miercuri, 25 august 2010

*iarna urmei


Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale
în coama verbului lăsat fără răspuns
şi visul nins de necuvînt ascuns sub zale
adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns.

să anulez din calendar acele file
ce m-au minţit, lipsind chemarea de ecou
punînd pe gura-mi doar silabele umile
în loc de basm unde eu te-am ales erou.

lăsînd amprenta unei clipe infinite
ce ne-a promis să ne găsească-n labirint
din aşteptările de neveniri rănite
şi de cadavrele iubirilor ce mint.

voi căuta final în iarna urmei tale
să pot citi un "te iubesc" în necuvînt
cînd te-oi găsi plecat spre albul din petale
formînd cu tine doar o mîină de pămînt.




marți, 24 august 2010

* alinare


M-alin cu o noapte
uitată de soartă
în mugur de vis
din fiorul hoinar
născut la hotar
fără semne pe hartă
cînd paşi-mi sunt robi
unui miez de chenar.

Îmi caut pricini
să rămîn fără vină
căci dau o restanţă
viorii ce-a plîns
din geană de-apus
pentru ultima cină
cu strop de nectatr
de pe gura ta strîns.

m-ascund furişată
de legile lumii-
cerşafu-n păcate
să-l am nepătat
albit de canonul
iertărilor brumei
căci dorul şi azi
se mai cere-alăptat.

S-alint ca pe-un prunc
acea unică noapte
aleasă din roiul
de clipe pustii,
mireasă s-o faci
în cunună din şoapte,
pe poala-i de patimi
tu haină să-mi fii.

miercuri, 11 august 2010

* am obosit...


Am obosit de nopţi ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranţele că-mi cern.

De azi încerc să-nvăţ neaşteptarea
şi voi urca într-un marfar grăbit
să-nlocuiesc destinul de cărare
cu un destin de orizont rănit.

Lăsînd deschisă poarta sîngerîndă
(de-ţi ia-i la următorul tren bilet...)
şi într-un felinar voi sta la pîndă
pitită-ntr-o silabă din cuplet.

În ritmul: tuc-tuc-tuc de roţi pe şine
voi contopi un tren c-un orizont...
Am obosit de zile asasine-
făr-a ta şoaptă mi-e destinul mont.

marți, 10 august 2010

* ecoul tău


Azi m-a atins ecoul tău, iubite,
şi alergai cu geana să-l ating
să mai reţin petalele grăbite
căci clipele cu ruginiu mă ning.

Însă s-a stins vocala cea din urmă,
încerc să strig, însă răspunsu-i mut.
Din nou lumina-n pleoapă mi se curmă-
a fost ecou sau doru-mi a gemut?

Îmi ticăie tăcerea-ţi în timpane
să nu aud un nou final de zi
şi scîncetul chemărilor orfane
din vis ce prinde a se desfrunzi.

Rămîn din nou la capăt de-aşteptare,
chiar de-ai să treci şi azi fără ecou
voi căuta silabe solitare-
pentru singurătatea-mi un sacou.

Să-ncerc s-ascund durerea goliciunii
de nesperanţa ce m-a despuiat
turnîndu-te pe rana rugăciunii
cu neecou în patu-mi furişat.

luni, 9 august 2010

* "pe curând..."


Iubite, nu ai zis "la revedere"
şi nici "adio", spusei "pe curînd"...
Un geamăt făr-ecou pe gura-mi piere
căci gîndul nu se vrea turnat pe rînd.

Lăsai atîtea vise-nmormîntate
sub pleoapele uitate pe zenit
de orizontul încuiat secate
şi şoapta ta ce n-a mai revenit.

O pauză declar-un miez de verde
printr-un post-scriptum de-al tău Mai semnat
să reînvii din iarna ce mă pierde
de palmele-ţi de-un veac nesemănat.

Şi augustu-mi apus la soartă cere
din disperare un fragment să vînd...
N-ai spus "adio" nici "la revedere"
dar pînă cînd, iubite, "pe curînd"?

* dacă pleci...


N-am să te plîng
dacă va fi să pleci
de rimă suspendînd
a mea durere,
n-am să leg geana
-n noaptea de priveghi
sperînd la judecata
de-nviere.

N-am să te chem
în geamătul cu-arsuri
să-mbraci răcoarea palmei
pe-a mea frunte,
de albul din petale
să te-nduri
cerînd să pui
spre al tău verde punte.

N-am să te mint
că te voi plînge-n veci
ţesînd în noapte
leagăn din suspine...

N-am să te plîng
dacă va fi să pleci,
eu voi pleca
iubitul meu cu tine.

luni, 2 august 2010

* ploaia


Toţi norii mei, iubite,
trimis-am să te plouă-
sau aşteptai, tu, poate
doar strop curat de rouă?
În miezu-mi de furtună
dezlănţuită-n toamnă
ai căutat copila?
sau glas discret de doamnă?

Îmi despletii cosiţa
din mai nemîngîiată
şi-mi cumpărai o cotă
de soartă dezmierdată,
ca să-ţi ascult minciuna
de tine necrezută
şi-o vară-ţi fui iubită
ne-atinsă, nevăzută.

Şi-n miezul de furtună
zidii cu tine-o casă
în care taina rimei
fu pîinea de pe masă...

Vrui să te plou, dar picur
pe floarea de umbrelă
din visu-mi ce se scurge
ca pînza de-acuarelă.