De-o vreme caut rimă pentru ţară:
prin cronici, pe la clasici răsfoiesc -
toţi într-un glas îmi spun: "e o comoară",
e-un colţ de rai pământul strămoşesc.
Şi chiar de-a fost supusă şi rănită,
şi chiar de i-i pământul zdrenţuit,
iar limba de acasă-i fu gonită
şi un final părea că-i e sortit,
o mai vedem pe hartă cum pulsează,
deşi-i cu un hotar în carnea ei
iar marea la sud-est doar o visează
şi munţii îi sunt astăzi străinei,
ea totuşi este vie şi ne cheamă
cu glas de tricolor nemuritor,
spre-un mâine optimist, lipsit de vame,
senin, independent, biruitor.
Azi te felicit, dulcea mea Moldovă,
că ai şi libertate, şi un grai,
şi să-ţi declar pot în natala-mi slovă:
- Mi-eşti cea mai dragă, gura mea de rai.
