Tot ascultam: nu scîrțîie portița?
Mă sufocam în
febra din tăceri
Sperînd că-ai să
aduni cîndva căința...
Azi nu aștept
iertare să mai ceri.
Doar să revii...
Să-ți strîngi copila-n brațe,
Să-i ștergi
obrazul... Cum te-a mai chemat!...
Azi mai ascunde
lacrimile hoațe,
Că n-are tată nu
s-a resemnat.
Ograda-i plină cu
doi prunci de-o șchioapă:
De doruri ți-ar
fi fost destinul plin.
În inima-ți nu au
putut să-ncapă
De ai ales să le
rămîi străin?
Trei anotimpuri
se mai roagă-n taină
Pentru-un bunic,
un tată, un iubit.
Pe pragul casei sîngerează-o
rană...
Cînd va striga
portița: «a venit»?
Dar n-am plecat ! Aici sunt langa poarta
RăspundețiȘtergerePrivesc spre geam ,
Privesc in lung de soarta.
Si mi-as dori sa vezi , sa simti sa uiti
Da , mi-as dori sa vad , sa mangai
Sa plec din poarta si de langa geam
Nu pot sa fac un pas ... ma tine gandul
si teama ce o am
Speram să mai aștepți
RăspundețiȘtergeretăcut în poartă
tu, curcubeu, crescut la mine-n soartă...
mulțumesc, Anonimule, pentru fidelitate.