Dincolo de noi...

Dincolo de noi, iubite,

Nu e iarbă și frământ,

Nu e strigăt în chemare,

Mă auzi fără cuvânt.

Dincolo de noi, iubite,

Este-un cântec rătăcit

Ce se naște din suspine

Și se-aude nerostit.

Dincolo de noi, iubite,

Se oprește ziua-n loc,

Nu e azi și nu e mâine,

Chiar și moartea e un joc.

Dincolo de noi, iubite,

În sfârșit vom fi în doi,

Precum versul și cu rima,

Precum șoaptele pe foi...

„Mi-e dor...”

Am coborât în hăul de zboruri și abis,

M-am suspendat cu geana de rimă și de vis

Smulgându-mă din sine, alt ciclu să absolv,

Prin algoritm de șoapte vulcanul să-mi dizolv.

În pat de nebunie lumina rece sting,

Să pot vedea prin noapte cum șoaptele se-ating

Într-un sărut al carmei în veac întârziat,

Ce-n ceacra ostenită pojaru-a înviat.

O roabă benevolă a dorului curmat

Printr-un divorț pe-o vreme cu verbul cel ritmat.

Cu firea-n tremur dulce, în geamăt de extaz,

În agonii mă zbucium, fără să sper răgaz.

Mă plec ca spre icoană peste un verb nescris

M-ating de a ta lipsă ca de un fier încins,

Și-n febra din dorință mă pierd ca-ntr-un decor,

Înăbușind durerea cu cântecul: „Mi-e dor...”

Ai izvorât...

Ai izvorât răspuns la o chemare

Bărbat, copil și muză într-un chip,

Să-mi împletești destinul de visare,

În veacul meu lipsit de anotimp.

Ai coborât din rima obosită

Din strop de gând sfios, neîndrăzneț,

Să cadă peste pajiștea cosită,

Din lacrimi nestemate fără preț.

M-ai dezbrăcat de noapte și de iarnă

În dormitorul meu din Univers,

Făptura ta ființa să mi-o cearnă,

Sub plapuma fiorului din vers.

Și ai pătruns în șoapta amuțită,

Dând glas unui fior netulburat,

Să-nvăț cum e atunci când sunt iubită...

Ah, scumpule, ce mult te-am căutat...