Offline

Te chem dar îmi răspunde

cuvântul tău nespus...

Iubirea ta să fie

cu geana în apus?

Sau ţii acum în braţe

alt dor cules de vis?

Sau focul ce-l aprinsem

cu rimele, s-a stins?

Te strig cu roua pleoapei

orfană de-al tău chip

dar mi-e ecou tăcerea

făr'spaţiu, fără timp,

şi ruga mă apleacă

spre-o filă fără grai

ce-mi spune că silabe

tu pentru mine n-ai.

Te-aştept chiar dacă lumea

e-un orizont pustiu

că lângă al tău nume

e un "offline" neviu,

şi îmi hrănesc speranţa

cu verbul scris demult

când mă aveai iubită

şi eu când te-am avut...

Fugă de sine

Umbrela nu face 
furtuna să treacă,
o pleoapă lăsată 
suspinul nu-l seacă,
un gând ignorat 
nu aduce uitare,
durerea ascunsă-n tăcere 
tot doare.

Tot noapte-i atunci 
când aprinzi felinare
iar inima ta e lipsită de soare,
cu zâmbetul fals 
n-ai să scapi de suspine.
în nume străin 
nu te-ascunde de sine...

Iubeşte 
de vrei să ai soare în casă
şi iartă 
când răul te prinde în plasă.
Iubeşte şi iartă 
să fii fericit
apoi să te simţi 
şi iertat, şi iubit...

Terei

Din miezul bolţii coborâtă
şi furişară-n fir de praf
cu libertate zăvorâtă
şi cu destinul alograf,
alerg cu tine pe spirală
şi mă grăbesc să plec de-aici
ca un ecou de pastorală...
Tu "pe curând" din nou îmi zici.

Prin suferinţe iar îmi caut
o nouă temă să învăţ,
spre veşnicii călcând precaut
eternitatea îmi răsfăţ
cu glas de prunc şi cărunteţe,
cu îmbrumări şi-nmuguriri,
cu toamne ude, certăreţe,
cu viscole din amintiri.

Însă te rog, ca altă dată
să nu mă chemi iar să revin,
din nou să ne legăm în soartă
cu stropi de miere şi pelin,
căci vreau să nu mai plec de-acasă
vreau să rămân un strop de cer,
în necuprinsul meu mă lasă
să fiu grăunte de mister.

Sunt femeie

Numeşte-mă iubită

chiar dacă-n piept troiene

s-au adunat

şi ţurţuri

îţi picură prin vene.

Trezindu-mă cu zorii 

mai spune că-ţi sunt dragă,

chiar de-i obrazul palid

şi gura nu-i de fragă.

Mai spune că-s frumoasă,

atunci când cert oglinda

că verdele-i prea veşted

şi prea răscoaptă ghinda.

Mai strânge-mă în braţe

în umbrele de noapte,

căci chiar de-s bunicuţă

femeie sunt, bărbate.

Mai singură...

Singurătatea rece mă înhaţă

căci te-ai răpit cu tot ce mai aveam:

o zdreanţă de iluzii şi speranţă

şi-mbrăţişări visate, lângă geam.

Mai singură acum, ca altă dată,

ucisă de cuvântul tău nespus

de braţul tău în viscole lăsată

mă contopesc cu roua din apus.

Credeam naiv c-a fost o îndurare

pentru pustiu, spre ceruri când rugam...

A fost minciună care astăzi doare,

căci mi-a răpit speranţa ce-o aveam...

Alo...

- Alo...

se răsuceşte-n ghem distanţa

cu visu-n febră şoapta îţi cuprind

ca pe-o bomboană împărţim speranţa

şi de îndemnu-ţi primăvara prind.

- Alo...

şi nu mai e singurătate

un EU şi-un TU s-au transformat în NOI

din strop amar rămâne jumătate,

întreaga lume împărţim la doi.

- Alo...

şi nu ne pasă de amurguri

ni se desfată veacu-n miez de zi

grădinile ne dau odată-n muguri...

Alo...

îţi zic acum 

şi tu îmi zi.

Mă lipesc de tine

Azi mă lipesc de tine

cu inima bătândă

şi mă dezic de legea

ce-n mine stă la pândă,

să mă desfăt cu noaptea

în vis ce ne uneşte

şi ram de cununie

pe frunte ne-mpleteşte.

Azi mă lipesc de tine

cu geamătul din gânduri

ce se transformă-n rime

şi se aşează rânduri

ţesând un leagăn dulce

din doruri împletite

învăluiţi de şoapta:

eu te ador, iubite.

Azi mă lipesc de tine

cu firea-ncendiată

nicicând să nu fii singur

nici eu- însingurată

să fim două silabe

rostite de o gură

să fim doi stropi de rouă

în zile cu arsură...

Visul de ieri

Mi-a rămas cu un vis mai puţin
Când ţi-am scris: 
"Să te sun, dacă vin?"
Ai tăcut... 
Ce ai vrut să-nţeleg?
Ieri zâmbeam, 
azi tristeţe culeg.

Ieri un vis am avut pentru doi
Şi-l pictam pe mormane de foi
Dar, se vede, pe rând îl visam,
Astăzi noapte pustie doar am.

Spui ceva...
Pentru mine?
Sau nu?
Un străin m-a chemat?
Poate tu...
Celularul mai tace şi-acum,
Stau cu visul
la margini de drum...

Izvor străin

Am băut dint-un izvor străin:

picături de-agheasmă de la îngeri,

un miraj într-un pahar cu vin

rouă de izbândă în înfrângeri.

Izvorâse pe ogorul meu

într-o noapte în destin uitată...

Sau favoare de la Dumnezeu,

dram de fericire fără plată?

Am băut un strop şi am rămas

pentru toată viaţa însetată -

un hoinar prin timp, fără popas,

lacrimă de dor, debusolată. 

Parcul Catedralei

Prin Parcul Catedralei pe-nserat

noi am trecut la braţ cu fericirea

în anotimpul bun de secerat,

cu talpa-n vise, în incendiu firea.

În Parcul Catedralei am aflat

că-n miez de ierni se face primăvară

şi-un dor, de legi în noapte exilat,

ne învelea suspinele cu pară.

În Parcul Catedralei am rămas

cu o restanţă din copilărie

şi i-am cerut să facem un popas,

pe-o oră să fugim din colivie.

În Parcul Catedralei am găsit

remediu unic de singurătate

când din captivitate am păşit

spre cântec inundat de libertate.