Numeşte-mă iubită
chiar dacă-n piept troiene
s-au adunat
şi ţurţuri
îţi picură prin vene.
Trezindu-mă cu zorii
mai spune că-ţi sunt dragă,
chiar de-i obrazul palid
şi gura nu-i de fragă.
Mai spune că-s frumoasă,
atunci când cert oglinda
că verdele-i prea veşted
şi prea răscoaptă ghinda.
Mai strânge-mă în braţe
în umbrele de noapte,
căci chiar de-s bunicuţă
femeie sunt, bărbate.
Mereu citesc cu placere !
RăspundețiȘtergereAm preluat cu link pe FB, spre a incanta si alte suflete .
Mulţumesc, Brandusa!
ȘtergereFoarte frumoase poeziile tale.
RăspundețiȘtergereAdrian Manea