă,

ademenind noi fluturaşi în burtă

mă mai reţin în primăvara-mi scurtă.

Şi chiar de eşti doar pată pe hârtie

chemarea firii e la fel de vie:

la tine-n braţe şoaptă-nfiorată,

în stropi de cer o patimă curată.