# Descântecul dezlegat

M-am descântat de dorul pentru tine,
fum de tămâie-n pat am aşternut
amurgul de-amintiri să nu suspine,
să nu tresară-n vis cu fulgi cernut.

Am ferecat dorinţele în zale
şi numele ce-odată-l deliram
să nu sparg fericirea casei tale
cu rime aruncate peste geam.

M-am transformat în stană împietrită
să nu-mi mai pui pe gând năsădituri
cu: "mi-este dor", când alta ţi-e iubita,
iar eu de gelozie-s în arsuri.

Dar mă deştept cu ruga peste poartă:
descântecul să vii să mi-l dezlegi,
căci trist mi-e, dorul tău când nu mă "ceartă..."
(Deşi-nţeleg: pe Ea ai s-o alegi...)