Nu-mi spuneți când să mor, cât să trăiesc,
Nu mă-nvățați din filele de carte
Pe cine să urăsc, cum să iubesc.
Aripile mă dor, vreau libertate!
Am învățat datoare să vă fiu,
Ca mai apoi sub măști de vanitate
Să fug sub orizontul cenușiu.
Din colivie strig: vreau libertate!
Din mrejele prunciei vreau să scap,
Când deprindeam să mă aplec din spate,
Să pot în veacul ist de om să-ncap.
Cătușele să cadă! Libertate!
Se zbuciumă în gând un răcnet mut,
Și rănile durute, neiertate
Îmi leagă viitorul de trecut.
M-apasă peste piept... Vreau libertate!
Cu ochii lunec prin prezentul vid,
Trăiesc minciunile, plătind tribut în rate
Cu cancer, cu demență, cu covid...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu