Strop de lumină lunecat în hău
Încerc să zbor, să mă
agăț de Astru
Dar mă înhață vifor
negru, rău,
Mă-nvăluie cu gheare de
sihastru.
Sunt mic, dar știu: din
lume mare vin,
Am frați, surori – scântei
de nemurire,
Ei mă așteaptă într-un
vis senin,
În ocean de pură
fericire.
Doar să înving cel vifor
dintre noi,
Să mă ridic, din nou
aripi să-mi crească,
Să trec peste furtună
fără ploi,
Peste pojar aprins cu
spin și iască.
Chiar de mă doare, chiar
de-s în arsuri,
Eu mă strecor cu țeasta
spintecată
Spre raza fără pete și
cusuri,
Lipsită de-acuzări și
judecată.
Căci dincolo de cer și
veșnicie
Și dincolo de timp și
adevăr
E casa mea din ritm de
melodie
Și frații mei, cu care-s
în răspăr.
Dar vin spre ei, căci îmi
întinde mâna
O boare aurită din neant.
Și e final, de azi nu
sunt cadâna
Destinului de veacuri
amânat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu