* vise furate

Fur şoapta ta
lăsată-n fapt de seară
pe prag străin
cu buchie de ceară
şi o topesc
cu flacăra din mine
să-mi fii iubit
remediu în suspine.

Îmbrăţişez
dor plăsmuit din vise
aripi să pun
speranţelor ucise
să mai trăiesc
în serii repetate
la pieptul tău
apriluri consumate.

Să mă atingi
cu gând purtat de noapte
să ne-nfruptăm
din merele răscoapte
şi verste reci
cu toamne asasine
să anulăm
cu dezmierdări aldine.

* duminici cu iubire

În mugurul duminicii, iubite,
de șase ori mușcată de destin
vin să te-aștept- o flacără cuminte
cu visul în rochiță de satin.

Să scriem un poem în paranteze
să-l împărțim ca pe al Evei măr,
făpturile-n ritm nou să ne vibreze
cununa toamnei scuturând din păr.

Portița s-o deschid la tine-n palmă
zenitul să-l cobor pe chipu-ți drag
trăind o veșnicie fără vamă
țesând din clipe ultimul șirag.

Și-n zori, la început de săptămână,
cătușe de rutină pe cărări
ne vom lega cu talpa de țărână
iar dorul și chemările- de zări.

Spre mugurul duminicii în fugă
grăbind deșarte zile din destin,
ne-om încleșta ca palmele a rugă
în visul cu rochiță de satin.

* "să nu aştepţi..."

În astă noapte
am rămas cu ochi-n lună
fără ecou
chemarea mea s-a destrămat
în geamul stins
strop de speranţă să apună,
sfinţind cu rouă rana visului curmat.

Mut este cerul
ce-mi întinse ieri o punte
pe care umbra runei tale s-a topit
tăcerea ta
a înălţat pe gând un munte
şi norul pleoapei
nenorocul mi-a stropit.

E-o noapte udă,
zgribulită lângă-o scuză:
"să nu aştepţi,
voi reveni, dar nu acum..."
prin întuneric bâjbâi rima fără muză
să-mi spăl privirea de rugină şi de scrum.

E miez de noapte, strâng în braţe fulgi de lună
lumina rece în suspin s-a destrămat,
în poala nopţii fericirea să apună
şoptind descântecul aprilului curmat.

* Depărtarea

Stăpână mă simţesc pe depărtare
când te ating cu tastele grăbite-
un zâmbet, un suspin, o sărutare,
într-un pustiu o ploaie de cuvinte.

Descoperit în stropul de lumină
prelins în ocean de întuneric,
ai apărut la braţ cu luna plină
necunoscut, misterios, feeric.

Ne-am contopit prin gândul de sub palme
şi rugă-ncremenită între buze,
înmugurind dorinţe fără vame
când flăcări în artere-s călăuze.

Îmbrăţişaţi de visele ştrengare
excluse astăzi din maturitate
neg noţiunea rece "depărtare"
când şoaptele se-ating în voluptate.

* la întâlnire

Mă grăbesc şi azi la întâlnire,
brumele dezbrac, le-agăţ în cui,
desenez bujori cu fericire,
grijile în nepăsare-ncui.

Genele fardez cu aşteptare,
cununiţa-n fluturi mi-o gătesc,
lângă prag sădesc a ta chemare,
cresc vlăstari cu nume: "te iubesc".

Casa-i inundată de duminici,
leagănul mi-i aşternut cu dor
toamna cu-nsoriri de mai să vindeci
în apusuri reci turnând fiori.

De la cer implor o noapte lungă
pe o stea pierdută-n univers,
cât un infinit, să ne ajungă
pentru-a ţese veşnicia-n vers.

* aseară

Aseară am minţit rugina clipei
amestecând culorile-n busolă,
să mă cufund în zvâcnetul aripei
prelinsă din suspinul de violă.

Aseară am lăsat să cad în plasă
de stele înnodând a noastre gânduri,
zidind din vise pentru doi o casă
cu dulci silabe aşternute rânduri.

M-am scuturat aseară de poveţe
înveşnicite în oglinda brumei
plutind pe ocean de valuri creţe
spre dorul nevăzut de pizma lumei.

Vin să comand şi astăzi un "aseară"
să şterg polenul de singurătate
înlocuind iluzia de ceară
din calendar cu primăveri ratate.

* miracolul poeziei

Suspinul tăcut, nevărsat dintre gene
se-nnoadă de zarea înfiptă-n apus,
ecoul din gându-mi se scurge prin vene
nectar căutând în cuvântul nespus.

În ploie-l ascund, când obrazu-mi stropeşte,
în şoaptă-l îmbrac, când genunchii îndoi
spre -naltul cu palma ce-n rugi se-mpleteşte
să-mi macin dorinţa sfioasă pe foi.

Arsura chemării doar pana-mi aude
când noaptea-nfăşoară nesomnul în vis
curmând disperarea cu rimele ude,
suflând existenţă în basmul ucis.

Pe braţu-i mă nasc cu destin de scânteie,
aripi îmi desfac pentru zbor efemer
când abur de pară, când prunc, când femeie,
când strigăt pribeag fără sol, fără cer.

* o toamnă-n toamnă

Ascunde-mă, toamnă,
sub galbenul tulbur
de verde stopat
într-un roşu de-amurg,
cu pasul cuminte
clepsidra să-mi bucur,
să-ncui înflorirea
în veri ce mă curg.

Învaţă-mă cartea
cu buchia seacă
din gând să dezbrac
visul meu repetent,
să n-aştept în gară
secunda ce pleacă
cu veacul trecut
la un ritm somnolent.

Mă leagă cu bruma
de via orfană
căderea-n urcuş
cu aripi să n-o mint,
mi-e zborul de astăzi
o ultimă rană,
chemarea pe gura-i
un ultim alint.

* rătăcit în noapte

Certată sunt cu noaptea-
te-a contopit în sine
şi mi-a lăsat ofrandă
de doruri braţe pline,
te-a smuls de pe retină
să-mi fie palid cerul,
lăsând în pat nesomnul-
stăpânu-mi şi străjerul.

Leg ochii de cărare
în gând grăbindu-ţi pasul,
scrutez tăcerea oarbă
ce îţi înghite glasul
şi te pictez pe pernă
cu pensula dorinţei
zidindu-te în rima-mi
cu lacrima peniţei.

Năframă de mireasă
mi-i versul plâns în noapte,
îmbrăţişarea dulce-
mărgăritare-n şoapte,
iar luna cea de miere
pelin pe sărutare,
căci rătăceşte-n noapte
răspunsu-ţi la chemare.

* zbor din scrum

Tu, ram îmbobocit în plină toamnă
mi-ai dezmierdat brumarul amorţit,
codană jună deşteptând în doamnă-
cu-aprilul tău ninsoarea mi-ai peţit.

Vlăstari din palme cresc, aripi pe glezne,
mi-i aşternutul pe polen de vis
şi mă înec în ochi-ţi- două bezne-
ispită dintr-un miez de paradis.

La piept te strâng, iluzie de noapte,
când pleoapa se agaţă de pustiu,
cu buze arse sorb din gura-ţi şoapte
în fraza-mi o silabă să te ştiu.

Te-ncolăcesc cu patimă orfană
rămasă fără vară, stâlp la prag
să te aştern un plasture pe rană,
să-nvăţ a spune-n taină:"îmi eşti drag".

Rămâi în grădiniţa mea-ntomnată,
învăluind amurgul în parfum,
să-nmugureşti speranţa scuturată
să mă înveţi cum să mă smulg din scrum.

* dor de tine...

Cât de puţin...
o mână de vocale
turnată peste vinul oţetit,
un izvoraş pribeagului în cale,
un cântec cu suspinul împletit.

Cât de puţin...
şi iar e mai în floare
furtuna se îmbracă-n curcubeu,
o clpă-n van trăită nu mai doare
şi în plural se simte tristul "eu".

Puţin... dar mult
"îmi este dor de tine"
şi gura mea te caută febril
să te dezmierd, cuvântu-ţi să m-aline
înăbuşit de geamătul viril.

"ce dor mi-a fost"-
să recunosc genată
trădată de pojarul ce-l aprinzi,
în visul meu cu visu-ţi cununată
lăsând făptura-n rima ta s-o prinzi.

* neadevărul nu-i minciună

Mă plec peste minciuna fără vină
născută-n miezul copt de adevăr,
un fruct necopt de fragedă călină
sub luna, împletind brumar în păr.

Când legile cu "nu" au curs prin vene,
când lutul vrea să sape cuib în sol,
când se agaţă nopţile de gene
aşteaptă scena cel din urmă rol.

Se mai reţine umbra în culise
să prelungească ultimul antract
cu infinitul de minciuni şi vise
ce va anticipa un ultim act.

Culeg neadevăruri dulci pe buze
cu gustul de april întârziat,
primindu-le-n duminici călăuze
o scuză pentru gândul despuiat.

* file de carte

Noi, iubite- doi bulgări de humă
cu tic- tac monoton resemnaţi
în privire atingeri de brumă
de destine-n opusuri mânaţi.

Împletim înserări fără noapte,
înnodăm răsăritul de vis,
ne plecăm peste stropii din şoapte,
ne-mpăcăm cu minciuni din abis.

Peste umbre călcăm, aşternute
de un veac savurat pe deplin,
adunând în căuşe minute
pentr-un ultim concediu de-alin.

Ştiu, rămâne-vom file de carte
cu aluzii de dor împlinit
pe o stea rima noastră să poarte
taina nunţii din mitul finit.

Noi, iubite- un bulgăre-n vară
legăna-vom o frunză la sân,
scutura-vom petale cu parăvii arome să crească din fân.

* Eva ştrengăriţă

Nu măsura, iubite,
argintul din ninsori,
nu ştii că-n miez de faur
înmuguresc fiori?
Nu ştii că din cenuşă
aripi de fenix cresc?
că e lipsit de vârstă
poemul "te iubesc"?

Nu ştii că-n vene curge
acelaşi viu izvor
ce a pornit odată
din şoaptele de dor
şi nu cunoaşte maluri
plutirile din vis
şi carnea e flămândă
de-acelaşi paradis.

Nu căuta, iubite,
final în labirint,
nu asculta de toamne
căci brumele ne mint,
aprilul intră-n casă
când noi l-ademenim
pustiul de cenuşă
din leagăn să-l gonim.

În palma-mi a ta palmă
găsească adăpost,
nu îngropa în tină
duminici, fără rost,
nu îmbrăca pe cântec
apusul funerar,
mi-s braţele liane
pe trunchiu-ţi de stejar.

Cunună împleteşte
din clipa ce o ai,
îndreaptă-n grabă paşii
spre porţile de rai,
o Evă ştrengăriţă
aştept în univers
pe gură cu bomboane
şi inima pe vers.

* povaţa mută a poetului

Iubitule, s-a stins azi un poet
şi ne-a lăsat o ultimă povaţă
cu-o rimă mută-n fila de caiet:
-atât de trecători suntem prin viaţă...

Amurgul ne pândeşte chiar pe stea
săraci de ani, sau pricopsiţi cu zile,
prea timpuriu în carnea ei ne ia
ţărâna adunată în movile.

Ne prinde cu atâtea datorii
acel final, ce parcă n-o să vină...
în faţa-i chiar cărunţi suntem copii
şi primăvara-n suflet mai suspină.

Cu noi odată visele se sting,
iubite, vom pleca fără iertare
de vom ucide doruri ce ne-nving,
dar le-mbrăcăm în giulgiuri de uitare.

Ne-a mai rămas o zdreanţă dintr-un veac
şi o iubire încă netrăită,
grăbeşte-te, iubitule pribeag,
azi mai suntem, azi vreau să-ţi fiu iubită.

* să ne răpim

Iubite, vreau să te răpesc
de la duminica-ţi trăită,
de la grădini ce nu mai cresc,
de la rugina poleită,
ca să te smulg din cercu-nchis
tot mai restrâns în diametru,
din noaptea pernei fără vis
şi univers lipsit de centru.

Să poţi apoi să mă răpeşti
din labirintu-mi fără muguri,
cunună-n dor să-mi împleteşti-
ocrotitoare de amurguri,
să mă înlături din destin,
ce-i cu arpa-ntemniţată,
cu strugurele fără vin
şi sarea pe obraz turnată.

Şi cu trofeul TU şi EU
să compunem poveste nouă
din flori de mai, din curcubeu
şi doi nebuni desculţi prin rouă.

* file de speranţă

Culeg singurătatea ta pe filă
şi o încui cu lacătul din şoaptă
distanţa-mpăturind, milă cu milă
rupând în două vara noastră coaptă.

Dar zorii vin, muşcând flămânzi din lună
şi îmi răpesc povestea încă crudă,
în poartă orizontul îmi adună
lăsându-se pe braţu-mi toamnă udă.

Întemniţaţi în miezul din orbite
acoperim speranţa cu amurguri
şi genele în aşteptări înfipte
se lasă peste visele din muguri.

Clădesc cetăţi de file pe tristeţe
plecându-mi gura arsă spre vocale
să ne-nflorească soarele pe feţe,
să înfăşăm dorinţa în petale.

* randevu

Te strâng la piept, furtună ne-mblânzită
cu-aprilul tău din mugur neplesnit
roşind pentru rugina înverzită
şi zâmbetul din lacrima ce-o mint.

Ţi-alint chemarea firii încântate
cu buzele pândind al Evei măr,
zdrobind pe tâmple brumele uitate
cununa şoaptei împletind în păr.

Rotesc orbita împotriva iernii,
îmbrac rochiţa visului târziu,
mă las peţită de ispita cărnii
uitând în ploi trecutul străveziu.

Fug în dimensiunea fără lege
cu-a ta furtună azi am randevu,
pe geana udă şoapta-ţi voi culege
tu în aprilul gândului mă du.

* destine paralele

Două linii paralele
aruncate-n univers
printre pulberea de stele
scuturată de pe vers
într-un dor intersectate
cu iluzii se-mpletesc
pe cărările-mbrumate
pauză-n destin urzesc.

Şerpuiesc printre orbite
ca o boare de chemări
şi-n clepsidre obosite
visul reazămă de zări,
suspendează-n toamne muguri
sub rugina de pe ram
implantând fiori de ruguri
orizontului din geam.

***

Undeva, la colţ de gânduri
paralele strânse ghem
sapă galerii în viduri
cu văpaia din poem.

* culori de văduvă

O noapte nouă mă cufundă
în vinu-i tulbur, oţetit,
mă clatină amar pe-o undă
cu viscolul ce m-a peţit.

Nici singură, dar nici cu tine,
cu pene smulse din aripi,
pe vis cu umbre de suspine,
cu roze furişate-n ghimpi.

Un zîmbet desenat în zgură
pe şoapta încuiată-n cănt,
săruturi stinse în arsură
de mucegaul din mormânt.

Cadavru-n sipetul Pandorei
"de ce?!"- pe geană suspendat,
în lanţuri strunele viorii,
pustiu torenţial udat.

Tu pictor, eu- pe pânză pata
peisajul nopţii m-a băut,
finalul cinic- asta-i plata
în vene-mi curge al tău lut.

* flori în faur

pentru tine-mi sunt silabele vioare
pentru tine din cuvânt pornesc izvoare
pentru tine împletesc amiezi din fraze
şi cu luna te dezmierd în snop de raze

pentru tine între palme-adun înaltul
să-ţi aştearnă în parfum de muguri patul
licurici să te-nsoţească în amurguri
şi rugina să ţi-o scuture din struguri

pentru tine în umbrelă-mi vântur norii
străvezii să-ţi învelească visul zorii
să se-aştearnă curcubeie sub pleoape
şi duminici din april să ai aproape

mint argintul din oglindă pentru tine
las un verde zdreanţa iernii să-mi aline
şi orbita mi-e o sală de-aşteptare
suspendată de vlăstarul din chemare

pentru tine-n faur dă grădina-n floare...

* crescut în mine

Vreau să mă culc pe gura ta Chemare
să mă aprind pe geana-ţi udă Dor
să mă cufund în braţe Neuitare
să mă strecor în venele-ţi Fior.

Te-aştern pe filă vară-ntârziată
îţi caut rimă să te-ascund în cânt
dezbrac din fire frica îmbrumată
să-ţi intru-n casă abur de cuvânt.

Pe prispa toamnei în aripi de fluturi
să pun pereţi pe margine de vis
înfăşurând cărările-n săruturi
pe leagănul petalei de cais.

Căci te-am pictat pe gura mea Chemare
te-am suspendat de geana-mi udă Dor
te-am prins flămândă-n braţe Neuitare
şi în artere te-am turnat Fior.

* punte peste toamnă

Am văzut cum te plouă rugina,
cum din verdele copt te-ai prelins,
cum s-a stins în privirea-ţi grădina,
cum amurgu-ntomnat te-a învins.

Nu mă chemi pe-nserate sub lună
din steluţe cununi să-mpletim,
în timpane tăcerea doar sună
cînd sub bruma din gînd ne pitim.

Să zidesc vreau din verbe o punte
cu un capăt în visul uitat,
cu o palmă de soare pe frunte
şi o rouă pe doru-nsetat.

Să pot bate la geamu-ţi cu vara
strecurată în stropul de vin,
să aprind în arterele-ţi para
rana toamnei la sîn să-ţi alin.

* vise pictate

Pictat în culorile serii
pe pînza ţesută din vise
străine de spaima căderii
uitate pe căi nedecise

sculptat într-un şir de poeme
voit te-am ales pentru muguri
remediu în iarna cînd geme
pe bolta-mi crestată de pluguri.

Ştiind despre veacul în fluturi
aleg un destin de aripă
cenuşa pe-altar să mi-o scuturi
din vara trăită în pripă.

Apoi pe o pînză-nserată
să plou cu parfum din petale
muşcînd din arsura furată
suspinul pitindu-l sub zale.

* viaţă în două dimensiuni

Fluturi spre cer mă îndeamnă, iubite,
timpul cărunt să-l aleg din ninsori
uşi să deschid în speranţe finite
muguri uimiţi să-nfloresc în fiori.

Viaţa-mi aştern pe cărări paralele
ciobul oglinzii de chip o feresc
cronica-mi scriu pe parfum de lalele
toamna grăbită-n april o opresc.

Casa-mi înalţ într-un roi de vocale
gândul atârn cu o sfoară de zmeu
umbre de stele îmi presur în cale
pod între noi desenez- curcubeu.

Cerul de-amurg îl dizolv pe retină
ritmul şi rima în vene o torn
spăl visul orb adunându-l din tină
ruguri aprind pentru soarele morn.

* mi-ai lăsat toamna

Nu te-am chemat demult, iubite,
captivă toamna m-a făcut
oglinda bruma nu mai minte
pe gura-mi visul a tăcut.

Prin geam pătrunde-n gînd rugina,
în braţe vîntul rece strîng,
pentru pedeapsă-mi caut vina
şi-ascund în ploaie faţa. Plîng.

De mi-ai fi dat cel strop din lună
de primăvara ta promis
să-mi fie şoaptele-ţi cunună
şi amintirea paradis,

te-aş fi chemat cu orice frunză,
te cuprindeam cu orice rug
fiind iubirea-mi călăuză...

Dar toamna mi-ai lăsat-o jug.

* Toamnă amânată

Stăpână-ncearcă toamna să-mi devină
cu palma brumei gîndul mi-a pictat
în lacăt de-nchisoare fără vină
turnînd rugină-n versul necîntat.

Zadarnic crede dînsa că mă ştie
cînd urma mi-o culege din nisip
şi prinde porumbeii de hîrtie
din vis de dor înmugurit pe chip.

Căci curg cascade verzi din semafoare
pe la alt an argintul amânănd
iar miezul copt de clipă călătoare
mă înfăşoară-n galben paşnic, blând.

De pata răbdătoare ocrotită
opresc în boabe mustul jucăuş
să-adune-n mine vara despletită
bucăţi de cer cu palmele căuş.

* iubesc... nu iubesc...

Te-am găsit pe-un fir de romaniţă
neguri reci se aşterneau pe prag
mai purtam în fire-acea fetiţă
rătăcită-n pulsul de peniţă
pe destin pictînd un nume drag.

Între file albul din petală
delirează visul ne-mplinit
geamăt mut culege din vocală
de tăcere strigătul îl spală
căutînd final în infinit.

Aur tulbur curge pe alee
învelind petala ce ne-a nins
nasturii aprilului să-ncheie
gînd cărunt plouînd peste scînteie
însă romaniţa a învins.

* insomnie

Smulg genele înfipte-n cornul lunii
să le aştern pe visul răsfăţat,
din bolta frunţii îmi strivesc tăunii
şi ceru-adun pe linişte vărsat.

Uit coatele pe prag călcat de umbră,
din buzunarul nopţii ciugulesc,
speranţa chem din presimţirea sumbră
în poartă silueta să-ţi ghicesc.

Să stăm la sfat, vorbind fără cuvinte
pe ciobul din destin călcînd desculţi
tăcerea ta negîndul să-mi alinte
din pulsul pleoapei febra să-mi asculţi.

Pîn va urca din patima cafelei
prin gaura săpată-n orizont
vocala plînsă din chemarea stelei
pe sfori de zmeu prin anotimpul şont.

* "te iubesc!"

Un "te iubesc!"- balsam turnat pe rană
pe-un prag pustiu de talpa-ţi neatins,
cînd din clepsidră clipele-s pe goană
şi sub pleoapa-mi chipul tău nestins.

Un "te iubesc!" ce-apusul anulează
din vis ce se crezuse împlinit
dar ignorat de zeul ce-l veghează
şi-mi desenează umbra din zenit.

Un "te iubesc!" din poarta disperării
căci ultimul noroc a fost ratat,
cînd s-a topit pe buzele chemării
dintr-un capriciu de destin certat.

Un "te iubesc!" - o lacrimă tîrzie
rămasă-n gară într-un ultim tren,
lăcată ne-ncuiată să rămîie
cînd pătimaş regretele mă cern.

Un "te iubesc!" - o pauză-n durere
să-nvăţ din nou seninul să găsesc,
pentru speranţă - nouă înviere,
icoană pentru ultimul "iubesc..."

* "poate mîine..."

Ai legănat atîtea toamne visul
în nopţi pustiul rece să alini
zidind din stropi de stele paradisul
pentru icoana cărei să te-nchini.

Ai inspirat speranţă:"poate mîine..."
duminici suspendînd de orizont
silaba alegînd să-ţi fie pîine
pentru un ultim mai păstrat pe cont.

Dar cînd destinul şi-a permis o glumă
sădind în casa-ţi visul împlinit,
erai plecat... Te-ai speriat de brumă,
ce îţi divulgă paşii, din zenit?


Sau n-ai dorit să te cobori din stele
cedînd eternul clipelor din scrum,
dorinţelor adesea infidele...
sau "poate mîine...", totuşi, nu-i acum?...

* ai tăcut...

Ţi-am presurat cărarea cu petale
luînd un colţ de vară cu-mprumut
şi am ţesut un leagăn din vocale...

de mîine-ţi va răspunde geamul mut...

Te-ademeneam şi doamnă şi puştoaică
pitită într-un miez de vis hoinar-
ba prada ta, ba la vînat leoaică...

de mîine voi fi piatră de hotar...

Te întîlneam o umbră pe silabă
răpindu-mi gîndul cu-un sărut în plic
să potoleşti secundele din grabă...

de mîine vei găsi aici... nimic...

Te voi privi din nume de străină,
îţi voi vorbi cu verb necunoscut
ce nici nu mîngîie, nici nu alină...

Eu aşteptam...
Ştiai...
dar ai tăcut...

* dor în amurg

Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.

Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un "ții minte atunci..."
deslușind în tăcerea-ți o șoaptă.

Iar în pasul străin intuind
talpa ta șovăind a plecare
din dorința-ți de braț să te prind
înfruptat cu-amintiri din uitare.

Și să-ți scape-un suspin a regret
cu o frază lăsată-anonimă
rămînînd în amurgul șiret
ce va stoarce și mîine o rimă.

*iarna urmei

Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale
în coama verbului lăsat fără răspuns
şi visul nins de necuvînt ascuns sub zale
adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns.

să anulez din calendar acele file
ce m-au minţit, lipsind chemarea de ecou
punînd pe gura-mi doar silabele umile
în loc de basm unde eu te-am ales erou.

lăsînd amprenta unei clipe infinite
ce ne-a promis să ne găsească-n labirint
din aşteptările de neveniri rănite
şi de cadavrele iubirilor ce mint.

voi căuta final în iarna urmei tale
să pot citi un "te iubesc" în necuvînt
cînd te-oi găsi plecat spre albul din petale
formînd cu tine doar o mîină de pămînt.

* alinare

M-alin cu o noapte
uitată de soartă
în mugur de vis
din fiorul hoinar
născut la hotar
fără semne pe hartă
cînd paşi-mi sunt robi
unui miez de chenar.

Îmi caut pricini
să rămîn fără vină
căci dau o restanţă
viorii ce-a plîns
din geană de-apus
pentru ultima cină
cu strop de nectatr
de pe gura ta strîns.

m-ascund furişată
de legile lumii-
cerşafu-n păcate
să-l am nepătat
albit de canonul
iertărilor brumei
căci dorul şi azi
se mai cere-alăptat.

S-alint ca pe-un prunc
acea unică noapte
aleasă din roiul
de clipe pustii,
mireasă s-o faci
în cunună din şoapte,
pe poala-i de patimi
tu haină să-mi fii.

* am obosit...

Am obosit de nopţi ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranţele că-mi cern.

De azi încerc să-nvăţ neaşteptarea
şi voi urca într-un marfar grăbit
să-nlocuiesc destinul de cărare
cu un destin de orizont rănit.

Lăsînd deschisă poarta sîngerîndă
(de-ţi ia-i la următorul tren bilet...)
şi într-un felinar voi sta la pîndă
pitită-ntr-o silabă din cuplet.

În ritmul: tuc-tuc-tuc de roţi pe şine
voi contopi un tren c-un orizont...
Am obosit de zile asasine-
făr-a ta şoaptă mi-e destinul mont.

* ecoul tău

Azi m-a atins ecoul tău, iubite,
şi alergai cu geana să-l ating
să mai reţin petalele grăbite
căci clipele cu ruginiu mă ning.

Însă s-a stins vocala cea din urmă,
încerc să strig, însă răspunsu-i mut.
Din nou lumina-n pleoapă mi se curmă-
a fost ecou sau doru-mi a gemut?

Îmi ticăie tăcerea-ţi în timpane
să nu aud un nou final de zi
şi scîncetul chemărilor orfane
din vis ce prinde a se desfrunzi.

Rămîn din nou la capăt de-aşteptare,
chiar de-ai să treci şi azi fără ecou
voi căuta silabe solitare-
pentru singurătatea-mi un sacou.

Să-ncerc s-ascund durerea goliciunii
de nesperanţa ce m-a despuiat
turnîndu-te pe rana rugăciunii
cu neecou în patu-mi furişat.

* "pe curând..."

Iubite, nu ai zis "la revedere"
şi nici "adio", spusei "pe curînd"...
Un geamăt făr-ecou pe gura-mi piere
căci gîndul nu se vrea turnat pe rînd.

Lăsai atîtea vise-nmormîntate
sub pleoapele uitate pe zenit
de orizontul încuiat secate
şi şoapta ta ce n-a mai revenit.

O pauză declar-un miez de verde
printr-un post-scriptum de-al tău Mai semnat
să reînvii din iarna ce mă pierde
de palmele-ţi de-un veac nesemănat.

Şi augustu-mi apus la soartă cere
din disperare un fragment să vînd...
N-ai spus "adio" nici "la revedere"
dar pînă cînd, iubite, "pe curînd"?

* dacă pleci...

N-am să te plîng
dacă va fi să pleci
de rimă suspendînd
a mea durere,
n-am să leg geana
-n noaptea de priveghi
sperînd la judecata
de-nviere.

N-am să te chem
în geamătul cu-arsuri
să-mbraci răcoarea palmei
pe-a mea frunte,
de albul din petale
să te-nduri
cerînd să pui
spre al tău verde punte.

N-am să te mint
că te voi plînge-n veci
ţesînd în noapte
leagăn din suspine...

N-am să te plîng
dacă va fi să pleci,
eu voi pleca
iubitul meu cu tine.

* ploaia

Toţi norii mei, iubite,
trimis-am să te plouă-
sau aşteptai, tu, poate
doar strop curat de rouă?
În miezu-mi de furtună
dezlănţuită-n toamnă
ai căutat copila?
sau glas discret de doamnă?

Îmi despletii cosiţa
din mai nemîngîiată
şi-mi cumpărai o cotă
de soartă dezmierdată,
ca să-ţi ascult minciuna
de tine necrezută
şi-o vară-ţi fui iubită
ne-atinsă, nevăzută.

Şi-n miezul de furtună
zidii cu tine-o casă
în care taina rimei
fu pîinea de pe masă...

Vrui să te plou, dar picur
pe floarea de umbrelă
din visu-mi ce se scurge
ca pînza de-acuarelă.

* prea mult... prea puţin...

Prea mult şi prea puţin îmi e , iubite,
ademenirea ta în miez de vis
cînd nu mai cred destinele albite
în freamătul din strigătul nezis.

Prea mult... cînd laşi o umbră pe silabă
ce s-a prelins din boarea-mi de pustiu
să mai oprim ruginile din grabă
capitulate-n raiul argintiu.

Prea mult... că te găsesc un stîlp de poartă
în labirintul zodiei cereşti
cînd desenez un nou hotar pe hartă
o pulbere de gînd să mă găseşti.

Dar prea puţin mi-e o saltea de stele
sub plapuma suspinului de dor
cînd aşteptările devin mărgele-
podoaba pleoapei, visele cînd dor.

* cărare pentru tine

Azi mi-am croit cărare pentru tine
prin spini ce rup bucăţi din carnea mea
să mă aştern bandaj peste suspine
ce vin în noaptea-ţi cu fiori de nea.

De grabă mare urme las de sînge
pe dor ce i-i menit să fie vis,
petală pe ram verde ce se frînge,
neauzită şoaptă fără bis.

Să te primesc un fluture pe palme
stropindu-te cu vinul descîntat,
să torn pe disperare mir de psalme
căzînd pe jilţ cu rime croşetat.

Să vii cît mai curînd din neplecare
aripa din cenuşă culegînd,
căci ţi-am croit prin mine o cărare
şi gîndu-mi l-am ţesut în al tău gînd.

* gând auzit

Cercai să bat în umbra bolţii
cu dorul meu neîmblînzit
dar ochii Ei te prind ca hoţii
şi gîndu-mi laşi neauzit.

Însă chemarea ta timidă
în strigătul din necuvînt
dezbracă visu-mi din omidă
în fluture să mi-l avînt,

dintr-o speranţă amorţită
de-adio, chiar de n-a fost spus
pe-o filă jilavă, boţită,
bătută-n cuiele de-apus.

Şi mă apropii cu sfială
de nimbul chipului din verb
ce-i pricopsit în strai de gală
şi las în sîngele-mi să-l fierb,

cercînd din nou în umbra bolţii
să bat cu dor neîmblînzit
minţind doi ochi, ce stau ca hoţii,
să-mi fac iar gîndul auzit.

* Eu sunt...

Iubite-aştept să te desprinzi din vis
şi firea-ţi cu a mea să facă-o umbră,
pe gura-mi să aşterni un gînd nezis,
să desenezi cu-azur o pată sumbră.

Cărări să ţeşi din alfabet uitat
să ne găsim în noi abecedare,
să ne iertăm norocul ce-am ratat
cînd am semnat "accept" lîngă eroare.

Şi dacă-i prea tîrziu pentru final
ce ştie să mai nască începuturi,
deschide-o paranteză şi-n penal
să ne-mpletim cu taina fără scuturi.

Dar cînd n-am să te-ademenesc cochet
strigînd dintr-o silabă cunoscută-
să nu-ncetezi să vii. Eu sunt. Aştept
şi te privesc sperînd cu rima-mi mută.

* în praf de stea...

Cu tine în grăuntele de rimă
ne-am oploşit tăcînd, şoptind, oftînd...
şi condamnaţi de toţi pentru necrimă
formăm un cuplu cununaţi pe gînd.

De-al firii chin în noi vocala strigă
de-un dor născut în geamăt de pustiu,
nescrise legi şi spaţii vrînd să-nvingă
fioru-ntemniţat în lut, dar viu.

Şi-mi sprijin fruntea de-al tău sfat pe filă,
mă-mbrac cu-a lui lumină ca să-ţi plac,
să mă găseşti ba doamnă, ba copilă
cînd împletim dorinţele colac.

Să părăsim rutina colbăită,
să ne iubim nebuni în praf de stea
pe pat de existenţă infinită
în pulsul cel din urmă de cişmea.

* Fără mai...

A mai trecut, iubite-o iarnă
prin maiul cînd te-am aşteptat
şi dorm cu orizontu-n geană-
că mă chemai, să fi uitat?

Nu mai încape supărare
în casa-mi ce suspină dor,
că-mi sunt picioarele cărare
în visul nostru să cobor.

M-apropii ca în rugăciune
de slova-ţi cînd mi-ai dat să sper,
să cred ca pruncul în minune
favoare din destin să cer.

Că dacă va mai fi o iarnă
în preajma lunii lui cuptor,
oprească clipele din goană
să îmblînzesc veac călător.

Să vie maiul chiar şi-n brume
sau cu un fulg hoinar, grăbit
şi într-o noapte fără nume
să ne găsim, să-mi fii iubit.

* Să baţi...

Inima mea mai aşteaptă să baţi
cu nefinită chemare
pentru pustiu-mi cea ploaie să caţi
care stropeşte cu soare.

Bate cu doru-ţi la geamul deschis
intră cu şoapta-ţi pe uşă
toarnă speranţă pe rana de vis
să smulgi dureri de cătuşă.

Vino mai des să m-atingi, să te-ating
cu jurămînt de-aşteptare
spaţiu şi clipe din firea-mi să-nving,
să şterg ecou de plecare.

Bate să-ţi spun că eşti unic dorit
şi să mă crezi, de nu-i crede...
Inima mea e al tău labirint
ce frămîntarea îţi vede.

* După cea noapte...

În orice noapte te iubesc ca prima oară
şi-adio-ţi zic cu larma din deşteptător,
să mă transform în fir de praf pe prag de gară
pentru călcîiul de amurg rătăcitor.

Să mă pot naşte iar şi iar în cornul lunei
murind în cocon pentr-un zvîcnet de aripi,
să curg o flacără prin venele furtunei,
s-aduc o pauză în clipa ce-o risipi.

Şi-n agonii din frămîntarea spumei zilei
căderi în beznele din cer să delirez
o noapte veşnică cerşind din mana milei
pe-a ta icoană-n picături să mă burez.

Ca să te las după o noapte de o viaţă
rămasă-n trupul tău o aşchie de vis,
un alb de floare pe o punte de verdeaţă
fără reproşuri de la legea INTERZIS.

N-am să învăţ cînd vei fi lipsă, nepăsare
rămîi în cugetul meu glas din al tău gînd
să fug spre tine pîn-la ultima chemare
apoi urmîndu-te în ultimul colind.

* Două doruri

Am împărţit un soare-n jumătate
şi două umbre paşi-mi însoţesc
să-nşiruiesc pe filele-mi de carte
un dor străin şi-al meu, ce se urăsc.

Acel purtat prin veri din brumă-n brumă
stropit de spuza nopţii făr-amurg
a îmbrăcat o plapumă de humă
deşi pe chipu-i zorii încă curg.

Şi m-a lăsat în vis uitat, străină
pustiul mut în firea-mi să ascult,
pentru fiori tîrzii găsindu-mi vină
căci am răspuns acum... Ei bat demult.

Mi-e azi străin ecoul care tace
într-o şuviţă prinsă-n robinet
ce stropul într-un ţurţure preface
zdrobind destăinuirea din sonet.

Şi am fugit cu DORUL MEU în lume
prinzînd o nouă pînză-n şevalet
cu noi culori s-aştern ninsori şi brume...

Tu vei avea curaj să-ţi iei bilet?

* şoapte...

Am cules aseară
de pe gura-ţi şoapte
să-mi devină pernă
visului în noapte,
adunînd cu tine
nebunii din stele
implorînd- şi astăzi
clipa să ne-nşele.

Prin praf de amurguri
pe picioare goale
să-nmulţim norocul
adunat în poale
de prin file rupte
din chemări tăcute
semănate-odată
pe străine rute.

Ca prin ceaţa sură
de uitări rămase
într-un colţ de soartă
cu priviri ploioase,
să găsim o rază
şi precum o sfoară
să legăm destine
ce spre cer coboară.

Să culeg şi mîine
de pe gura-ţi şoapte
cu sărut de stele
cînd răpiţi de noapte
vom chema minciuna
ce nicicînd nu minte
să cunune visu-n
larmă de cuvinte.

* Pentru tine...

Mi-ai fluturat prin geam cu-aripi de fluturi
adăugînd duminică în vară
un zîmbet ud din orizont să scuturi
schimbînd în cînt suspinul din vioară.

Şi-al tău sărut în coajă de vocală
împăturit în patru file albe
de-aseară încă lacrima-mi tot spală
şi geamătul de dorul tău mi-l soarbe.

C-am devenit de-atîta dezmierdare
o flacără-n potirul de sub vise
în şoapte să revin din evadare
în necuvînt, de geamu-ţi mut ucise.

Şi strigă-n mine sala de-aşteptare
din gara la răscruce de destine
pe pragul aşternut cu alb din floare
pentru un verde-n rouă- pentru tine.

* pe-o filă...

Azi gîndul meu, iubite,
s-a oploşit pe-o filă
cu şoapta ta chemată
de doru-mi disperat
şi mi-ai plouat pe creştet
cu stropi călduţi de milă
să bandajezi un strigăt
strident, îndurerat.

Din nou ţi-am stat pe palme
buton de floare albă
să-mi dezmorţeşti cu gura
suspinul îngheţat,
mi-ai îmbrăcat pe frunte
din rime dulce salbă
şi febra din petale
tu blînd mi-ai dezmierdat.

S-a deşteptat vioara
în firea mea să cînte
şi iar e primăvară
în augustu-mi finit
din nou la tine-n braţe
eu mă alint cuminte
şi soare, stele, luna
sunt toate în zenit.

* Plută

Atinge-te, iubite,
de pleoapa mea plecată
culege stropul tulbur
ce doru-mi l-a vărsat
şi para şoaptei lasă
pe geamătu-mi ca plată
pentru îndemnul firii
de perna ta visat.

Să împletim dorinţa
cu rodul aşteptării
să ne găsim în rună
apoi s-o tălmăcim
cu febra din celule
şi cîntecul chemării
destinele în unul
să le înveşnicim.

Iar bărcile crăpate
să le schimbăm pe-o plută
lăsînd în voia soartei
răpită de curent
să ne găsim din şoapte
de patimă acută
să amînăm plecarea
în cercul violent.