în lutul ud, fărâmiţat de remuşcări,
am spart oglinda-nverşunată a ocară,
şi-am refuzat pentru suspine, vindecări.
În miez de nopţi ştergeam chemarea-ţi de pe vise
spălând sărutul implantat în amintiri,
cercând destinul să-l trăiesc după culise,
să uit a firilor pojar, în împletiri.
Cu palme-nchise, înălţate către stele,
pentru-o iubire interzisă imploram,
altar să-nalţ din geana plină de mărgele,
smulgând bobocii de april cu tot cu ram.
Dar peste veac mă mai strecor în fapt de seară
să mă ating de-a ta furtună pe furiş;
împovărată de regrete, ca o fiară,
îmi vindec rana, tăinuită în hăţiş.
