luni, 8 februarie 2016

Răzbunare

În a mea tăcere
Sta  a ta chemare
Dar rutina zilei
Mă lega de  zare.
Așteptam duminici
Să te chem la cină.
Azi e sărbătoare
Eu te chem, hai, vină...

Nu-ți mai plînge rana
E și ea o școală
Un eseu cu lacrimi
La destin în poală.
E o încercare
Pulsul să ți-l simți
Să devii mai tare,
Geamătul să-ți minți.

Cînd lovești cu spada
Care te-a lovit
Asta te va face
Să fii fericit?
Crezi că o durere
Poate alina
Febra suferinței
Din făptura ta?


sâmbătă, 6 februarie 2016

Lumină-n humă

De toate-au fost, iubite
în veacul meu deja:
și-amurg de suferințe,
și nopți de catifea
cu șoapte moi sub lună,
și lacrimi de regret,
și floare în cunună,
iar eu... aștept... aștept...

Cu ochi legați de zare,
cu inima – de cer
de-o taină, nu știu care,
la prag mai stau străjer.
și mă dezleg de soartă,
de lut mă detașez,
pe curcubeu călare
ca pruncul mă așez.


Spre aștri strig chemare
și brațele întind,
să lunec din uitare,
de foc să mă ating,
să simt că-s o lumină,
o  gamă de culori
ce se preface-n humă
de mii și mii de ori.

miercuri, 3 februarie 2016

Unde ești?

Unde ești fărîma cea din mine?
Să te cos la trupu-mi sfîrtecat,
Să te-aștern în patul de suspine,
Să te-adun la visul spulberat?

Unde ești? 
Să-mi pui pe frunte palma,
Să mă iai de mînă și să taci,
Gîndul meu să-ți intoneze gama,
Cu-al tău gînd ursita să-mi descfaci.

Unde ești? 
Că nu-mi auzi chemarea?
Și mi-i frig, mi-e trist lîngă străin.
Mi-i deschisă-n miez de viață zarea
Dar ca la-nceput – același chin.

Unde ești? 
Să nu fiu singurică,
Vreau  să vin, tu singur să nu fii.
Lîngă tine să fiu iarăși mică
Și să cresc așa cum tu mă știi.