* Eva ştrengăriţă

Nu măsura, iubite,
argintul din ninsori,
nu ştii că-n miez de faur
înmuguresc fiori?
Nu ştii că din cenuşă
aripi de fenix cresc?
că e lipsit de vârstă
poemul "te iubesc"?

Nu ştii că-n vene curge
acelaşi viu izvor
ce a pornit odată
din şoaptele de dor
şi nu cunoaşte maluri
plutirile din vis
şi carnea e flămândă
de-acelaşi paradis.

Nu căuta, iubite,
final în labirint,
nu asculta de toamne
căci brumele ne mint,
aprilul intră-n casă
când noi l-ademenim
pustiul de cenuşă
din leagăn să-l gonim.

În palma-mi a ta palmă
găsească adăpost,
nu îngropa în tină
duminici, fără rost,
nu îmbrăca pe cântec
apusul funerar,
mi-s braţele liane
pe trunchiu-ţi de stejar.

Cunună împleteşte
din clipa ce o ai,
îndreaptă-n grabă paşii
spre porţile de rai,
o Evă ştrengăriţă
aştept în univers
pe gură cu bomboane
şi inima pe vers.