joi, 29 aprilie 2010

*O "minciună" aşteptată


Azi soarele e orbitor şi rece-
sărut de iarnă-n mijloc de april,
"minciuna" ta tăcută mă petrece
ne-ndreptăţită de-un păcat viril.

Un joc de iepuraşi născuţi din soare
să mintă fulgi, ce nu vor mai pleca,
să răsădim speranţă în uitare
finalul nefiresc de-al vindeca.

O fugă spre izvor prin val ce scaldă
un veac ce mai tînjeşte, neiertat,
în arşiţă cerşind o palmă caldă
pentru pustiu-n mine îngheţat.

Şi doare-acum căci mîinele ne pleacă
fără tangenţe scrise-n ieri şi azi-
n-au reuşit fiorii să se placă,
pe geana-ţi eu, iar tu pe-a mea să cazi...

Dar desenăm o scenă pe retină
"minciuna" să rămîie-n adevăr,
să îmbrăcăm cununele din tină
ce se-mpletesc cu toamnele în păr.

duminică, 25 aprilie 2010

*Tăcere surdo-mută


Eu strig, te chem, implor, aştept...
Tăcerea-ţi surdo-mută
fără ecou loveşte-n piept,
cu buze reci sărută.

Şi chiar de-aşterni pe strat de flori
suspinul gurii tale
pornit din lemnul de viori
şi aşchii strînse-n poale,

culori pe ceru-mi nu se-aştern
să ploaie curcubeie,
ci în ninsori tîrzii se cern
pe visu-mi de femeie.

Că ţi-este dorul surdo-mut
fără ecou în noapte,
fără suspinul negemut
din serile-ţi necoapte.

Ca mîini să strigi, să chemi, s-aştepţi
la geana-mi obosită...
Sărutul rece-ai să-l accepţi
de gura-mi neiubită?

*Toiag din roze


Romaniţe, dalii şi narcise,
orhideie... praf cules din vise
aşternut sub clipe lunecînde,
geamăt între buzele plăpînde.

Joc pe file vechi de aritmetici
de hormonii hărţuit, bezmetici...
Buchie din lege învăţată?
sau prin vene fugă-accelerată?

Cînd e finiş s-o mai iei din capăt,
să scoţi "te iubesc-ul" de sub lacăt
să-i îmbraci cunune de narcise,
romaniţe, orhidei ucise?

Val de ceaţă creşte pe uitare...
Un toiag din roze pe cărare-
un îndemn trecut de nebunie
să te ierte-a clipelor mînie.

Să-i aşterni petalele-i virgine
sub suspinu-ţi, gîndul să-ţi aline,
dar nu-n joc pe foi de aritmetici
ci pe strune de fiori frenetici.

luni, 19 aprilie 2010

*Ultima vacanţă


Final de pauză, întorci privirea...
Voi învăţa să nu te mai aştept,
a genei strop şi-a aminti menirea
şi-am să păşesc prin vad spre malul drept.

Pustiu şi gheaţă colo... Parcă-ţi pasă?
nu-ţi voi şopti, departe eşti s-auzi,
am încercat să ne durăm o casă
din vise. Nu, nu face să te scuzi...

Voi accepta- iluzia-i pustie,
ne minte cu minciuna ce-o dorium
şi ne îmbracă aripi de hîrtie,
dar zboru-i cu final de ţintirim.

O pauză cerută de plecare
să mai gustăm nectar de infinit,
cătînd fidelitate în trădare-
destinul să ni-l credem împlinit.

Şi vom trăi un veac pe o distanţă
de la apus şi pînă-n zori de zi.
Iubitul meu, e ultima vacanţă
spre hume ce ne va călăuzi.

*Mă topesc


Mă topesc precum roua-n amiezi,
rugul tău potolit să nu doară,
cum în nor mă întorc să nu vezi,
cum mă fulgui cu bruma din vară.

În cununi să-mpletesc amintiri
s-o îmbrac pe-a mea frunte brăzdată
de-aşteptări şi trecute iubiri
şi povestea cu „fost-a odată...”

De-aşteptarea ta vreau să m-ating
cu petala, ce-ţi simte arsura
şi obrazul ce arde să-l sting.
Ce departe ţi-e dragule, gura!

Să găsesc şoapta ta de mai ieri
ce-nvelise pustiul şi rana
cînd doream să te-nvăţ ca să speri
(de minciună-acuzîndu-mi doar pana).

Iar apoi m-oi topi în amiezi-
rugul tău potolit să nu doară,
m-oi întoarce în nor să nu vezi
cum în brumă m-oi trece din vară.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

*Ani trufaşi


Paşi de clipe, grăbiţi… Prea tîrziu ne-am găsit-
în amiază aştept, vii amurg oboist
un fior să trădezi ca fidel să-mi rămîi,
o iubire să uit, tu să-mi fii cel dintîi.

Prea puţin e un veac cînd e-n prag de final
de încape-ntr-un vers sau un rînd de jurnal,
să mai poţi să repeţi o iubire în plus
cînd o moarte mai mult în destin ai inclus.

Curg izvoare spre cer, să te caut cînd vin
într-un praf de polen sau un strop cu venin,
să mai crească cu-o zi dorul ce m-a învins
şi crezusem mai ieri că în rouă s-a stins.

Azi în zori te am prunc, spre amiază- iubit
şi cu noaptea te duci în finalul grăbit,
în dureri să te nasc, să te plîng cînd mă laşi-
să iubesc, să urăsc anii noştri trufaşi.

luni, 12 aprilie 2010

*Muguri în brume


M-am prelins printre muguri spre brume,
ignorînd inundaţii de flori
şi vîrtejuri de valuri cu spume
să nu gem în suspin de viori.

Am trecut din petală-n petală
scuturînd fericirea din mers
să rămîn o orfană şi goală
cuibărită în stropul din vers.

Lunecînd prin destin de peniţă
pe o filă norocu-aşternînd,
ce-a rămas din surîs de fetiţă
rătăcit în ninsoarea din gînd.

Cînd un mai a-nflorit fără mine
şi un august s-a copt nesimţit,
răsăritu-ţi veni să m-aline
în amurgul ce tu l-ai peţit.

Pentru ultimul mugure-n brume
mă îmbraci în cunună de flori
visul clipa-ndărăt să-mi îndrume,
să adaoge-n pînza-mi culori.

*...pentru mîine


Cheamă-mă, iubite, astăzi pentru mîine
Disperarea zilei şoapta-ţi să aline,
Să mai stăm aproape, pleoapă lîngă pleoapă,
Să-ţi văd... să-mi vezi chipul în aceiaşi apă.

Să-ţi simt pulsul rimei în petala florii
Ce cunună creşte-n strunele viorii,
Cînd îţi treci arcuşul peste stropul dulce
Ce-ţi atinge buza, geamătul de-mi smulge.

Lasă-te alături să nu ştim de iarnă
Ce-ncercă aseară urmele să-ţi cearnă
Cu o pată albă-n harta de destine,
Cînd mă-nvinse urma-ţi, însă fără tine.

Roagă-te la cerul, nouri ce adună
Să ne-aştearnă patu-n miezul de furtună,
Cînd ne minte visul despre-o noapte, care
Unică-i cu soare, fără de plecare.

Pasul ţi-l grăbeşte, cheamă-mă, iubite,
Prinde clipa noastră-n veacuri infinite,
Căci e trădătoare geana veşniciei-
Ne topim cu luna-n trilul ciocîrliei.