Culeg în palme solul obosit
Și mă grăbesc să mă dezbrac din zale,
Să reușesc cu-apusul ce-a sosit.
Vor mai rămâne câteva restanțe:
Ceva neînvățat și neiubit,
Ceva uitat sub vraful de speranțe,
Și un suspin în versul răvășit.
E timpul. S-a oprit vagonu-n gară
N-a mai rămas în urmă nici un drum,
În față răsărituri fără seară
Și zbor de fenix înălțat din scrum.
Ceva firesc: venim spre a ne duce,
Și așteptăm cu frică la-nceput,
Apoi ne-nfiorăm de veac sub cruce,
Deși... de asta noi ne-am conceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu