* Eu sunt...

Iubite-aştept să te desprinzi din vis
şi firea-ţi cu a mea să facă-o umbră,
pe gura-mi să aşterni un gînd nezis,
să desenezi cu-azur o pată sumbră.

Cărări să ţeşi din alfabet uitat
să ne găsim în noi abecedare,
să ne iertăm norocul ce-am ratat
cînd am semnat "accept" lîngă eroare.

Şi dacă-i prea tîrziu pentru final
ce ştie să mai nască începuturi,
deschide-o paranteză şi-n penal
să ne-mpletim cu taina fără scuturi.

Dar cînd n-am să te-ademenesc cochet
strigînd dintr-o silabă cunoscută-
să nu-ncetezi să vii. Eu sunt. Aştept
şi te privesc sperînd cu rima-mi mută.

* în praf de stea...

Cu tine în grăuntele de rimă
ne-am oploşit tăcînd, şoptind, oftînd...
şi condamnaţi de toţi pentru necrimă
formăm un cuplu cununaţi pe gînd.

De-al firii chin în noi vocala strigă
de-un dor născut în geamăt de pustiu,
nescrise legi şi spaţii vrînd să-nvingă
fioru-ntemniţat în lut, dar viu.

Şi-mi sprijin fruntea de-al tău sfat pe filă,
mă-mbrac cu-a lui lumină ca să-ţi plac,
să mă găseşti ba doamnă, ba copilă
cînd împletim dorinţele colac.

Să părăsim rutina colbăită,
să ne iubim nebuni în praf de stea
pe pat de existenţă infinită
în pulsul cel din urmă de cişmea.

* Fără mai...

A mai trecut, iubite-o iarnă
prin maiul cînd te-am aşteptat
şi dorm cu orizontu-n geană-
că mă chemai, să fi uitat?

Nu mai încape supărare
în casa-mi ce suspină dor,
că-mi sunt picioarele cărare
în visul nostru să cobor.

M-apropii ca în rugăciune
de slova-ţi cînd mi-ai dat să sper,
să cred ca pruncul în minune
favoare din destin să cer.

Că dacă va mai fi o iarnă
în preajma lunii lui cuptor,
oprească clipele din goană
să îmblînzesc veac călător.

Să vie maiul chiar şi-n brume
sau cu un fulg hoinar, grăbit
şi într-o noapte fără nume
să ne găsim, să-mi fii iubit.

* Să baţi...

Inima mea mai aşteaptă să baţi
cu nefinită chemare
pentru pustiu-mi cea ploaie să caţi
care stropeşte cu soare.

Bate cu doru-ţi la geamul deschis
intră cu şoapta-ţi pe uşă
toarnă speranţă pe rana de vis
să smulgi dureri de cătuşă.

Vino mai des să m-atingi, să te-ating
cu jurămînt de-aşteptare
spaţiu şi clipe din firea-mi să-nving,
să şterg ecou de plecare.

Bate să-ţi spun că eşti unic dorit
şi să mă crezi, de nu-i crede...
Inima mea e al tău labirint
ce frămîntarea îţi vede.

* După cea noapte...

În orice noapte te iubesc ca prima oară
şi-adio-ţi zic cu larma din deşteptător,
să mă transform în fir de praf pe prag de gară
pentru călcîiul de amurg rătăcitor.

Să mă pot naşte iar şi iar în cornul lunei
murind în cocon pentr-un zvîcnet de aripi,
să curg o flacără prin venele furtunei,
s-aduc o pauză în clipa ce-o risipi.

Şi-n agonii din frămîntarea spumei zilei
căderi în beznele din cer să delirez
o noapte veşnică cerşind din mana milei
pe-a ta icoană-n picături să mă burez.

Ca să te las după o noapte de o viaţă
rămasă-n trupul tău o aşchie de vis,
un alb de floare pe o punte de verdeaţă
fără reproşuri de la legea INTERZIS.

N-am să învăţ cînd vei fi lipsă, nepăsare
rămîi în cugetul meu glas din al tău gînd
să fug spre tine pîn-la ultima chemare
apoi urmîndu-te în ultimul colind.

* Două doruri

Am împărţit un soare-n jumătate
şi două umbre paşi-mi însoţesc
să-nşiruiesc pe filele-mi de carte
un dor străin şi-al meu, ce se urăsc.

Acel purtat prin veri din brumă-n brumă
stropit de spuza nopţii făr-amurg
a îmbrăcat o plapumă de humă
deşi pe chipu-i zorii încă curg.

Şi m-a lăsat în vis uitat, străină
pustiul mut în firea-mi să ascult,
pentru fiori tîrzii găsindu-mi vină
căci am răspuns acum... Ei bat demult.

Mi-e azi străin ecoul care tace
într-o şuviţă prinsă-n robinet
ce stropul într-un ţurţure preface
zdrobind destăinuirea din sonet.

Şi am fugit cu DORUL MEU în lume
prinzînd o nouă pînză-n şevalet
cu noi culori s-aştern ninsori şi brume...

Tu vei avea curaj să-ţi iei bilet?

* şoapte...

Am cules aseară
de pe gura-ţi şoapte
să-mi devină pernă
visului în noapte,
adunînd cu tine
nebunii din stele
implorînd- şi astăzi
clipa să ne-nşele.

Prin praf de amurguri
pe picioare goale
să-nmulţim norocul
adunat în poale
de prin file rupte
din chemări tăcute
semănate-odată
pe străine rute.

Ca prin ceaţa sură
de uitări rămase
într-un colţ de soartă
cu priviri ploioase,
să găsim o rază
şi precum o sfoară
să legăm destine
ce spre cer coboară.

Să culeg şi mîine
de pe gura-ţi şoapte
cu sărut de stele
cînd răpiţi de noapte
vom chema minciuna
ce nicicînd nu minte
să cunune visu-n
larmă de cuvinte.

* Pentru tine...

Mi-ai fluturat prin geam cu-aripi de fluturi
adăugînd duminică în vară
un zîmbet ud din orizont să scuturi
schimbînd în cînt suspinul din vioară.

Şi-al tău sărut în coajă de vocală
împăturit în patru file albe
de-aseară încă lacrima-mi tot spală
şi geamătul de dorul tău mi-l soarbe.

C-am devenit de-atîta dezmierdare
o flacără-n potirul de sub vise
în şoapte să revin din evadare
în necuvînt, de geamu-ţi mut ucise.

Şi strigă-n mine sala de-aşteptare
din gara la răscruce de destine
pe pragul aşternut cu alb din floare
pentru un verde-n rouă- pentru tine.

* pe-o filă...

Azi gîndul meu, iubite,
s-a oploşit pe-o filă
cu şoapta ta chemată
de doru-mi disperat
şi mi-ai plouat pe creştet
cu stropi călduţi de milă
să bandajezi un strigăt
strident, îndurerat.

Din nou ţi-am stat pe palme
buton de floare albă
să-mi dezmorţeşti cu gura
suspinul îngheţat,
mi-ai îmbrăcat pe frunte
din rime dulce salbă
şi febra din petale
tu blînd mi-ai dezmierdat.

S-a deşteptat vioara
în firea mea să cînte
şi iar e primăvară
în augustu-mi finit
din nou la tine-n braţe
eu mă alint cuminte
şi soare, stele, luna
sunt toate în zenit.

* Plută

Atinge-te, iubite,
de pleoapa mea plecată
culege stropul tulbur
ce doru-mi l-a vărsat
şi para şoaptei lasă
pe geamătu-mi ca plată
pentru îndemnul firii
de perna ta visat.

Să împletim dorinţa
cu rodul aşteptării
să ne găsim în rună
apoi s-o tălmăcim
cu febra din celule
şi cîntecul chemării
destinele în unul
să le înveşnicim.

Iar bărcile crăpate
să le schimbăm pe-o plută
lăsînd în voia soartei
răpită de curent
să ne găsim din şoapte
de patimă acută
să amînăm plecarea
în cercul violent.