
Nu crede celui ce te ceartă
Precum că versu-ți nu prea sună.
Pe el orgoliu-l încearcă:
«Cum
poți să fii ca el mai bună?»
Nu crede mintea
cînd te-atacă:
«O,
de-aș putea să scriu mai bine...»
Nu poate cerul să se placă,
Iar cerul e la fel ca tine.
Nu crede lacrimii cînd doare,
Suspinul e și el plăcere
Căci din oftatul plîns în șoaptă
O nouă rimă-n vers se cere.
Nu înceta să scrii vre-o dată,
Precum că: «cine mă citește?»
Cînd scrii, cu Domnul stai la masă
Și-acesta-i semn că te iubește.