* univers plagiat

Tu n-ai cules petala amorţită-

alb vestejit mă-mbracă în ninsori

şi-n basmul vechi de noapte însoţită

mă furişez sub vrafuri de scrisori.

Pe cer brăzdat şi fără săptămână

cu zdrenţe de duminici în zenit

pe sclava care sunt mă fac stăpână

să desenez plecări în infinit.

Nu ştiu să mor- trăiesc a doua oară

în univers pe pânză plagiat

din sipeţel prădat, fără comoară

de virusul "amor" contagiat.

Şi doar cu talpa goală şi rănită

alerg în anotimpul scuturat

de viaţă şi de moarte huiduită

prin veac orfan de înfloriri ratat.

* dor curmat

Anotimpul cărunt

se prelinge prin verde,

nori pe chip aşternând

visu-n ceaţă îmi pierde,

mă despoaie de frunze,

sărbători cu desert

să mă-mbrace-n furtună-

zbor de fluturi să cert.

Stropul vinei amar

în pustiu mă adapă,

galerie prin gând

şi orbita mea sapă,

căci pe geana ta plouă

cu suspin funerar

adunat de sub piatra

de la ultim hotar.

Rima nopţii ating

cu arsura în palmă,

mă strunesc ca un arc

peste victima calmă,

şi te chem, te alung

tot uitându-mă-n urmă

să văd ultimul dor

cum amurgul îl curmă.

* singurătăţi nocturne

Orizontul se prelinge-n coaja nopţii,
valsul zilei se piteşte-n geamul ud,
mă ascund în gară de blestemul sorţii,
ambalez în ritm şi rimă gândul nud.


Fericirea-nfăş în giulgiul de mătase,
vame pun la uşi, la porţi şi la cărări,
pleoapa culc peste dorinţe nesfioase
împletind în păr cunună din uitări.


Mă alin cu umbra şoaptelor topite
din ecoul consumat în primăveri
când fiori înmugureau pe vis, iubite,
într-o eră fără mâine, fără ieri.


Strâng în palme praful clipei scuturate
şi cenuşa calendarului finit
să le-aştern pe rana bolţii-nsingurate
pentru cânt curmat şi basm neâmplinit.

* prizoniera labirintelor

Mă-ndepărtez cu încă o ninsoare

de fluturii rămaşi în primăveri,

orbecăind înfrântă de visare

prin labirint întemniţat în ieri.

Prizoniera nopţii virtuale -

înveşnicesc minciuna în destin

momită de puzderii de vocale

şi dulcele din seva de pelin.

Răspund chemării umbrei fără voce,

fantome prind la braţ şi mă încânt

de strigătul tăcerilor feroce

rugina din retină să-nspăimânt.

Aduc orbita-n roz cules din rouă,

mă-nvălui cu amurgul purpuriu

şi până-n zori pictez pe-o pânză nouă

alt labirint, la fel de fumuriu.

* Frunză în april

Un strop de nostalgie s-a prelins

pe frunza-ngândurată, obosită

cu verdele de viscole învins

să-şi mai dezmierde ultima iubită.

Să-i mângâie petalele de-argint-

un alb lăsat sub pânza de ninsoare,

să caute popas prin infinit

întemniţat în propria-nchisoare.

Să mai trăiască încă un april

în vis străpuns de glasuri nou-născute

cu zvon de muguri şi ecou de tril

sorbind din roua scursă printre cute.

S-aştepte o furtună pentru zbor

să-i dezmorţească trupu-atins de brumă

şi încălzit de ultimul fior

să se transforme-n bulgăraş de humă.

* inocenţă

Am tot crezut amiezilor de vară

dar toamnă-i azi în visul amurgit,

ploi ciobăneşti mă-nfruntă a ocară-

ghiduşul august iar m-a amăgit.

Speram la zbor pe-aripi de păpădie

zidind castel pe roz de curcubeu,

dar mă deşteaptă-a toamnelor stihie

şi cerul umed, cenuşiu şi greu.

Uitai să-mi scot năframa de mireasă

şi filele să rup din calendar,

dar a intrat pe poartă ceaţa deasă,

mă-mbrăţişează viscolul ştrengar.

În leagănul ţesut din inocenţă

am tot cules a stelelor nactar

şi n-am simţit a clipelor cadenţă

că au ajuns la piatra de hotar.

* spre miez de viscol

De-o vreme curg mai mult pe verticală

lăsând în urmă nori şi curcubee,

tot mai amar torn mustul în vocală,

mai rar m-aştern chemare de femeie.

Nu mă ascund de viscol şi de ploaie,

nu-mi pasă de oglinda supărată,

nu mai usuc obrajii de şiroaie,

în soartă bafta o declar furată.

Mă culc pe-o frunză umedă de toamnă

să mă prefac cu ea în fir de humă,

ucid în acte numele de doamnă,

mă logodesc cu geamătul din brumă.

Ca pe un zmeu las vara-n zbor - rup sfoara,

spre miez de viscol plec cu barca spartă...

Zădarnic am săpat - minţi comoara,

azi solitară-n iarnă-s fără hartă.

* cântecul verdelui trădat

Mai freamătă-n rugină stropul verde,

tresar pe gene pui de licurici,

în brumă visul fluturii îşi pierde -

cu desfrunzirea geamătu-s amici.

Adun în pumn feliile de soare

pe chipul pal duminici să aprind,

de curcubeul stins să leg izvoare-

în pleata rară mici nădejdi să prind.

Amurgul înfăşor în somnifere,

rup foi din calendarul devastat

şi sper pe ram o nouă înviere

de verde crud în cântecul trădat.

* toamnă-n gânduri

Nor de gânduri desfrunzite

smulge zborul din aripi,

leagă visele cosite,

prinde fluturii în ghimpi,

pradă cântul din vocale,

mă hrăneşte cu minciuni,

mă culege din petale,

mă despoaie de minuni,

orizontul împleteşte

în cununi de nenoroc,

peste şoapta mea loveşte

s-o îngrop fără soroc,

ca pe-o umbră de chemare

înghiţită-n nerăspuns

mă destramă a uitare

lunecată spre apus...

* Călăul inspiraţiei (toamna)

Mă poticnesc de visele pitite

sub vraful ud de aur efemer,

şi mă destram cu umbrele grăbite

a clipelor lipsite de mister.

Un veac cărunt, uitat de sărbătoare

azi mi-e amant, călău şi rob supus

în pat de curcubeu fără culoare

cu geana sprijinită în apus.

Nezâmbetul pictat pe gura nopţii

veghează verbul sur rămas în ploi

şi îmi despoaie ramul veşted hoţii

de licurici aprinşi pe albe foi.

Aştern pe mine zdrenţele de brumă

un gând curmat de toamnă să-ncălzesc,

dar mă prefac treptat în praf de humă

cu frunzele ce-n mine putrezesc.