* Călăul inspiraţiei (toamna)

Mă poticnesc de visele pitite

sub vraful ud de aur efemer,

şi mă destram cu umbrele grăbite

a clipelor lipsite de mister.

Un veac cărunt, uitat de sărbătoare

azi mi-e amant, călău şi rob supus

în pat de curcubeu fără culoare

cu geana sprijinită în apus.

Nezâmbetul pictat pe gura nopţii

veghează verbul sur rămas în ploi

şi îmi despoaie ramul veşted hoţii

de licurici aprinşi pe albe foi.

Aştern pe mine zdrenţele de brumă

un gând curmat de toamnă să-ncălzesc,

dar mă prefac treptat în praf de humă

cu frunzele ce-n mine putrezesc.

* temnicer iluziei

M-e soarta azi o uşă sigelată

în melodia pasului tău stins

prin roi de fluturi cu aripi din vată,

de umbrele amurgului învins.

În loc de-adio- file de tăcere,

un tren venit cu un cupeu pustiu,

un vis, de bruma toamnei, în cădere

şi gheaţă în fior de azi neviu.

O rugă între palme, fără vlagă,

înfiptă-n gând de lacrimă curmat,

în prag de curcubeu din nou oloagă

cu chipu-ţi pe retină imprimat.

De astăzi cu oblon peste-aşteptare,

în leagăn- orizontul fără cer,

pe frunte- sugativa de uitare,

iluzia de azi, cu temnicer.

* zdrenţe din destin

Spre tine-o vară-ntreagă-am tot fugit

destinul transformând treptat în zdrenţe,

amurgu-n firea mea am amăgit

şi-am încuiat valiza cu poveţe.

Uitând de episodul din final,

cortina coborâi la repezeală,

am şters decorul devenit banal,

pornii să ţes act nou fără urzeală.

În flacăra prelinsă din cuvânt

m-am cufundat ca-n labirint de vise-

o aşchie pe val purtat de vânt

prin mare de dorinţe nedecise.

Dar scena ta e pentru un actor,

în sală eu- cu rolul de paiaţă

pitită-n umbra unui proiector

adun destinul zdreanţă lângă zdreanţă.

* În nicăieri

Revin în nicăieri de-atâtea ori

unde destinul ne-ncetat mă minte

să împletesc silabe în fiori,

să-mi zici:"iubito", eu să-ţi zic "iubite".

 Azi iarăşi din iluzii mi-ai şoptit

cu joc de rime la a mea chemare,

dar n-ai fost tu, în gândul tău pitit

e verb străin, neviu, fără culoare.

Cu snop de aşchii din acelaşi dor

înfipte în duminica târzie,

în noaptea-mi disperată iar cobor

cu sufletu-n ninsoare, fără ie.

Din nou în rouă zâmbetul îngrop-

din nicăieri mă reântorc în soartă

şi las să treacă clipele galop

pe lângă fruntea-mi sprijinită-n poartă.

* Rutina

Demult străini, în trenuri diferite,

captivii fericirilor de lut

ne furişam în vise ne-mplinite

să ţesem din a nopţii şoaptă scut.

Bem plictisiţi cafeaua de rutină

ieri dulce, azi- aproape fără gust,

smulgând cu greu duminica din tină

nutrim speranţa stropului de must.

Te minţi... mă mint cu laurii de ceară

şi serenade scrise pe nisip

înlănţuind dorinţa ca pe-o fiară

în ciobul de oglindă fără chip.

De taine, însă, gândul ne despoaie,

înăbuşim un geamăt a regret,

pictăm imagini făr-destin pe foaie,

înveşnicim o oază în deşert.

* doi străini

Reproşul rece: "te-am iubit, dar tu..."

îmi smulge curcubeul din visare-

nu, nu iubeai, iluzie doar fu,

un zbor de fluturaş din floare-n floare.

Petale căutai pentru popas

să-ţi legene aripa obosită,

cărare să mă fac sub

al tău pas,

dar în dorinţe nu-ţi eram ursită.

Alături doi străini... te căutam,

te dezmierdam cu rimele... zadarnic,

prea frig mi-era să-ncerc să te mai am,

să fiu altar pentru un vis făţarnic.

Te chem şi azi, deşi acelaşi ger

e între noi şi şoapta ţi-e ninsoare...

De ce atunci cu inima spre cer

spre chipul tău mă-ntorc ca după soare?

* vis furat...

Aprilul meu a-mbobocit abia acum

în dor răscopt, încondeiat de prima brumă,

când primăvara mi-a lăsat doar iz de fum

iar fericirea mi-a promis un cuib în humă.

Rupeam destinele bucăţi (nu doar al meu)

zideam castele pe tărâm ştiut din basme

şi căutam (o, numai nu pe Dumnezeu)-

o lume roză, îmbibată cu fantasme.

Aştern pe filă astăzi augustul ratat

şi chipul drag... în rama sorţii- o icoană

să mă alin cu vis din şoapta ta furat-

nectar de rime presărat sub trista-mi pană.

* Iubeşte-mă...

Iubeşte-mă...
aripa
în toamnă-i ferecată
cu vara obosită
iluzia-i plecată,
amurgul mai scrutează
în mine depărtarea
dar nu ademeneşte-
în plumb se-nchide zarea.

Iubeşte-mă, căci doare
semnalul de plecare
cu dorul ud pe geană
stau- sală de-aşteptare,
petrec vagoane pline
de clipe consumate-
din veşnicie smulse,
din carnea mea săpate.

Numeşte-mă "iubită"
în vis muşcat de brume,
îmi leagănă apusul
pe steaua fără nume...
Iubeşte-mă
mă cheamă
mă minte
mă dezmiardă...
brumarul să se-ndure,
aprilul să te creadă.

* joc de minciuni

Mă joc cu tine să mint viscolul din pleată,
duminici false peste zdrenţe vechi îmbrac,
pe pânza sumbră mai pictez o albă pată,
gătind în perle un destin cărunt, sărac.

Un dor orfan alint cu rime-mprumutate,
înfăşur noaptea în cuvântul nerostit,
cârpesc cu şoapte dulci aripile purtate,
de strune noi ating arcuşul amuţit.

Dar nu mai crede... reproşează din oglindă
sărutul toamnei scuturat în curtea mea,
din somnifere stau iscoadele la pândă
turnând tăciune peste-aprilul ce glumea.

Stau năucită între uşile-ncuiate,
fac cuib în humă pentru vis din labirint,
din colivie scap suspine despuiate
căci nu ştiu- mâine despre ce să mă mai mint?

* strop de primăvară (în toamnă)

Aromă de toamnă pătrunde în vene,

îngheaţă fiorii, se-nfibge-n zenit,

cu moi nostalgii mă atinge pe gene,

închide oblonul din vis infinit.

Nu bat cu chemări în cutia poştală,

spre poza din net pe furiş nu privesc,

nu-ncerc noi pricini să-ţi mai trec prin mahală,

speranţe-n castel de nisip să cerşesc.

Cuminte mă las pe o bancă pustie

la vechiul peron, trenuri pleacă şi vin

cântându-mi refren la povestea târzie

şi caut răspuns în paharul cu vin.

În stropul amar e din nou primăvară

e zâmbet şi şoaptă în leagănul nins

şi noapte pe rug- tu şi eu într-o pară...

în zori însă toamna din nou a învins.