* vise pictate

Pictat în culorile serii
pe pînza ţesută din vise
străine de spaima căderii
uitate pe căi nedecise

sculptat într-un şir de poeme
voit te-am ales pentru muguri
remediu în iarna cînd geme
pe bolta-mi crestată de pluguri.

Ştiind despre veacul în fluturi
aleg un destin de aripă
cenuşa pe-altar să mi-o scuturi
din vara trăită în pripă.

Apoi pe o pînză-nserată
să plou cu parfum din petale
muşcînd din arsura furată
suspinul pitindu-l sub zale.

* viaţă în două dimensiuni

Fluturi spre cer mă îndeamnă, iubite,
timpul cărunt să-l aleg din ninsori
uşi să deschid în speranţe finite
muguri uimiţi să-nfloresc în fiori.

Viaţa-mi aştern pe cărări paralele
ciobul oglinzii de chip o feresc
cronica-mi scriu pe parfum de lalele
toamna grăbită-n april o opresc.

Casa-mi înalţ într-un roi de vocale
gândul atârn cu o sfoară de zmeu
umbre de stele îmi presur în cale
pod între noi desenez- curcubeu.

Cerul de-amurg îl dizolv pe retină
ritmul şi rima în vene o torn
spăl visul orb adunându-l din tină
ruguri aprind pentru soarele morn.

* mi-ai lăsat toamna

Nu te-am chemat demult, iubite,
captivă toamna m-a făcut
oglinda bruma nu mai minte
pe gura-mi visul a tăcut.

Prin geam pătrunde-n gînd rugina,
în braţe vîntul rece strîng,
pentru pedeapsă-mi caut vina
şi-ascund în ploaie faţa. Plîng.

De mi-ai fi dat cel strop din lună
de primăvara ta promis
să-mi fie şoaptele-ţi cunună
şi amintirea paradis,

te-aş fi chemat cu orice frunză,
te cuprindeam cu orice rug
fiind iubirea-mi călăuză...

Dar toamna mi-ai lăsat-o jug.

* Toamnă amânată

Stăpână-ncearcă toamna să-mi devină
cu palma brumei gîndul mi-a pictat
în lacăt de-nchisoare fără vină
turnînd rugină-n versul necîntat.

Zadarnic crede dînsa că mă ştie
cînd urma mi-o culege din nisip
şi prinde porumbeii de hîrtie
din vis de dor înmugurit pe chip.

Căci curg cascade verzi din semafoare
pe la alt an argintul amânănd
iar miezul copt de clipă călătoare
mă înfăşoară-n galben paşnic, blând.

De pata răbdătoare ocrotită
opresc în boabe mustul jucăuş
să-adune-n mine vara despletită
bucăţi de cer cu palmele căuş.

* iubesc... nu iubesc...

Te-am găsit pe-un fir de romaniţă
neguri reci se aşterneau pe prag
mai purtam în fire-acea fetiţă
rătăcită-n pulsul de peniţă
pe destin pictînd un nume drag.

Între file albul din petală
delirează visul ne-mplinit
geamăt mut culege din vocală
de tăcere strigătul îl spală
căutînd final în infinit.

Aur tulbur curge pe alee
învelind petala ce ne-a nins
nasturii aprilului să-ncheie
gînd cărunt plouînd peste scînteie
însă romaniţa a învins.

* insomnie

Smulg genele înfipte-n cornul lunii
să le aştern pe visul răsfăţat,
din bolta frunţii îmi strivesc tăunii
şi ceru-adun pe linişte vărsat.

Uit coatele pe prag călcat de umbră,
din buzunarul nopţii ciugulesc,
speranţa chem din presimţirea sumbră
în poartă silueta să-ţi ghicesc.

Să stăm la sfat, vorbind fără cuvinte
pe ciobul din destin călcînd desculţi
tăcerea ta negîndul să-mi alinte
din pulsul pleoapei febra să-mi asculţi.

Pîn va urca din patima cafelei
prin gaura săpată-n orizont
vocala plînsă din chemarea stelei
pe sfori de zmeu prin anotimpul şont.

* "te iubesc!"

Un "te iubesc!"- balsam turnat pe rană
pe-un prag pustiu de talpa-ţi neatins,
cînd din clepsidră clipele-s pe goană
şi sub pleoapa-mi chipul tău nestins.

Un "te iubesc!" ce-apusul anulează
din vis ce se crezuse împlinit
dar ignorat de zeul ce-l veghează
şi-mi desenează umbra din zenit.

Un "te iubesc!" din poarta disperării
căci ultimul noroc a fost ratat,
cînd s-a topit pe buzele chemării
dintr-un capriciu de destin certat.

Un "te iubesc!" - o lacrimă tîrzie
rămasă-n gară într-un ultim tren,
lăcată ne-ncuiată să rămîie
cînd pătimaş regretele mă cern.

Un "te iubesc!" - o pauză-n durere
să-nvăţ din nou seninul să găsesc,
pentru speranţă - nouă înviere,
icoană pentru ultimul "iubesc..."

* "poate mîine..."

Ai legănat atîtea toamne visul
în nopţi pustiul rece să alini
zidind din stropi de stele paradisul
pentru icoana cărei să te-nchini.

Ai inspirat speranţă:"poate mîine..."
duminici suspendînd de orizont
silaba alegînd să-ţi fie pîine
pentru un ultim mai păstrat pe cont.

Dar cînd destinul şi-a permis o glumă
sădind în casa-ţi visul împlinit,
erai plecat... Te-ai speriat de brumă,
ce îţi divulgă paşii, din zenit?


Sau n-ai dorit să te cobori din stele
cedînd eternul clipelor din scrum,
dorinţelor adesea infidele...
sau "poate mîine...", totuşi, nu-i acum?...

* ai tăcut...

Ţi-am presurat cărarea cu petale
luînd un colţ de vară cu-mprumut
şi am ţesut un leagăn din vocale...

de mîine-ţi va răspunde geamul mut...

Te-ademeneam şi doamnă şi puştoaică
pitită într-un miez de vis hoinar-
ba prada ta, ba la vînat leoaică...

de mîine voi fi piatră de hotar...

Te întîlneam o umbră pe silabă
răpindu-mi gîndul cu-un sărut în plic
să potoleşti secundele din grabă...

de mîine vei găsi aici... nimic...

Te voi privi din nume de străină,
îţi voi vorbi cu verb necunoscut
ce nici nu mîngîie, nici nu alină...

Eu aşteptam...
Ştiai...
dar ai tăcut...

* dor în amurg

Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.

Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un "ții minte atunci..."
deslușind în tăcerea-ți o șoaptă.

Iar în pasul străin intuind
talpa ta șovăind a plecare
din dorința-ți de braț să te prind
înfruptat cu-amintiri din uitare.

Și să-ți scape-un suspin a regret
cu o frază lăsată-anonimă
rămînînd în amurgul șiret
ce va stoarce și mîine o rimă.