miercuri, 3 februarie 2016

Unde ești?

Unde ești fărîma cea din mine?
Să te cos la trupu-mi sfîrtecat,
Să te-aștern în patul de suspine,
Să te-adun la visul spulberat?

Unde ești? 
Să-mi pui pe frunte palma,
Să mă iai de mînă și să taci,
Gîndul meu să-ți intoneze gama,
Cu-al tău gînd ursita să-mi descfaci.

Unde ești? 
Că nu-mi auzi chemarea?
Și mi-i frig, mi-e trist lîngă străin.
Mi-i deschisă-n miez de viață zarea
Dar ca la-nceput – același chin.

Unde ești? 
Să nu fiu singurică,
Vreau  să vin, tu singur să nu fii.
Lîngă tine să fiu iarăși mică
Și să cresc așa cum tu mă știi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu