miercuri, 29 august 2012

# când nu vii...


Tu nu mai vii
fără aripi
din nou e naltul
căci mă ucizi
în vis ce nu s-a împlinit,
chem verbul tău
însă din nou răspunde altul,
iar tu rămâi
ca ieri plecat
nerevenit.

Pe-acelaşi prag stau
dar lipsită de vocale
şi cu altar
pe rana strigătului mut,
cu ochi plecaţi
în ale lacrimilor poale
un zâmbet fals
în colţul buzelor ascut.

Îmi vei şopti
că gustul lacrimei îţi place
când vei intra 
în casa mea întâmplător,
îmi vei lăsa
un ghemotoc
în piept
din ace
să-mi ispitească
nerăbdarea
din fior

sâmbătă, 11 august 2012

# Fără plată


Şi astăzi orizontul e sub lacăt:
cu stropi de cer se-nnoadă depărtarea
ţin sfoara aşteptării de un capăt,
dar tu din nou îmi ignorezi chemarea.

Din nou tăcerea-ţi spăl în rugăciune
din calendarul meu când ştergi o noapte,
miez de speranţă curăţ de  tăciune
şi mă-nvelesc cu visele răscoapte.

Dar strigătul tăcerii mă despoaie
de fluturi cu aripile în rouă,
şi augustul sub toamnă se îndoaie
fără cunună-n păr din lună nouă.

Iar mâine furişată într-o rimă
cu zdreanţa de speranţă şi cu rugă,
pe inimă şi şoaptă fără grimă
ţi-oi sta în cale ca o buturugă.

Din nou mă vei lăsa neobservată?
Din nou vei şterge-o zi apoi o noapte?
Din nou străjera sorţii fără plată
voi cununa tăcerile-ţi cu şoapte...

marți, 7 august 2012

#un ciob de vară


De ciobul verii
prind mănunchiul de speranţe
când ţintuită sunt la zid 
de clipe-gloanţe
şi-mi leagă talpa
pud de sare ruginită...
Un ciob de vară mi-a rămas
să-ţi fiu iubită.

Cu: of! aştern un minus nou 
peste retină
punând cătuşe albăstrimii
fără vină
şi-ţi caut ocii
pe movila de vocale:
miros de august neapus
culeg în poale.

În piatra rimei veşniceşti
femei străine
iar eu găsesc aici 
polenul pentru mine
să mai lungesc c-un infinit
ist ciob de vară
fiind purtată de-al tău gând
seară de seară.

Apoi şi mâine
ca o hoaţă fără jenă
voi răscoli la tine-n creier 
şi în venă
să mă înfrupt înfometată
cu-a ta pară...
Să nu acuzi: 
mi-a mai rămas un ciob de vară.

# Descântecul dezlegat


M-am descântat de dorul pentru tine,
fum de tămâie-n pat am aşternut
amurgul de-amintiri să nu suspine,
să nu tresară-n vis cu fulgi cernut.

Am ferecat dorinţele în zale
şi numele ce-odată-l deliram
să nu sparg fericirea casei tale
cu rime aruncate peste geam.

M-am transformat în stană împietrită
să nu-mi mai pui pe gând năsădituri
cu: "mi-este dor", când alta ţi-e iubita,
iar eu de gelozie-s în arsuri.

Dar mă deştept cu ruga peste poartă:
descântecul să vii să mi-l dezlegi,
căci trist mi-e, dorul tău când nu mă "ceartă..."
(Deşi-nţeleg: pe Ea ai s-o alegi...)