# când nu vii...

Tu nu mai vii

fără aripi

din nou e naltul

căci mă ucizi

în vis ce nu s-a împlinit,

chem verbul tău

însă din nou răspunde altul,

iar tu rămâi

ca ieri plecat

nerevenit.

Pe-acelaşi prag stau

dar lipsită de vocale

şi cu altar

pe rana strigătului mut,

cu ochi plecaţi

în ale lacrimilor poale

un zâmbet fals

în colţul buzelor ascut.

Îmi vei şopti

că gustul lacrimei îţi place

când vei intra 

în casa mea întâmplător,

îmi vei lăsa

un ghemotoc

în piept

din ace

să-mi ispitească

nerăbdarea

din fior

# Fără plată

Şi astăzi orizontul e sub lacăt:

cu stropi de cer se-nnoadă depărtarea

ţin sfoara aşteptării de un capăt,

dar tu din nou îmi ignorezi chemarea.

Din nou tăcerea-ţi spăl în rugăciune

din calendarul meu când ştergi o noapte,

miez de speranţă curăţ de  tăciune

şi mă-nvelesc cu visele răscoapte.

Dar strigătul tăcerii mă despoaie

de fluturi cu aripile în rouă,

şi augustul sub toamnă se îndoaie

fără cunună-n păr din lună nouă.

Iar mâine furişată într-o rimă

cu zdreanţa de speranţă şi cu rugă,

pe inimă şi şoaptă fără grimă

ţi-oi sta în cale ca o buturugă.

Din nou mă vei lăsa neobservată?

Din nou vei şterge-o zi apoi o noapte?

Din nou străjera sorţii fără plată

voi cununa tăcerile-ţi cu şoapte...

#un ciob de vară

De ciobul verii
prind mănunchiul de speranţe
când ţintuită sunt la zid 
de clipe-gloanţe
şi-mi leagă talpa
pud de sare ruginită...
Un ciob de vară mi-a rămas
să-ţi fiu iubită.

Cu: of! aştern un minus nou 
peste retină
punând cătuşe albăstrimii
fără vină
şi-ţi caut ocii
pe movila de vocale:
miros de august neapus
culeg în poale.

În piatra rimei veşniceşti
femei străine
iar eu găsesc aici 
polenul pentru mine
să mai lungesc c-un infinit
ist ciob de vară
fiind purtată de-al tău gând
seară de seară.

Apoi şi mâine
ca o hoaţă fără jenă
voi răscoli la tine-n creier 
şi în venă
să mă înfrupt înfometată
cu-a ta pară...
Să nu acuzi: 
mi-a mai rămas un ciob de vară.

# Descântecul dezlegat

M-am descântat de dorul pentru tine,
fum de tămâie-n pat am aşternut
amurgul de-amintiri să nu suspine,
să nu tresară-n vis cu fulgi cernut.

Am ferecat dorinţele în zale
şi numele ce-odată-l deliram
să nu sparg fericirea casei tale
cu rime aruncate peste geam.

M-am transformat în stană împietrită
să nu-mi mai pui pe gând năsădituri
cu: "mi-este dor", când alta ţi-e iubita,
iar eu de gelozie-s în arsuri.

Dar mă deştept cu ruga peste poartă:
descântecul să vii să mi-l dezlegi,
căci trist mi-e, dorul tău când nu mă "ceartă..."
(Deşi-nţeleg: pe Ea ai s-o alegi...)

#...a ta scrisoare

Mă furişez azi

pas cu pas,

din ce-am avut 

spre ce-a rămas:

un verb apus

pe-o filă mută,

pe visul meu

o nouă cută,

o şoaptă

dintr-un miez de dor

bujori aprinşi

de un fior,

minciuni sorbite pe-a ta gură,

delirul toamnei în arsură...

Iar vara

chiar de a trecut

nu-mi pasă:

pulsul îţi ascult

curmat de lava

din peniţă

şi iar devin

ca ieri

fetiţă

cu fluturaşi nebuni în burtă,

cu găţe

în fustiţă scurtă

şi cu un infinit în faţă

care apusul îmi răsfaţă

cu rouă 

pe polen de soare

când prind în mâini

a ta scrisoare...

# Culori de curcubeu

O fugă-n ieri e jocul nostru de vocale,

un zbor nocturn legaţi cu sforile de zmeu,

în miez de toamnă - ploaie caldă cu petale,

spre tine - punte din culori de curcubeu.

Te chem de luni şi pănă sâmbătă spre seară,

strop de duminică cu şoapta îţi aduc,

să smulgem visul din a viscolelor gheară,

să amăgim refren din cântecul de cuc.

În miezul rimei îţi admir de-o vreme chipul

când poza ta lângă a mea o răsădeşti,

cu o minciună captivând în zâmbet timpul,

boboci de soare în privirea mea să creşti.

Te-ademenesc cu joc în febra din vocală

să zic iluziei: de astăzi eşti al meu...

Mă las pe fruntea ta cu albul de petală

să-mi pui pe piept culori ce curg din curcubeu.

# Ultimul iubit

Nepăsător pulsează timpul,

mai smulge-o zi din calendar

ştergând de pe retină chipul

pictat de al silabei har.

Se-ntroieneşte încă-o vară

cu floare albă de salcâm

amprenta urmei să dispară

fără ecou de caldarâm.

Un dor încearcă să se nască

în locul celui asfinţit

de disperare să ferească

vis în iluzii oploşit.

Iar tu mai treci prin noaptea rece

o flacără pe rug să pui

când timpul nemilos ne trece

lăsând polenul amărui.

Şi torni o mână de vocale

cu un suspin abia şoptit

punându-mi gândul nins pe poale:

azi să-mi fii ultimul iubit.

# ai dispărut

Venii o pată de culoare

pe cerul umed după ploi,

să plece toamna care doare,

o vară să-mpărţim la doi.

Ne-am întâlnit pe-a rimei gură

şi în sărut ne-am contopit 

cu a vocalelor arsură

pe cer de fulgere stropit.

Mi-ai îmbrăcat pe umeri zborul,

ca o himeră azi planez

şi mă îmbrăţişez cu dorul,

ca o puştoaică să visez.

Venii din nopţi, ca o chemare,

ca un ecou ai dispărut

să pun pe chipul tău uitare...

Dar parcă eu pot să te uit?

# Când lipseşti...

Te caut prin mulţimea 

de trecători grăbiţi,

de lipsa ta mi-s paşii

apatici, obosiţi,

prea lungă este noaptea

încolăcită-n vis

prea transparentă ziua

cu-amurgul în abis.

Te-adun din nestemate

turnate de-al tău gând

cu şoaptele zgârcite

pe-o filă într-un rând

şi te sculptez cu dorul

să-ncapi în versul meu,

să mă înnod de tine 

cu sforile de zmeu.

Din nou când vei fi lipsă

prin colb de veac purtat

cu viscolul din clipe

de orizont chemat,

te voi găsi-n delirul

cu noaptea-ncolăcit

să pui culori de vară

pe cerul spălăcit.

# cununaţi în poezie

Mi-e frică să mă văd cu ochii tăi:

de-ai să găseşti că sunt nearătoasă?

M-ascund în a cuvintelor odăi,

ca să te mint de-aici, că sunt frumoasă.

Aici rochiţă-mi cos din vorbe dulci

şi-mi prind în păr silabele cochete,

aici tu fruntea pe-al meu piept o culci

dorinţele-adunândule-n buchete.

Aici tu îmi eşti unicul bărbat,

aici eu îţi sunt unica femeie,

aici îmi eşti răspuns neîntrebat,

eu lacăt sunt, pe tine te am cheie.

Aici îmi eşti iubit fără păcat

să fii al meu apoi, în veşnicie,

cu lutu-n humă, sufletul urcat

dar cununaţi aici, în poezie.