* dor de tine...

Cât de puţin...
o mână de vocale
turnată peste vinul oţetit,
un izvoraş pribeagului în cale,
un cântec cu suspinul împletit.

Cât de puţin...
şi iar e mai în floare
furtuna se îmbracă-n curcubeu,
o clpă-n van trăită nu mai doare
şi în plural se simte tristul "eu".

Puţin... dar mult
"îmi este dor de tine"
şi gura mea te caută febril
să te dezmierd, cuvântu-ţi să m-aline
înăbuşit de geamătul viril.

"ce dor mi-a fost"-
să recunosc genată
trădată de pojarul ce-l aprinzi,
în visul meu cu visu-ţi cununată
lăsând făptura-n rima ta s-o prinzi.

* neadevărul nu-i minciună

Mă plec peste minciuna fără vină
născută-n miezul copt de adevăr,
un fruct necopt de fragedă călină
sub luna, împletind brumar în păr.

Când legile cu "nu" au curs prin vene,
când lutul vrea să sape cuib în sol,
când se agaţă nopţile de gene
aşteaptă scena cel din urmă rol.

Se mai reţine umbra în culise
să prelungească ultimul antract
cu infinitul de minciuni şi vise
ce va anticipa un ultim act.

Culeg neadevăruri dulci pe buze
cu gustul de april întârziat,
primindu-le-n duminici călăuze
o scuză pentru gândul despuiat.

* file de carte

Noi, iubite- doi bulgări de humă
cu tic- tac monoton resemnaţi
în privire atingeri de brumă
de destine-n opusuri mânaţi.

Împletim înserări fără noapte,
înnodăm răsăritul de vis,
ne plecăm peste stropii din şoapte,
ne-mpăcăm cu minciuni din abis.

Peste umbre călcăm, aşternute
de un veac savurat pe deplin,
adunând în căuşe minute
pentr-un ultim concediu de-alin.

Ştiu, rămâne-vom file de carte
cu aluzii de dor împlinit
pe o stea rima noastră să poarte
taina nunţii din mitul finit.

Noi, iubite- un bulgăre-n vară
legăna-vom o frunză la sân,
scutura-vom petale cu parăvii arome să crească din fân.

* Eva ştrengăriţă

Nu măsura, iubite,
argintul din ninsori,
nu ştii că-n miez de faur
înmuguresc fiori?
Nu ştii că din cenuşă
aripi de fenix cresc?
că e lipsit de vârstă
poemul "te iubesc"?

Nu ştii că-n vene curge
acelaşi viu izvor
ce a pornit odată
din şoaptele de dor
şi nu cunoaşte maluri
plutirile din vis
şi carnea e flămândă
de-acelaşi paradis.

Nu căuta, iubite,
final în labirint,
nu asculta de toamne
căci brumele ne mint,
aprilul intră-n casă
când noi l-ademenim
pustiul de cenuşă
din leagăn să-l gonim.

În palma-mi a ta palmă
găsească adăpost,
nu îngropa în tină
duminici, fără rost,
nu îmbrăca pe cântec
apusul funerar,
mi-s braţele liane
pe trunchiu-ţi de stejar.

Cunună împleteşte
din clipa ce o ai,
îndreaptă-n grabă paşii
spre porţile de rai,
o Evă ştrengăriţă
aştept în univers
pe gură cu bomboane
şi inima pe vers.

* povaţa mută a poetului

Iubitule, s-a stins azi un poet
şi ne-a lăsat o ultimă povaţă
cu-o rimă mută-n fila de caiet:
-atât de trecători suntem prin viaţă...

Amurgul ne pândeşte chiar pe stea
săraci de ani, sau pricopsiţi cu zile,
prea timpuriu în carnea ei ne ia
ţărâna adunată în movile.

Ne prinde cu atâtea datorii
acel final, ce parcă n-o să vină...
în faţa-i chiar cărunţi suntem copii
şi primăvara-n suflet mai suspină.

Cu noi odată visele se sting,
iubite, vom pleca fără iertare
de vom ucide doruri ce ne-nving,
dar le-mbrăcăm în giulgiuri de uitare.

Ne-a mai rămas o zdreanţă dintr-un veac
şi o iubire încă netrăită,
grăbeşte-te, iubitule pribeag,
azi mai suntem, azi vreau să-ţi fiu iubită.

* să ne răpim

Iubite, vreau să te răpesc
de la duminica-ţi trăită,
de la grădini ce nu mai cresc,
de la rugina poleită,
ca să te smulg din cercu-nchis
tot mai restrâns în diametru,
din noaptea pernei fără vis
şi univers lipsit de centru.

Să poţi apoi să mă răpeşti
din labirintu-mi fără muguri,
cunună-n dor să-mi împleteşti-
ocrotitoare de amurguri,
să mă înlături din destin,
ce-i cu arpa-ntemniţată,
cu strugurele fără vin
şi sarea pe obraz turnată.

Şi cu trofeul TU şi EU
să compunem poveste nouă
din flori de mai, din curcubeu
şi doi nebuni desculţi prin rouă.

* file de speranţă

Culeg singurătatea ta pe filă
şi o încui cu lacătul din şoaptă
distanţa-mpăturind, milă cu milă
rupând în două vara noastră coaptă.

Dar zorii vin, muşcând flămânzi din lună
şi îmi răpesc povestea încă crudă,
în poartă orizontul îmi adună
lăsându-se pe braţu-mi toamnă udă.

Întemniţaţi în miezul din orbite
acoperim speranţa cu amurguri
şi genele în aşteptări înfipte
se lasă peste visele din muguri.

Clădesc cetăţi de file pe tristeţe
plecându-mi gura arsă spre vocale
să ne-nflorească soarele pe feţe,
să înfăşăm dorinţa în petale.

* randevu

Te strâng la piept, furtună ne-mblânzită
cu-aprilul tău din mugur neplesnit
roşind pentru rugina înverzită
şi zâmbetul din lacrima ce-o mint.

Ţi-alint chemarea firii încântate
cu buzele pândind al Evei măr,
zdrobind pe tâmple brumele uitate
cununa şoaptei împletind în păr.

Rotesc orbita împotriva iernii,
îmbrac rochiţa visului târziu,
mă las peţită de ispita cărnii
uitând în ploi trecutul străveziu.

Fug în dimensiunea fără lege
cu-a ta furtună azi am randevu,
pe geana udă şoapta-ţi voi culege
tu în aprilul gândului mă du.

* destine paralele

Două linii paralele
aruncate-n univers
printre pulberea de stele
scuturată de pe vers
într-un dor intersectate
cu iluzii se-mpletesc
pe cărările-mbrumate
pauză-n destin urzesc.

Şerpuiesc printre orbite
ca o boare de chemări
şi-n clepsidre obosite
visul reazămă de zări,
suspendează-n toamne muguri
sub rugina de pe ram
implantând fiori de ruguri
orizontului din geam.

***

Undeva, la colţ de gânduri
paralele strânse ghem
sapă galerii în viduri
cu văpaia din poem.

* culori de văduvă

O noapte nouă mă cufundă
în vinu-i tulbur, oţetit,
mă clatină amar pe-o undă
cu viscolul ce m-a peţit.

Nici singură, dar nici cu tine,
cu pene smulse din aripi,
pe vis cu umbre de suspine,
cu roze furişate-n ghimpi.

Un zîmbet desenat în zgură
pe şoapta încuiată-n cănt,
săruturi stinse în arsură
de mucegaul din mormânt.

Cadavru-n sipetul Pandorei
"de ce?!"- pe geană suspendat,
în lanţuri strunele viorii,
pustiu torenţial udat.

Tu pictor, eu- pe pânză pata
peisajul nopţii m-a băut,
finalul cinic- asta-i plata
în vene-mi curge al tău lut.