* Iubire care doare

Alerg spre tine,

ne-ntâlnim şi azi pe zare
în miezul verbelor

fiorul să-mi alinţi,
să-mi mângâi pleata

cu ploiţele stelare...
Dar palma-ţi lunecă

pe sânii Ei fierbinţi.

Zidim castele

cu ferestrele în vise,
în leagăn roze pun,

aştept să mă iubeşti
lăsând aripa

peste braţele-mi deschise...
Dar în extaz cu EA

suspini şi îi zâmbeşti.

Mă strângi la pieptu-ţi

cu polenul din silabă,
atingi cu buzele zenitul când te chemdin dezmierdare savurăm febril, în grabă...
Dar soarta ta cu-a Ei se deapănă-ntr-un ghem.

Nopţi diafane petrecute-n desfătare
pictând imaginea portretului din gând,
iubite,însă, mângâierea ta mă doare-
îmi spui de dragoste pe EA îmbrăţişând.

* Credinţă

Aş vrea să cred

că nu erai miraj
în universul meu

secat de vise,
când încercasem

în destin colaj
din fericiri furate, nepermise.

Aş vrea să cred

că nu era doar joc
cărarea împletită

în chemare,
când ai promis biletul cu noroc
şi curcubeu pe bolta-mi făr-culoare.

Aş vrea să cred că fi-va un zenit
când două umbre vor picta o pată
şi-un calendar ce-o filă a menit
pentru final de aşteptare plată.

Aş vrea să cred că te-oi numi IUBIT
şi veşnicia va-ncăpea în clipă
când vom gusta un strop din infinit
zburând în doi cu-o singură aripă.

Aş vrea să cred
că-n asta crezi şi tu...

* o viaţă la doi

Mai scrie de dor
chiar de ştiu că mă minţi,
să-mi scuturi pelinul din gene,
fiorul târziu
ca mai ieri să alinţi
căci doare ninsoarea din vene.

Troiene-s în vis-
pân-la vară e mult
zăpada-mi răpeşte bujorii,
culori de amurg
în tăcerea-ţi ascult,
de gându-mi se sprigină norii.

Mai lasă pe prag
o chemare în plic
să cred că mai ştii cum se zboară,
c-aştepţi lângă geam
de iubirea-mi să zic,
de rug ce nu poate să moară.

Vorbeşte-mi de-un cer
aşternut pentru noi,
lăsat pentru-o unică noapte
să fie o viaţă-mpărţită la doi
compusă pe file de carte.

* fantezii

Nu mai aştept...
Aripile mă dor,
căzui din zbor
într-un marfar, în gară,
mă-nvăluie cu fulgi
al tău "mi-e dor"-
nu mai privesc în urmă,
fug din vară.

Iert inocenţa-mi
şi te las să pleci,
rămân aici
cu rima-mbrăţişată
şi-n nopţile
însingurate, reci
voi alina
iluzia trădată.

Voi şterge din silabe
chipul drag
şi voi cârpi
cu ţurţuri fericirea,
chemarea ta
voi mătura din prag-
deşarte fantezii
a fost iubirea.

* cântec din brumă

M-am strecurat- un vis în noaptea ta
dar ai lăsat să-ţi lunec de pe geană
pe o petală de nu-mă-uita
în neduminici smulsă din poiană.

Silabă din ecoul tău eram
când două doruri se chemau pe nume,
dar am rămas o frunză fără ram
cu cântecul şi buzele în brume.

Spre tine, ca un fluture spre rug,
însă te-ai prins în braţe cu rutina,
mai torni scântei, dar de lumină fug,
nu mai aştept, cenuşa poartă vina.

Mi-e geamul mut în şoapta ce ţi-o las
şi-n primăvara noastră viscoleşte.
Ai fost în toamna udă un popas,
dar cel din urmă vis mă părăseşte...

* cuvinte reci

Cuvântul nu mai ştie să-ncălzească,
din fagul cu minciună s-a prelins,
iar tu- actor cu inima sub mască
în iureşul spectacolului prins.

Ai mângâiat- sub palma-ţi azi e rană,
pictai speranţe- nu mai sunt culori,
april naiv înmugureai sub pană-
azi plouă cu rugină în fiori.

Zbor întrerupt pe creasta nepăsării,
dor deşteptat pe lamă de cuţit,
ademenită-n mrejele visării
cu hăul de adio m-ai peţit.

Se-neacă în zăpadă depărtarea
în taină probozită de suspin...
Învăţ să scriu pe orizont uitarea,
muind peniţa-n lacrimi şi venin.

* destin de frunză

Un cer străin aşterne giulgi peste speranţă,
în plină iarnă fericirea-i în vacanţă,
îmbrăţişare de gerar mi-e patu-n lună
un ultim vis în rana stelei să apună.

Ninsoarea şterge de pe prag o aşteptare,
încerc să vând o amintire pe uitare,
cu zâmbet fals pe orizont îmi mint norocul,
cu nou destin, fără arsuri, împac ghiocul.

Leg curcubeul de artere seci cu noduri,
pun peste lavele active şapte poduri,
din calendar şterg primăverile învinse,
pe frunte-mbrac cununa dorurilor stinse.

Culeg suspinu-n doze de anestezie,
turnând în rime pasiunea mea târzie,
devin o frunză dezmierdată de furtună-
de ram desprinsă, însă neculcată-n humă.

* de despărţire

Peronul mut şi ochii uzi rămân în noapte,
durerea-mi culc pe locul patruzeci şi şapte,
ritm monoton sumează verste infinite,
se zgribulesc în geamăt clipele menite.

Strivesc un strigăt între buzele crispate,
leg căi ferate de speranţele-ngropate
şi mă arunc în hău cu creste ascuţite
să cad pe zdrenţele destinelor rănite.

Cuvinte reci în teaca inimii pulsează,
un strop pe geană, fuga trenului veghează
şi de tăcere un suspin se poticneşte-
între chemare şi răspuns pustiul creşte.

Însinguraţi şi rătăciţi în aşteptare
pictăm o pânză cu destin fără culoare,
că n-am găsit cuvânt ce drumul să ni-l lege,
de pe retină două chipuri se vor şterge.

* suspin înainte de plecare

M-am reţinut pe geana visului
o clipă
o rugă-n ochi-ţi?
nu, n-a fost,
erau pustii,
suspin amar se furişase sub aripă,
striveam sub talpă orizontul străveziu.

De veac ucis
am dezbrăcat treptat destinul,
curgeau din streşini
picături de curcubeu,
în fapt de seară

aşterneam pe pat veninul-
singurătatea-i sinonim de azi cu "eu".

Cu paşi grăbiţi
înspre orbite paralele,
între pleoape
stropi uscaţi mototoleam,
ce-aduce mâine?
ciob de noapte fără stele
şi insomnii în rana golului din geam.

Apoi vom plânge
în furtuna potolită
vom dezmierda pe braţe verbul "a ierta"
pentru o lună în zenit
cerca-vom mită,
dar visul umed
azi ucis
ne va certa...

* plăceri efemere

Înfăşurat în rimă
cu chip de veşnicie
îmi transformai abisul
în zbor de păpădie
şi mă năşteam în soare
din fiece petală
turnând în existenţă
polenul din vocală.

Azi te-am zidit din humă,
mi te-am turnat prin vene
să te simţesc pe palme,
să te păstrez sub gene
şi s-a prelins pe trupu-mi
fior de putrezire
luând la braţ blestemul
de ultimă iubire.

Plăcere efemeră,
dor alăptat cu vise,
un leagăn pe ruina
poemelor nescrise,
înfăşurată-n geamăt
de moartea împlinirii
m-a răstignit pe noapte
neânfrânarea firii.

Orfană azi de tine
leg lacrima de zare
aştern pe nor mormântul
las fruntea pe ninsoare
şi-n giulgi de poezie
culc şoapta obosită
se stinge-n mine vara
cu iarba necosită.