Viaţa

Viaţa nu-i decât o scenă
Noi pe ea suntem actori,
Unii – măscărici pe-arenă
Alţii – aprigi luptători.

Unii bine joacă rolul,
Alţii cată spre suflori,
Cineva îşi plânge solul
Când se vrea sub strat de flori.

Însă toţi ca unul joacă
Un film bine regizat,
Sau un fotbal pe toloacă,
Sau un circ optimizat...

Ştiu precis că-ntr-o secvenţă
Scurt şi clar e scris: „Sfârşit”,
Însă va urma frecvenţă
În alt film desăvârşit.

Iată unde-abia începe
Un real jucat la bis!
Absolutul se concepe
Dintr-un dor şi dintr-un vis. 

Iar aici e doar un teatru
Asamblat acolo, sus,
Săvârşit la doi-trei-patru,
Pentru câţiva ani expus. 

Жизнь

Наша жизнь всего лишь сцена

Ну а мы на ней актёры

Для разбойников – арена,

Кто - шуты, кто – каскадёры.

Кто-то знает роль отлично

Кто-то требует суфлёра

Плачет некто там прилично

Для него, ведь жизнь афёра.

Только все играют дружно

Точно в театре иль кино,

Или в цирке – там не скучно

Иль футбол, ведь всё равно

Завтра или послезавтра

Будет сказано: «конец».

Продолжение азарта

Будет в «Ангельский дворец».

Вот где только всё начнётся

Та история на «бис»

Что бессмертием зовётся

Где тот самый бенефис.

Ну, а здесь мы лишь играем

То что написали Там,

Через годы, все мы знаем

Что пойдём в небесный храм.

Fraza importantă

Viaţa-ntreagă caut doar o frază

Rătăcită printre neuroni

Ce să taie umbra ca o rază

Să mă rup din anii monotoni.

Şi rostesc mormane de cuvinte:

Le arunc, le strâng şi iar le-arunc,

Însă toate-mi zic să iau aminte

Că mai am a creşte, mai sunt prunc.

Că la toamna mea înaintată

Am restanţe-n mii de primăveri,

De vocale goale inundată,

Fără-nţelepciune şi averi.

Şi tot caut fraza importantă

Care poate stă-ntre neuroni:

Densă, în culori şi rafinată

Să nasc zbor din anii monotoni.

Vocala ta!

Mă joc cu gândul tău

pictat pe-o filă albă

şi din silabe moi

mă-mpodobesc c-o salbă,

căci ştiu ce dragă-ţi sunt

(ca noaptea de-nviere)

şi simt ce dulce-mi eşti

(un fagure de miere).

Din vorba ta-mi zidesc

duminici noi în soartă

căci înspre tine duc

poteci pe orice hartă,

şi fără de busolă

cu dorul te găsesc

că-n vena mea pulsează:

iubesc, iubesc, iubesc...

Şi-n boarea de april

urcată din cuvinte

prin care mă mustrezi

sau mă admiri cuminte,

eu mă desfăt ades:

(când doamnă, când copilă).

C-aşa-i vocala ta:

deşteaptă şi abilă.

Resemnare

Sunt călător din noapte spre lumină,

Împart prezentu-n mâine şi în ieri,

Aleg din sol substanţa mea divină

Crescută din polen de primăveri.

Şi mă destram o pulbere de gânduri

Să mă găsesc în cântecul uitat,

Născându-mă din cele patru vânturi

Îmi întregesc destinul amputat.

În fire port o sclavă şi-o regină

Schimb zi de zi coroana pe un şorţ

Şi îmi accept exilul fără vină

În basmul câştigat cândva la sorţi.

Departele meu

Aproape-s de Lună

Departe de noapte,

Aproape de Soare

Departe de cer,

Departe de cântec

Aproape de şoapte,

Departe când cuget,

Aproape când sper.

De când între noi

Depărtarea-i aproape

Iar dorul agaţă

Suspin pe-orizont,

Se-aşează-n chemări

Necuvinte mioape

Şi-n mâine destinul

E şubred şi mont.

Mă ţin de aproape

Cu-aprilul din mine

Şi drumul pustiu

Sub picioare aştern,

Să fug o zăludă

Spre tine! Spre tine!

Departele-n cioburi

De lacrimi să-l cern.

ştiu...

M-am conceput în cer din vis şi şoaptă

când amurgea la început de zi

un îngeraş stătea timid în poartă

şi îmi scria CV-ul: ce voi fi...

Mă cunoştea şi roua, şi ninsoarea,

amici eram cu-un ciob de orizont,

în leagăn era plapumă chemarea:

ei azi continuu să-i achit discont.

Şi-n ani rebeli când căutam o oază

luptându-mă cu morile de vânt

mă arincam în viaţă fără groază

şi fără frici de moarte şi mormânt.

Azi iarăşi mă concep din vis şi şoaptă

scrutându-mi aşteptarea zi de zi

fiindcă ştiu, deacuma stau la poartă

cunosc deja ce sunt şi ce voi fi...

spre cer

M-am strecurat prin noapte

ca să învâţ lumină,

să-mi fie după-ploaia

de curcubeie plină,

şi-am îmbrăcat culoarea

aromelor de stele

să pot visa eternul

pe pat de viorele.

M-am furişat prin taine

ca să ascult minciuna

să-i aflu adevărul

când ambele-s totuna,

mulţimea de iluzii

să le trăiesc pe rând

căci nu sunt fir de humă

sunt albie de gând.

M-am presărat prin toamnă

aprilul să-mi găsesc

să mi-l aşez icoană

în cortul meu ceresc,

să fiu o primăvară

în veacul fără timp

o flacără şi-un aisberg

în orice anotimp.

Bătrânul nuc

Bătrânul nuc mai numără o toamnă

privindu-mă în ochi invidios

că sunt mai coaptă, dulce şi mai doamnă

şi pene noi în aripă îmi cos.

Cu crengi spre cer se-afundă în ţărână

văzându-se un vreasc topit de foc,

pe când eu zbor pe vise ce mă mână

prinzându-mă-n al veşniciei joc.

Din mână-i scapă nucile naive

care se cred deja puieţi zglobii,

iar eu pe cer scriu şoapte vocative

pentru veniri la bis cu soarte vii.

La fel ca el, de vreme inelată,

mă-ndrept spre clipa-n care-o să mă duc,

dar ştiu că mă repet nu doar odată...

Dar el? o să revină bietul nuc?

Gură de rai

De-o vreme caut rimă pentru ţară:

prin cronici, pe la clasici răsfoiesc -

toţi într-un glas îmi spun: "e o comoară",

e-un colţ de rai pământul strămoşesc.

Şi chiar de-a fost supusă şi rănită,

şi chiar de i-i pământul zdrenţuit,

iar limba de acasă-i fu gonită

şi un final părea că-i e sortit,

o mai vedem pe hartă cum pulsează,

deşi-i cu un hotar în carnea ei

iar marea la sud-est doar o visează

şi munţii îi sunt astăzi străinei,

ea totuşi este vie şi ne cheamă

cu glas de tricolor nemuritor,

spre-un mâine optimist, lipsit de vame,

senin, independent, biruitor.

Azi te felicit, dulcea mea Moldovă,

că ai  şi libertate, şi un grai,

şi să-ţi declar pot în natala-mi slovă:

- Mi-eşti cea mai dragă, gura mea de rai.

Căpşuna

Ieri împărţeam căpşuna-n jumătate -

eram sătui de poame şi sărut.

Speranţele pulsau învecinate

când ne găseam în visul dispărut.

La prânz muşcam aceeaşi ciocolată,

dulceaţa ta la cină o aveam,

privirea-ţi mă-nvelea, imaculată,

şi ne-aştepta norocul lângă geam...

...

Azi am cules o poală de căpşune

dar nu mai au aromă şi nici gust...

Fără bomboane soarele apune

iar patu-i rece, e vârtos, îngust...