De toate-au fost, iubite
în veacul meu deja:
și-amurg de suferințe,
și nopți de catifea
cu șoapte moi sub lună,
și lacrimi de regret,
și floare în cunună,
iar eu... aștept... aștept...
Cu ochi legați de zare,
cu inima – de cer
de-o taină, nu știu care,
la prag mai stau străjer.
și mă dezleg de soartă,
de lut mă detașez,
pe curcubeu călare
ca pruncul mă așez.
Spre aștri strig chemare
și brațele întind,
să lunec din uitare,
de foc să mă ating,
să simt că-s o lumină,
o gamă de culori
ce se preface-n humă
de mii și mii de ori.
