* părăsită

Sub talpă- depărtare,
pe geană- cer străin,
în gânduri- nor de haos,
cu inima-n venin,
lipsită de duminici
pe leagăn viscolit
stau ţurţure cu picuri
în sufletul golit.

Vocalele refuză
în şoaptă să le-nşir,
amurgu-mi coase ie
din spini de trandafir-
tăcerea ta mă ceartă
cu visul ne-mplinit,
stau la-nceput de vară
cu iarna în zenit.

Te caut printre file
din vechiul calendar
unde-ţi păstrez ecoul
cum te-am ştiut- ştrengar,
risipitor de stele
cu-aprilu-n buzunar,
stăpânitor de rune
îndrăgostit hoinar.

Dar prea departe astăzi-
în soarta mea străin,
lăsată-n nor de haos,
cu inima-n venin,
lipsită de duminici
pe leagăn viscolit,
un ţurţure cu picuri
în sufletul golit.

* muchie de final

Mă-nnod mai strâns cu talpa de pământ-
prea multă rouă mi-a stropit aripa,
s-au consumat silabele din cânt
şi s-a topit cu zarea-n neguri clipa.

Orfană stau la margine de vis
trădat cu rază-n geana dimineţii,
deacum- tăcere, totul a fost zis
şi îngropat în nemurirea ceţii.

Cu pas grăbit pe muchii de final
spre un poem de ultim zbor în faţă-
azi orice început îmi e banal
ca fulgi rebeli pe câmpul cu verdeaţă.

Prin toate verile-am trecut, în aur fals
sub ram pustiu îmi tălmăcesc menirea
eliberând al primăverii vals
să nu instig zadarnic împlinirea.

* inocenţă

Atâtea seri iluzia albastră
pe-aceeaşi pânză ambii desenam
până la zori, prin ciobul din fereastră-
ba-n chip de pradă... ba sfios vânam.

De-atâtea ori de febra-ţi pătimaşă
în miez de faur, ah, mă sufocam
ca-n maiul jun, în verdea lui cămaşă
cu inocenţă soarta îmi jucam.

Cu primul tren, la prima ta chemare,
cu-n vis la braţ, în urmă fără punţi,
prin şoapta ta de "ultimă-ncercare"
lângă pustui-mi arşiţa să-nfrunţi.

Dar la peron prin sticla sinilie-
o siluietă prinsă de-al tău braţ...
Sub talpa mea speranţa de hârtie
cuprinsă-n pară, firea mea- în lanţ.

Fără aripi, în liberă cădere,
cu geana udă, rima în suspin
şi-al tău sărut pe gura-mi azi e fiere,
dezmierdul tău- azi cupă cu venin.

* urme şterse

Zădarnic cauţi, a cules ninsoarea
acele două urme-mbrăţişate
când boarea nopţii a schimbat culoarea
ispitelor în vene furişate.

Adolescenţi la prima întâlnire
întârziaţi cu nişte zeci de toamne
verificăm în DEX ce e "iubire",
dar... pe de rost ştiam cândva, o, Doamne!

Prea complicată-i este tălmăcirea,
sau paşii am pierdut prin labirinte,
dar a zâmbit şireată fericirea
şi orizontu-n urmă-a tras cuminte.

Nu mai vorbim, cuvintele înşală,
ştim să zburăm deacum numai în vise-
pe frunte-mi pui cunună de vestală,
pe umeri- primăverile ucise.

Dar două urme şterse de ninsoare,
au fost, (sau ne-au părut) îmbrăţişate-
pun pe destin o pată de culoare,
dulci amintiri prin rime furişate.

* enigma

Aşa şi vei rămâne
enigmă din vocale
cu puncte de suspensii
pe visul obosit,
eu te-oi chema cu roua
turnată pe petale,
ştiu, mă-i lăsa în iarnă
în verdele cosit.

Nu te acuz, ştiu taina
căderii din orbită,
o încercasem toamna
când bruma-ntârzia,
azi bandajez cu rime
furtuna mea rănită,
iar tu rămâi acelaşi
fior ce mă-ncălzea.

Şi-n nopţi fără duminici
îţi voi trimite semne,
în larma din tăcerea-ţi
chemări voi auzi,
voi amăgi splendoarea
prelinsă prin arene
şi voi şopti pe gura-ţi
cu gura mea..
(si-si)

* frig de singurătate

Din nou la tine-n braţe viscoleşte-
prinzi stele moi, admiri şi te încânţi,
din nou nu vezi cum geana mea vâsleştze-
spre munţi de gheaţă visul îţi avânţi.

Din nou pe buze prind singurătatea
când gura ta culege praf de cer
şi stropul zilei mi-l ucide noaptea
spre zori de zi cu pleoapele de fier.

Cu febra firii strig spre palma-ţi rece
şi mă preling cu ochii într-un lac,
căpruiul orb de alte gânduri, trece
şi şarpele-n suspin îl fac colac.

Te miri de ce venin e azi pe rouă?
De ce în ploi se-neacă geana mea?
La tine-n braţe e o iarnă nouă,
de gheaţă-ţi este multrâvnita stea.

* prea târziu

Iubitule...
Nu, nu ţi-am zis aşa-
sfios apusul ne privea sub geană,
iar clipele ţinându-se de şa
nu bănuiau de-a primăverii goană.

Iubitule...
Nici azi n-am cutezat...
Un fluturaş în plasa dintre tâmple
râpus peste bujorul retezat.
Genată...
Lasă mâine să se-ntâmple...

Iubitule...
Trecusei azi grăbit
şi indispus.
Ei, bine, altă dată...
Însă mă ceartă visul cam albit
şi ciobul din oglinda mea trădată.

Iubitule...
De geamăt mă sufoc...
Nu mai răspunzi,
iubită-ţi este huma.

Când am ratat amiaza cu noroc?

Ca mâine mă transform şi eu în spumă...

* joc cu rivali adoraţi

Să nu crezi şoaptei când te chem-
se joacă gândul
cu vii imagini ce s-au dus
tot rând cu rândul
prin filele de calendar
lăsând cuminte
o poză galbenă de ani-
să ţinem minte.

Să nu mai crezi că-s vreasc în rug
cuprins în pară
ca să mă potoleşti aştept
seară de seară,
mă joc cu zborul de scântei
pe-aripi de fluturi
să nu-mi scap brumele în tei
şi să mi-i scuturi.

Să nu crezi rimelor ce zic
că tu mi-eşti totul-
ai un rival ce îl ador
el mi-e Nepotul,
cu el te chem să ne jucăm
la rug în noapte
făcând vârtejuri de scântei
toastând cu lapte.

* de la început

Să mai lăsăm, iubite, din amar.
Hai să vorbim cu ochii. În tăcere.
Să căutăm speranţe în brumar
căci braţul ostenit spre zbor se cere.

Hai să uităm de cerul trist şi ud
când s-a-necat în runa veninoasă
o pânză colorată-n verde crud
căci roua ne păru o zi ploioasă.

Să mai cârpim ruptura din destin
cu-o rugă "am greşit, te rog, mă iartă",
pe visul spart punând un colţ senin
înlăturând motivul pentru ceartă.

Să răsfoim albumul prăfuit
cu chipuri june, parcă demodate
şi încrezut să spunem:"am iubit"...
Nu vrei să mai trăim aceste toate?

* ultimul bilet

o siluietă pe peron
în miez de noapte
сu tălpile pe hăul nedecis,
o intersecţie
de lacrimi fără şoapte,
de roata trenului
încă un vis ucis.

Mai adunăm
fărâmiturile de clipâ
pentru un gest, un zâmbet, un sărut,
dar umbra ta

sub felinarul pal
în pripă
în urma geamului murdar a dispărut.

O noapte dizolvată-n fum şi bere,
durere scotocită de străini,
un flirt cu chicoteli
printre unghere,
sudoare şi parfum,
priviri cu spini...

Şi-o cuvertură rece şi slinoasă
pentru dezamăgire
vechi sonet...

Poate de astă dată-s norocoasă
să mă întorc cu ultimul bilet.