* joc cu iubitul

Te prinde-n joc cu mine

în miez de ierni, iubite,

când ne-mpresoară fulgii

cu valsul lor ghiduş,

iar rugul se prelinge

din şoapta ta cuminte

privindu-mă în vise

cu ochi de spiriduş.

Surâsul cuibăreşte

în mica mea minciună

să luminezi obrajii

cu cântece de dor,

să înfloreşti cearşaful

cu perla din cunună,

să torni în vene pară

prelinsă din fior.

Să mângâi cald suspinul

cu maiul ce ne pradă

de file scuturate

din calendare roi,

să-mi fii sub braţ o cârjă

când calc pe vârf de spadă

ţinând în mâini tăişul-

o rană pentru doi.

* Pentru tine

Şi azi şi mâine-aici,
în inima silabei
prin geam deschis, iubite,
vin să te alint,
mă plec cu şoapta
peste geana obosită
şi-n miez de toamnă
vin destinele să mint.

Să-ţi mângâi umbra

de un mai uitat în ploaie

când te-a lovit

aroma florilor de tei

când am rămas

cu primăvara-n aşteptare

să fiu o unică

aleasă-ntre femei.

Să-ţi pun pe frunte

cununiţă de uitare

de nu-ţi răspunde

cel final de anotimp,

să-mi dai s-aştern

peste orbită noul soare

chiar de-i lumina

fără spaţiu

fără timp.

* remuşcări

Cerul între degete am spart,

stropi de vis mi s-au prelins pe gânduri

culegând din pânzele pop-art

şoapte ordonate rânduri-rânduri.

Cioburi am înfipt în râs pizmaş

să trezesc suspin în nedurere

expunând fiorului vrăjmaş

zahărul pocalului de fiere.

Am exclus fâşia din destin

oglindită-n picurii de rouă

pe obraz de preot celestin

sub genunchi plecat de legea nouă.

Pe altarul-şarpe m-am ucis

regretându-mi viaţa fără viaţă

într-un veac absurd din basm concis-

o regină-n rolul de paiaţă.

* necald în nefrig

E prea târziu să torni culoare în petală

cu viscol alb m-am învelit 
şi nu mi-e frig,

minciuna ta-mbrăcată-n chiote de gală

rămâne-n prag - nu sunt acasă...
nu te strig.

Nu doar un veac tot înnoptam 
pe cărăruşă,

nu doar o moarte-am îmblânzit 
pe cerul ud,

mă cununam cu orizontul fără uşă

şi încuiam tăcerea - paşii să-ţi aud.

Mototolii apoi dorinţa în valiză,

zdrobisem carnea cu o aşchie de fulg

şi am fugit peste hotare fără viză

cu ploi de toamnă mana genelor să mulg.

De miezul gheţei se loveşte spuma runei

când o suspini şi-o torni pe lut să mă învii-

rămân captivă mută în eclipsa lunei

şi nu mai eşti chiar dacă zilnic vii şi vii.