# fără viitor

Tăcerea ne-a făcut deja străini

nu-mi îndulceşte gura al tău nume,

nu mă dezmierzi cu şoapte să alini

cascada-n mine, care cade-n spume.

Durerea aşteptării a trecut

în suferinţă cronică, mirată,

nu mai pulsează-n gândul meu acut,

s-a furişat sub gene resemnată.

De visele din ieri m-ai vaccinat,

de dor de tine am imunitate,

reiau destinul ce m-a cununat

cu nopţi de ceară, zile îmbrumate.

Rup filele acelui calendar

care a cunoscut a noastre taine.

au fost duminici, însă înzadar,

e viitorul nostru fără haine.

* Ai revenit

Stelele-s din nou de partea mea:

ne-am intersectat într-o orbită,

ieri singurătatea mă veghea,

astăzi în destin îmi eşti ispită.

Ai venit tiptil şi nechemat,

m-ai găsit sub ceaţă resemnată,

cu aprilu-n firea mea curmat

şi cu faţa rimei îmbrumată.

Mi-ai adus nesomn cu vis nebun,

dor, să fiu de-un braţ încolăcită,

să fim doi ca fructul de alun

în aceeaşi coajă împlinită.

De cruzimea legilor să uit

înflorind un ram pe creangă seacă,

să şterg veacul ce nu te-a ştiut,

pasiunei tale să fiu teacă.

* joc cu iubitul

Te prinde-n joc cu mine

în miez de ierni, iubite,

când ne-mpresoară fulgii

cu valsul lor ghiduş,

iar rugul se prelinge

din şoapta ta cuminte

privindu-mă în vise

cu ochi de spiriduş.

Surâsul cuibăreşte

în mica mea minciună

să luminezi obrajii

cu cântece de dor,

să înfloreşti cearşaful

cu perla din cunună,

să torni în vene pară

prelinsă din fior.

Să mângâi cald suspinul

cu maiul ce ne pradă

de file scuturate

din calendare roi,

să-mi fii sub braţ o cârjă

când calc pe vârf de spadă

ţinând în mâini tăişul-

o rană pentru doi.

* Pentru tine

Şi azi şi mâine-aici,
în inima silabei
prin geam deschis, iubite,
vin să te alint,
mă plec cu şoapta
peste geana obosită
şi-n miez de toamnă
vin destinele să mint.

Să-ţi mângâi umbra

de un mai uitat în ploaie

când te-a lovit

aroma florilor de tei

când am rămas

cu primăvara-n aşteptare

să fiu o unică

aleasă-ntre femei.

Să-ţi pun pe frunte

cununiţă de uitare

de nu-ţi răspunde

cel final de anotimp,

să-mi dai s-aştern

peste orbită noul soare

chiar de-i lumina

fără spaţiu

fără timp.

* remuşcări

Cerul între degete am spart,

stropi de vis mi s-au prelins pe gânduri

culegând din pânzele pop-art

şoapte ordonate rânduri-rânduri.

Cioburi am înfipt în râs pizmaş

să trezesc suspin în nedurere

expunând fiorului vrăjmaş

zahărul pocalului de fiere.

Am exclus fâşia din destin

oglindită-n picurii de rouă

pe obraz de preot celestin

sub genunchi plecat de legea nouă.

Pe altarul-şarpe m-am ucis

regretându-mi viaţa fără viaţă

într-un veac absurd din basm concis-

o regină-n rolul de paiaţă.

* necald în nefrig

E prea târziu să torni culoare în petală

cu viscol alb m-am învelit 
şi nu mi-e frig,

minciuna ta-mbrăcată-n chiote de gală

rămâne-n prag - nu sunt acasă...
nu te strig.

Nu doar un veac tot înnoptam 
pe cărăruşă,

nu doar o moarte-am îmblânzit 
pe cerul ud,

mă cununam cu orizontul fără uşă

şi încuiam tăcerea - paşii să-ţi aud.

Mototolii apoi dorinţa în valiză,

zdrobisem carnea cu o aşchie de fulg

şi am fugit peste hotare fără viză

cu ploi de toamnă mana genelor să mulg.

De miezul gheţei se loveşte spuma runei

când o suspini şi-o torni pe lut să mă învii-

rămân captivă mută în eclipsa lunei

şi nu mai eşti chiar dacă zilnic vii şi vii.

* univers plagiat

Tu n-ai cules petala amorţită-

alb vestejit mă-mbracă în ninsori

şi-n basmul vechi de noapte însoţită

mă furişez sub vrafuri de scrisori.

Pe cer brăzdat şi fără săptămână

cu zdrenţe de duminici în zenit

pe sclava care sunt mă fac stăpână

să desenez plecări în infinit.

Nu ştiu să mor- trăiesc a doua oară

în univers pe pânză plagiat

din sipeţel prădat, fără comoară

de virusul "amor" contagiat.

Şi doar cu talpa goală şi rănită

alerg în anotimpul scuturat

de viaţă şi de moarte huiduită

prin veac orfan de înfloriri ratat.

* dor curmat

Anotimpul cărunt

se prelinge prin verde,

nori pe chip aşternând

visu-n ceaţă îmi pierde,

mă despoaie de frunze,

sărbători cu desert

să mă-mbrace-n furtună-

zbor de fluturi să cert.

Stropul vinei amar

în pustiu mă adapă,

galerie prin gând

şi orbita mea sapă,

căci pe geana ta plouă

cu suspin funerar

adunat de sub piatra

de la ultim hotar.

Rima nopţii ating

cu arsura în palmă,

mă strunesc ca un arc

peste victima calmă,

şi te chem, te alung

tot uitându-mă-n urmă

să văd ultimul dor

cum amurgul îl curmă.

* singurătăţi nocturne

Orizontul se prelinge-n coaja nopţii,
valsul zilei se piteşte-n geamul ud,
mă ascund în gară de blestemul sorţii,
ambalez în ritm şi rimă gândul nud.


Fericirea-nfăş în giulgiul de mătase,
vame pun la uşi, la porţi şi la cărări,
pleoapa culc peste dorinţe nesfioase
împletind în păr cunună din uitări.


Mă alin cu umbra şoaptelor topite
din ecoul consumat în primăveri
când fiori înmugureau pe vis, iubite,
într-o eră fără mâine, fără ieri.


Strâng în palme praful clipei scuturate
şi cenuşa calendarului finit
să le-aştern pe rana bolţii-nsingurate
pentru cânt curmat şi basm neâmplinit.

* prizoniera labirintelor

Mă-ndepărtez cu încă o ninsoare

de fluturii rămaşi în primăveri,

orbecăind înfrântă de visare

prin labirint întemniţat în ieri.

Prizoniera nopţii virtuale -

înveşnicesc minciuna în destin

momită de puzderii de vocale

şi dulcele din seva de pelin.

Răspund chemării umbrei fără voce,

fantome prind la braţ şi mă încânt

de strigătul tăcerilor feroce

rugina din retină să-nspăimânt.

Aduc orbita-n roz cules din rouă,

mă-nvălui cu amurgul purpuriu

şi până-n zori pictez pe-o pânză nouă

alt labirint, la fel de fumuriu.