Îndemn

Să nu vă lepădați, copii, de mama,

Ca Dumnezeu să nu vă părăsească,

Căci mama e cuvîntul care roagă  

Divinitatea să vă ocrotească.

Copile, nu fă mama să suspine,

Că n-ai să ai de la Cel Sfînt iertare,

Cînd mama ta se zbate-n suferință,

Pe Dumnezeu, ca și pe ea, Îl doare.

Și să nu uiți ca să revii la mama,

Cît te așteaptă, cît mai este vie...

Cum îți va fi, cînd frîntă de tristețe

Ea va pleca în humă pe vecie?

Răzbunare

În a mea tăcere

Sta  a ta chemare

Dar rutina zilei

Mă lega de  zare.

Așteptam duminici

Să te chem la cină.

Azi e sărbătoare

Eu te chem, hai, vină...

Nu-ți mai plînge rana

E și ea o școală

Un eseu cu lacrimi

La destin în poală.

E o încercare

Pulsul să ți-l simți

Să devii mai tare,

Geamătul să-ți minți.

Cînd lovești cu spada

Care te-a lovit

Asta te va face

Să fii fericit?

Crezi că o durere

Poate alina

Febra suferinței

Din făptura ta?

Lumină-n humă

De toate-au fost, iubite

în veacul meu deja:

și-amurg de suferințe,

și nopți de catifea

cu șoapte moi sub lună,

și lacrimi de regret,

și floare în cunună,

iar eu... aștept... aștept...

Cu ochi legați de zare,

cu inima – de cer

de-o taină, nu știu care,

la prag mai stau străjer.

și mă dezleg de soartă,

de lut mă detașez,

pe curcubeu călare

ca pruncul mă așez.

Spre aștri strig chemare

și brațele întind,

să lunec din uitare,

de foc să mă ating,

să simt că-s o lumină,

o  gamă de culori

ce se preface-n humă

de mii și mii de ori.

Unde ești?

Unde ești fărîma cea din mine?

Să te cos la trupu-mi sfîrtecat,

Să te-aștern în patul de suspine,

Să te-adun la visul spulberat?

Unde ești? 
Să-mi pui pe frunte palma,

Să mă iai de mînă și să taci,

Gîndul meu să-ți intoneze gama,

Cu-al tău gînd ursita să-mi descfaci.

Unde ești? 
Că nu-mi auzi chemarea?

Și mi-i frig, mi-e trist lîngă străin.

Mi-i deschisă-n miez de viață zarea

Dar ca la-nceput – același chin.

Unde ești? 
Să nu fiu singurică,

Vreau  să vin, tu singur să nu fii.

Lîngă tine să fiu iarăși mică

Și să cresc așa cum tu mă știi.

Ah!...

Din nou ai fost la mine azi, iubite,

iar eu, vai mie, iar n-am fost acasă

să te primesc aşa cum se cuvine:

cu zâmbet dulce şi cu pus pe masă. 

Te-aş fi luat cu şoaptă drăgostoasă,

vobindu-ţi câte-n lună şi în stele, 

te-aş fi minţit că-s tânără, frumoasă

şi ochi-mi sunt ca două viorele. 

Dar am întârziat, ca altă dată

nu-ţi mai am chipul ce m-a prins în plasă,

ci doar ecou de paşi mai am în poartă
când dor nebun de tine nu mă lasă.

Pe furiș

M-am speriat şi am fugit din primăvară

în lutul ud, fărâmiţat de remuşcări,

am spart oglinda-nverşunată a ocară,

şi-am refuzat pentru suspine, vindecări.

În miez de nopţi ştergeam chemarea-ţi de pe vise

spălând sărutul implantat în amintiri,

cercând destinul să-l trăiesc după culise,

să uit a firilor pojar, în împletiri.

Cu palme-nchise, înălţate către stele,

pentru-o iubire interzisă imploram,

altar să-nalţ din geana plină de mărgele,

smulgând bobocii de april cu tot cu ram.

Dar peste veac mă mai strecor în fapt de seară

să mă ating de-a ta furtună pe furiş;

împovărată de regrete, ca o fiară,

îmi vindec rana, tăinuită în hăţiş.

Tîrziu...

Târziu mi-ai nins cearşaful cu petale,

troiene scuturam din calendar

şi verile-mi păreau deja banale,

mă dezmierdam în leagăn cu brumar.

Târziu s-a copt cireşul cel văratic,

pe ramul gol ploua cu ruginiu,

mă îndemna spre zbor un vis molatic

cu fulgi măşcaţi pe creştet castaniu.

Târziu, luai bilet... pustiu în gară,

peronul ud mă urmărea ursuz

cu un miros trecut de primăvară

în pulsul rimei cu fior confuz.

Târziu... se-nnoadă cerul meu cu huma,

duminici pe alături iute fug,

speranţele mă lasă precum spuma

şi se topesc pe geană ca un fulg.

Strigăt

Un strigăt obosit de-atâta dor

a îngheţat pe geana disperării

înlăţuit de şoaptele ce dor

surpate în abisul neuitării.

... În ziua când sosii, te-am petrecut,

fiind alături, tu erai departe,

în luptă fără armă, fără scut

mă aruncai în nopţile deşarte.

Speranţe dezghiocam în aşternut

şi sărutam blestemul de pe buze

împăturind un veac la doi, trecut,

lăsat la coş de tine, fără scuze...

Cu pozele nerupte în album

pictând un zâmbet fals pentru vecine

culeg cu tâmpla clipele: bum-bum...

în casa noastră - leagăn de suspine.