Final

Pe pagina vocalelor finale

Culeg în palme solul obosit

Și mă grăbesc să mă dezbrac din zale,

Să reușesc cu-apusul ce-a sosit.

 

Vor mai rămâne câteva restanțe:

Ceva neînvățat și neiubit,

Ceva uitat sub vraful de speranțe,

Și un suspin în versul răvășit.

E timpul. S-a oprit vagonu-n gară

N-a mai rămas în urmă nici un drum,

În față răsărituri fără seară

Și zbor de fenix înălțat din scrum.

 

Ceva firesc: venim spre a ne duce,

Și așteptăm cu frică la-nceput,

Apoi ne-nfiorăm de veac sub cruce,

Deși... de asta noi ne-am conceput.

 

Libertate

 

Lăsați-mă să zbor! Vreau libertate!

Nu-mi spuneți când să mor, cât să trăiesc,

Nu mă-nvățați din filele de carte

Pe cine să urăsc, cum să iubesc.

 

Aripile mă dor, vreau libertate!

Am învățat datoare să vă fiu,

Ca mai apoi sub măști de vanitate

Să fug sub orizontul cenușiu.

 

Din colivie strig: vreau libertate!

Din mrejele prunciei vreau să scap,

Când deprindeam să mă aplec din spate,

Să pot în veacul ist de om să-ncap.

 

Cătușele să cadă! Libertate!

Se zbuciumă în gând un răcnet mut,

Și rănile durute, neiertate

Îmi leagă viitorul de trecut.

 

M-apasă peste piept... Vreau libertate!

Cu ochii lunec prin prezentul vid,

Trăiesc minciunile, plătind tribut în rate

Cu cancer, cu demență, cu covid...