*iarna urmei

Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale
în coama verbului lăsat fără răspuns
şi visul nins de necuvînt ascuns sub zale
adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns.

să anulez din calendar acele file
ce m-au minţit, lipsind chemarea de ecou
punînd pe gura-mi doar silabele umile
în loc de basm unde eu te-am ales erou.

lăsînd amprenta unei clipe infinite
ce ne-a promis să ne găsească-n labirint
din aşteptările de neveniri rănite
şi de cadavrele iubirilor ce mint.

voi căuta final în iarna urmei tale
să pot citi un "te iubesc" în necuvînt
cînd te-oi găsi plecat spre albul din petale
formînd cu tine doar o mîină de pămînt.