Efemer şi veşnic

Şi marea, și iubita

sunt stropi de infinit

în ele ești și cântec,

și vifor împlinit,

în lumea lor nocivă

te pierzi să te găsești

în pulsul vișniciei:

aștepți, adori, iubești...

E totul strop şi abur,

mister, ecou de vis,

nelinişti călătoare,

cădere în abis,

sau înălţări pe braţe

din şoaptele de dor.

E efemer şi veşnic,

fidel şi trecător...

Omagiu Toamnei

Vreau să vă vorbesc ceva:

Iată cum e toamna mea:

Cu bujori de mere coapte,

Cu răcoare-n miez de noapte,

Cu ghiozdane şi caiete,

Crezanteme în buchete,

Cu-o învăţătoare dragă

Cu glas dulce ca de fragă

Ce la carte ne îndeamnă.

Buna dimineaţa, toamnă!

Eşti ca aurul curat,

Cât de mult te-am aşteptat!

Şcoala mi-ai adus în dar,

Să mă faci un brav şcolar,

Să culeg din manuale

Precum darurile tale

Fel de fel de-nţelepciuni

Despre-a lumilor minuni.

Mulţumesc, bogată Toamnă,

Mândră şi frumoasă Doamnă

Harnică şi aromată

Cu desagi împovărată.

Darnică de poame dulci,

De legume, fructe, nuci...

Prin infinit

 

Îmi port paşii pe-aici, pe pământ,

Iar cu fruntea mă sprijin de cer

Şi de lumile toate mă-ncânt

Căci lumină-i în orice mister.

Când în braţe un înger cuprind

Şi pe aripa lui sunt în zbor

În vâltoarea chemării mă prind

Cu trecut, cu prezent, viitor...

Şi-i atâta iubire în jur

Când planez balonaş de culori

Trupul meu e un joc de purpur

Iar în faţă şi-n spate-i doar zori.

Sunt şi-acolo, şi-aici... peste tot.

Desenez următorul venit

Şi din vis o dorinţă mai scot

Să o cânt zi de zi-n infinit.

Din genune

Urc dincolo de cer şi de pământ,

Mă-ndepărtez de şoapte mincinoase,

În taina din lumină şi cuvânt,

În lumea fără carne, fără oase.

Mă înveşmânt cu abur de culori,

Alerg prin ploaia genelor de îngeri

Iau la dejun iubire cu fiori

Şi-nvăţ o nouă temă fără plângeri.

Cu Dumnezeu discut pe la amezi

Când vin îmi pun şi busuioc pe masă:

„Am mai crescut cu-n strop de soare, vezi?

Şi îl întreb: Ce nou mai e acasă?

Mai stau aici, mai am de cunoscut:

Cum e să zbor când aripa mi-e frântă,

Cum e să fiu în visul nou-născut,

Cum e, când nu mă ţii în palma-ţi sfântă...

Cum e-n povestea asta de aici:

Cea mai firească rază de minune!

Dar voi veni îndată, de-o să-mi zici,

Urcând cu drag spre tine din genune.”

Toamna

Ce minunat e toamna,
căci am deja... şi ştiu...
şi nu sunt obligată
frumoasă să mai fiu,

când sângele mai fierbe,
dar pot să merg la pas,
să fac şi cotitură
de unde am rămas,

când libertatea-mi este
şi cântec, şi amic
şi nu mă mai priveşte
că este veacul mic.

La braţ cu toamna-mi coaptă
beau vinul îndulcit.
Ce minunat e, frate!
E timpul meu iubit!

Viaţa

Viaţa nu-i decât o scenă
Noi pe ea suntem actori,
Unii – măscărici pe-arenă
Alţii – aprigi luptători.

Unii bine joacă rolul,
Alţii cată spre suflori,
Cineva îşi plânge solul
Când se vrea sub strat de flori.

Însă toţi ca unul joacă
Un film bine regizat,
Sau un fotbal pe toloacă,
Sau un circ optimizat...

Ştiu precis că-ntr-o secvenţă
Scurt şi clar e scris: „Sfârşit”,
Însă va urma frecvenţă
În alt film desăvârşit.

Iată unde-abia începe
Un real jucat la bis!
Absolutul se concepe
Dintr-un dor şi dintr-un vis. 

Iar aici e doar un teatru
Asamblat acolo, sus,
Săvârşit la doi-trei-patru,
Pentru câţiva ani expus. 

Жизнь

Наша жизнь всего лишь сцена

Ну а мы на ней актёры

Для разбойников – арена,

Кто - шуты, кто – каскадёры.

Кто-то знает роль отлично

Кто-то требует суфлёра

Плачет некто там прилично

Для него, ведь жизнь афёра.

Только все играют дружно

Точно в театре иль кино,

Или в цирке – там не скучно

Иль футбол, ведь всё равно

Завтра или послезавтра

Будет сказано: «конец».

Продолжение азарта

Будет в «Ангельский дворец».

Вот где только всё начнётся

Та история на «бис»

Что бессмертием зовётся

Где тот самый бенефис.

Ну, а здесь мы лишь играем

То что написали Там,

Через годы, все мы знаем

Что пойдём в небесный храм.

Fraza importantă

Viaţa-ntreagă caut doar o frază

Rătăcită printre neuroni

Ce să taie umbra ca o rază

Să mă rup din anii monotoni.

Şi rostesc mormane de cuvinte:

Le arunc, le strâng şi iar le-arunc,

Însă toate-mi zic să iau aminte

Că mai am a creşte, mai sunt prunc.

Că la toamna mea înaintată

Am restanţe-n mii de primăveri,

De vocale goale inundată,

Fără-nţelepciune şi averi.

Şi tot caut fraza importantă

Care poate stă-ntre neuroni:

Densă, în culori şi rafinată

Să nasc zbor din anii monotoni.

Vocala ta!

Mă joc cu gândul tău

pictat pe-o filă albă

şi din silabe moi

mă-mpodobesc c-o salbă,

căci ştiu ce dragă-ţi sunt

(ca noaptea de-nviere)

şi simt ce dulce-mi eşti

(un fagure de miere).

Din vorba ta-mi zidesc

duminici noi în soartă

căci înspre tine duc

poteci pe orice hartă,

şi fără de busolă

cu dorul te găsesc

că-n vena mea pulsează:

iubesc, iubesc, iubesc...

Şi-n boarea de april

urcată din cuvinte

prin care mă mustrezi

sau mă admiri cuminte,

eu mă desfăt ades:

(când doamnă, când copilă).

C-aşa-i vocala ta:

deşteaptă şi abilă.

Resemnare

Sunt călător din noapte spre lumină,

Împart prezentu-n mâine şi în ieri,

Aleg din sol substanţa mea divină

Crescută din polen de primăveri.

Şi mă destram o pulbere de gânduri

Să mă găsesc în cântecul uitat,

Născându-mă din cele patru vânturi

Îmi întregesc destinul amputat.

În fire port o sclavă şi-o regină

Schimb zi de zi coroana pe un şorţ

Şi îmi accept exilul fără vină

În basmul câştigat cândva la sorţi.

Departele meu

Aproape-s de Lună

Departe de noapte,

Aproape de Soare

Departe de cer,

Departe de cântec

Aproape de şoapte,

Departe când cuget,

Aproape când sper.

De când între noi

Depărtarea-i aproape

Iar dorul agaţă

Suspin pe-orizont,

Se-aşează-n chemări

Necuvinte mioape

Şi-n mâine destinul

E şubred şi mont.

Mă ţin de aproape

Cu-aprilul din mine

Şi drumul pustiu

Sub picioare aştern,

Să fug o zăludă

Spre tine! Spre tine!

Departele-n cioburi

De lacrimi să-l cern.