Atâtea reguli.... „Vezi să nu
greșești!”
Atâtea: „Să nu uiți tu cine
ești...”
„Vezi nu risca, c-apoi să nu
regreți,
Ai numai una, nu mai multe
vieți...”
Mulți vor să te învețe: „Fii
așa,
Păzea! De vicii nu te atașa.”
„Învață din greșeala mea și-a
lui,
Că n-ai știut, vre-odată să nu
spui...”
Și-ți este frică să nu-ncalci
cumva
Un: „Fii atent!” rostit de
cineva,
Între povețe ești întemnițat,
Și îți scrii basmul fals,
prudent, forțat...
Dar parcă pentru asta ai
venit,
Să mergi pe drum străin, bătătorit?
Și să repeți un rol deja
jucat?
Să fredonezi un cântec
repetat?
Ești unic în victorii și
căderi,
Trăiești doar ale tale
primăveri,
Poți înțelege doar durerea ta,
În filmul tău în hău zbori sau
pe stea.
Nu-ți fie frică de necunoscut,
Tu-ai scris scenariul când
te-ai născut
Și doar a ta alesei dintre
cruci,
Povara ta, pe care poți s-o
duci.
De-aceea tot ce-ți pare
încercare,
E-o treaptă ce te-ndeamnă spre
urcare,
Chiar dacă-i însoțită de-ndoieli,
De frică, of-uri, lacrimi sau
greșeli...
Privește-o ca pe-o temă
învățată
Cu-n nou subiect: iubită sau
trădată,
Înfrângere sau poate biruință,
Sfințenii sau prilej de
pocăință...
Permite-ți azi necazuri și
furie
Iar mâine te desfată-n bucurie...
C-așa e viața, eu un balansoar,
Imprevizibilă și cel mai sacru
dar.
