Viaţa

Viaţa nu-i decât o scenă
Noi pe ea suntem actori,
Unii – măscărici pe-arenă
Alţii – aprigi luptători.

Unii bine joacă rolul,
Alţii cată spre suflori,
Cineva îşi plânge solul
Când se vrea sub strat de flori.

Însă toţi ca unul joacă
Un film bine regizat,
Sau un fotbal pe toloacă,
Sau un circ optimizat...

Ştiu precis că-ntr-o secvenţă
Scurt şi clar e scris: „Sfârşit”,
Însă va urma frecvenţă
În alt film desăvârşit.

Iată unde-abia începe
Un real jucat la bis!
Absolutul se concepe
Dintr-un dor şi dintr-un vis. 

Iar aici e doar un teatru
Asamblat acolo, sus,
Săvârşit la doi-trei-patru,
Pentru câţiva ani expus. 

Жизнь

Наша жизнь всего лишь сцена

Ну а мы на ней актёры

Для разбойников – арена,

Кто - шуты, кто – каскадёры.

Кто-то знает роль отлично

Кто-то требует суфлёра

Плачет некто там прилично

Для него, ведь жизнь афёра.

Только все играют дружно

Точно в театре иль кино,

Или в цирке – там не скучно

Иль футбол, ведь всё равно

Завтра или послезавтра

Будет сказано: «конец».

Продолжение азарта

Будет в «Ангельский дворец».

Вот где только всё начнётся

Та история на «бис»

Что бессмертием зовётся

Где тот самый бенефис.

Ну, а здесь мы лишь играем

То что написали Там,

Через годы, все мы знаем

Что пойдём в небесный храм.

Fraza importantă

Viaţa-ntreagă caut doar o frază

Rătăcită printre neuroni

Ce să taie umbra ca o rază

Să mă rup din anii monotoni.

Şi rostesc mormane de cuvinte:

Le arunc, le strâng şi iar le-arunc,

Însă toate-mi zic să iau aminte

Că mai am a creşte, mai sunt prunc.

Că la toamna mea înaintată

Am restanţe-n mii de primăveri,

De vocale goale inundată,

Fără-nţelepciune şi averi.

Şi tot caut fraza importantă

Care poate stă-ntre neuroni:

Densă, în culori şi rafinată

Să nasc zbor din anii monotoni.

Vocala ta!

Mă joc cu gândul tău

pictat pe-o filă albă

şi din silabe moi

mă-mpodobesc c-o salbă,

căci ştiu ce dragă-ţi sunt

(ca noaptea de-nviere)

şi simt ce dulce-mi eşti

(un fagure de miere).

Din vorba ta-mi zidesc

duminici noi în soartă

căci înspre tine duc

poteci pe orice hartă,

şi fără de busolă

cu dorul te găsesc

că-n vena mea pulsează:

iubesc, iubesc, iubesc...

Şi-n boarea de april

urcată din cuvinte

prin care mă mustrezi

sau mă admiri cuminte,

eu mă desfăt ades:

(când doamnă, când copilă).

C-aşa-i vocala ta:

deşteaptă şi abilă.

Resemnare

Sunt călător din noapte spre lumină,

Împart prezentu-n mâine şi în ieri,

Aleg din sol substanţa mea divină

Crescută din polen de primăveri.

Şi mă destram o pulbere de gânduri

Să mă găsesc în cântecul uitat,

Născându-mă din cele patru vânturi

Îmi întregesc destinul amputat.

În fire port o sclavă şi-o regină

Schimb zi de zi coroana pe un şorţ

Şi îmi accept exilul fără vină

În basmul câştigat cândva la sorţi.

Departele meu

Aproape-s de Lună

Departe de noapte,

Aproape de Soare

Departe de cer,

Departe de cântec

Aproape de şoapte,

Departe când cuget,

Aproape când sper.

De când între noi

Depărtarea-i aproape

Iar dorul agaţă

Suspin pe-orizont,

Se-aşează-n chemări

Necuvinte mioape

Şi-n mâine destinul

E şubred şi mont.

Mă ţin de aproape

Cu-aprilul din mine

Şi drumul pustiu

Sub picioare aştern,

Să fug o zăludă

Spre tine! Spre tine!

Departele-n cioburi

De lacrimi să-l cern.

ştiu...

M-am conceput în cer din vis şi şoaptă

când amurgea la început de zi

un îngeraş stătea timid în poartă

şi îmi scria CV-ul: ce voi fi...

Mă cunoştea şi roua, şi ninsoarea,

amici eram cu-un ciob de orizont,

în leagăn era plapumă chemarea:

ei azi continuu să-i achit discont.

Şi-n ani rebeli când căutam o oază

luptându-mă cu morile de vânt

mă arincam în viaţă fără groază

şi fără frici de moarte şi mormânt.

Azi iarăşi mă concep din vis şi şoaptă

scrutându-mi aşteptarea zi de zi

fiindcă ştiu, deacuma stau la poartă

cunosc deja ce sunt şi ce voi fi...

spre cer

M-am strecurat prin noapte

ca să învâţ lumină,

să-mi fie după-ploaia

de curcubeie plină,

şi-am îmbrăcat culoarea

aromelor de stele

să pot visa eternul

pe pat de viorele.

M-am furişat prin taine

ca să ascult minciuna

să-i aflu adevărul

când ambele-s totuna,

mulţimea de iluzii

să le trăiesc pe rând

căci nu sunt fir de humă

sunt albie de gând.

M-am presărat prin toamnă

aprilul să-mi găsesc

să mi-l aşez icoană

în cortul meu ceresc,

să fiu o primăvară

în veacul fără timp

o flacără şi-un aisberg

în orice anotimp.

Bătrânul nuc

Bătrânul nuc mai numără o toamnă

privindu-mă în ochi invidios

că sunt mai coaptă, dulce şi mai doamnă

şi pene noi în aripă îmi cos.

Cu crengi spre cer se-afundă în ţărână

văzându-se un vreasc topit de foc,

pe când eu zbor pe vise ce mă mână

prinzându-mă-n al veşniciei joc.

Din mână-i scapă nucile naive

care se cred deja puieţi zglobii,

iar eu pe cer scriu şoapte vocative

pentru veniri la bis cu soarte vii.

La fel ca el, de vreme inelată,

mă-ndrept spre clipa-n care-o să mă duc,

dar ştiu că mă repet nu doar odată...

Dar el? o să revină bietul nuc?

Gură de rai

De-o vreme caut rimă pentru ţară:

prin cronici, pe la clasici răsfoiesc -

toţi într-un glas îmi spun: "e o comoară",

e-un colţ de rai pământul strămoşesc.

Şi chiar de-a fost supusă şi rănită,

şi chiar de i-i pământul zdrenţuit,

iar limba de acasă-i fu gonită

şi un final părea că-i e sortit,

o mai vedem pe hartă cum pulsează,

deşi-i cu un hotar în carnea ei

iar marea la sud-est doar o visează

şi munţii îi sunt astăzi străinei,

ea totuşi este vie şi ne cheamă

cu glas de tricolor nemuritor,

spre-un mâine optimist, lipsit de vame,

senin, independent, biruitor.

Azi te felicit, dulcea mea Moldovă,

că ai  şi libertate, şi un grai,

şi să-ţi declar pot în natala-mi slovă:

- Mi-eşti cea mai dragă, gura mea de rai.

Căpşuna

Ieri împărţeam căpşuna-n jumătate -

eram sătui de poame şi sărut.

Speranţele pulsau învecinate

când ne găseam în visul dispărut.

La prânz muşcam aceeaşi ciocolată,

dulceaţa ta la cină o aveam,

privirea-ţi mă-nvelea, imaculată,

şi ne-aştepta norocul lângă geam...

...

Azi am cules o poală de căpşune

dar nu mai au aromă şi nici gust...

Fără bomboane soarele apune

iar patu-i rece, e vârtos, îngust...

Ho'oponopono

Când stropi de ploaie

te curg şiroaie

şi miezul iernii

te ia captiv,

cu glas  fierbinte

să ceri cuminte

punând silaba

pe-un vechi motiv:

te rog mă iartă...

te iubesc...

îmi pare rău...

îţi mulţumesc...

Şi nu mai plouă,

nu e nici rouă,

nu te mai ninge

cu gând amar,

mai blând e Cerul,

mai viu misterul,

iar acest cântec

un dulce dar:

te rog mă iartă...

te iubesc...

îmi pare rău...

îţi mulţumesc...

Iartă-mă...

Te rog mă iartă

că te las

cu ochii uzi...

La fel de drag

ca la-nceput îmi eşti,

auzi???

Cum să rămâi

aşa tăcut

nealinat?

Mă ceartă dorul meu

în timp nedeclinat...

Eu te iubesc - 

pulsează verbul în suspin.

În vis hoinar

la geamul tău tot vin şi vin,

eşti cel mai drag,

te ţin pe pleoape

ca pe-un strop.

Cum să te las?

Se duce clipa 

în galop...

"Muritor de rând"

Doresc doar atât:

un cuvânt să culeg

cu gura-mi pe gura-ţi,

nectar să aleg,

pe braţe să-ţi cad

ca un fulg peste pară

în doi să avem

noapte caldă de vară...

Doresc... dar suntem

nişte căi paralele

ni-i visul parfum efemer

de lalele

îmi eşti o icoană

cu chipul divin,

în dorul ce-ţi port

rug pe-altare devin.

Îmi eşti în destin

nu un biet muritor,

eşti înger ce-mi torni

în făptură fior,

eşti cerul

spre care cu rugă mă-ndrept,

chemare pe care
de-un veac o aştept.

Privirea din poză

Privirea ta de rime născătoare:

fereastră-n nemurire... o splendoare,

icoană pe altarul desfătării,

chemare din durerile uitării...

Senin ce toarnă febră în scânteie

să-mi amintesc: sunt dulce, sunt femeie...

Să fremăt ca un mugur prins de brume,

să rătăcesc prin ocean în spume...

Din ea compun un vis răpit din soartă,

spre fericire îmi pictez o hartă,

ademenind noi fluturaşi în burtă

mă mai reţin în primăvara-mi scurtă.

Şi chiar de eşti doar pată pe hârtie

chemarea firii e la fel de vie:

la tine-n braţe şoaptă-nfiorată,

în stropi de cer o patimă curată.

Offline

Te chem dar îmi răspunde

cuvântul tău nespus...

Iubirea ta să fie

cu geana în apus?

Sau ţii acum în braţe

alt dor cules de vis?

Sau focul ce-l aprinsem

cu rimele, s-a stins?

Te strig cu roua pleoapei

orfană de-al tău chip

dar mi-e ecou tăcerea

făr'spaţiu, fără timp,

şi ruga mă apleacă

spre-o filă fără grai

ce-mi spune că silabe

tu pentru mine n-ai.

Te-aştept chiar dacă lumea

e-un orizont pustiu

că lângă al tău nume

e un "offline" neviu,

şi îmi hrănesc speranţa

cu verbul scris demult

când mă aveai iubită

şi eu când te-am avut...

Fugă de sine

Umbrela nu face 
furtuna să treacă,
o pleoapă lăsată 
suspinul nu-l seacă,
un gând ignorat 
nu aduce uitare,
durerea ascunsă-n tăcere 
tot doare.

Tot noapte-i atunci 
când aprinzi felinare
iar inima ta e lipsită de soare,
cu zâmbetul fals 
n-ai să scapi de suspine.
în nume străin 
nu te-ascunde de sine...

Iubeşte 
de vrei să ai soare în casă
şi iartă 
când răul te prinde în plasă.
Iubeşte şi iartă 
să fii fericit
apoi să te simţi 
şi iertat, şi iubit...

Terei

Din miezul bolţii coborâtă
şi furişară-n fir de praf
cu libertate zăvorâtă
şi cu destinul alograf,
alerg cu tine pe spirală
şi mă grăbesc să plec de-aici
ca un ecou de pastorală...
Tu "pe curând" din nou îmi zici.

Prin suferinţe iar îmi caut
o nouă temă să învăţ,
spre veşnicii călcând precaut
eternitatea îmi răsfăţ
cu glas de prunc şi cărunteţe,
cu îmbrumări şi-nmuguriri,
cu toamne ude, certăreţe,
cu viscole din amintiri.

Însă te rog, ca altă dată
să nu mă chemi iar să revin,
din nou să ne legăm în soartă
cu stropi de miere şi pelin,
căci vreau să nu mai plec de-acasă
vreau să rămân un strop de cer,
în necuprinsul meu mă lasă
să fiu grăunte de mister.

Sunt femeie

Numeşte-mă iubită

chiar dacă-n piept troiene

s-au adunat

şi ţurţuri

îţi picură prin vene.

Trezindu-mă cu zorii 

mai spune că-ţi sunt dragă,

chiar de-i obrazul palid

şi gura nu-i de fragă.

Mai spune că-s frumoasă,

atunci când cert oglinda

că verdele-i prea veşted

şi prea răscoaptă ghinda.

Mai strânge-mă în braţe

în umbrele de noapte,

căci chiar de-s bunicuţă

femeie sunt, bărbate.

Mai singură...

Singurătatea rece mă înhaţă

căci te-ai răpit cu tot ce mai aveam:

o zdreanţă de iluzii şi speranţă

şi-mbrăţişări visate, lângă geam.

Mai singură acum, ca altă dată,

ucisă de cuvântul tău nespus

de braţul tău în viscole lăsată

mă contopesc cu roua din apus.

Credeam naiv c-a fost o îndurare

pentru pustiu, spre ceruri când rugam...

A fost minciună care astăzi doare,

căci mi-a răpit speranţa ce-o aveam...

Alo...

- Alo...

se răsuceşte-n ghem distanţa

cu visu-n febră şoapta îţi cuprind

ca pe-o bomboană împărţim speranţa

şi de îndemnu-ţi primăvara prind.

- Alo...

şi nu mai e singurătate

un EU şi-un TU s-au transformat în NOI

din strop amar rămâne jumătate,

întreaga lume împărţim la doi.

- Alo...

şi nu ne pasă de amurguri

ni se desfată veacu-n miez de zi

grădinile ne dau odată-n muguri...

Alo...

îţi zic acum 

şi tu îmi zi.

Mă lipesc de tine

Azi mă lipesc de tine

cu inima bătândă

şi mă dezic de legea

ce-n mine stă la pândă,

să mă desfăt cu noaptea

în vis ce ne uneşte

şi ram de cununie

pe frunte ne-mpleteşte.

Azi mă lipesc de tine

cu geamătul din gânduri

ce se transformă-n rime

şi se aşează rânduri

ţesând un leagăn dulce

din doruri împletite

învăluiţi de şoapta:

eu te ador, iubite.

Azi mă lipesc de tine

cu firea-ncendiată

nicicând să nu fii singur

nici eu- însingurată

să fim două silabe

rostite de o gură

să fim doi stropi de rouă

în zile cu arsură...

Visul de ieri

Mi-a rămas cu un vis mai puţin
Când ţi-am scris: 
"Să te sun, dacă vin?"
Ai tăcut... 
Ce ai vrut să-nţeleg?
Ieri zâmbeam, 
azi tristeţe culeg.

Ieri un vis am avut pentru doi
Şi-l pictam pe mormane de foi
Dar, se vede, pe rând îl visam,
Astăzi noapte pustie doar am.

Spui ceva...
Pentru mine?
Sau nu?
Un străin m-a chemat?
Poate tu...
Celularul mai tace şi-acum,
Stau cu visul
la margini de drum...

Izvor străin

Am băut dint-un izvor străin:

picături de-agheasmă de la îngeri,

un miraj într-un pahar cu vin

rouă de izbândă în înfrângeri.

Izvorâse pe ogorul meu

într-o noapte în destin uitată...

Sau favoare de la Dumnezeu,

dram de fericire fără plată?

Am băut un strop şi am rămas

pentru toată viaţa însetată -

un hoinar prin timp, fără popas,

lacrimă de dor, debusolată. 

Parcul Catedralei

Prin Parcul Catedralei pe-nserat

noi am trecut la braţ cu fericirea

în anotimpul bun de secerat,

cu talpa-n vise, în incendiu firea.

În Parcul Catedralei am aflat

că-n miez de ierni se face primăvară

şi-un dor, de legi în noapte exilat,

ne învelea suspinele cu pară.

În Parcul Catedralei am rămas

cu o restanţă din copilărie

şi i-am cerut să facem un popas,

pe-o oră să fugim din colivie.

În Parcul Catedralei am găsit

remediu unic de singurătate

când din captivitate am păşit

spre cântec inundat de libertate.

Semnele de punctuație

Sunt supărați pe mine gramateii

că nu pun virgula la locul ei

să nu ții pică dragă cititorule

ci ia creionul pune-o unde vrei

Nu fac amor cu puncte și tireuri

cu rimele în vis m-am cununat

când mă găsește-amiaza printre nouri

plasez subiectu-n loc de predicat

Și-acolo unde inima îmi sare

iar dorul îmi suspină mai altfel

arunc un semn dar nu la întâmplare

ci cum mi-o cere pulsul cum vrea el

Când vor rămâne puncte de suspensii

pe rana dintr-un miez de epitet

atunci sper să mă ierte gramateii

și-n semne vor vedea  gust de estet

.,!?-...