sâmbătă, 25 septembrie 2010

* insomnie


Smulg genele înfipte-n cornul lunii
să le aştern pe visul răsfăţat,
din bolta frunţii îmi strivesc tăunii
şi ceru-adun pe linişte vărsat.

Uit coatele pe prag călcat de umbră,
din buzunarul nopţii ciugulesc,
speranţa chem din presimţirea sumbră
în poartă silueta să-ţi ghicesc.

Să stăm la sfat, vorbind fără cuvinte
pe ciobul din destin călcînd desculţi
tăcerea ta negîndul să-mi alinte
din pulsul pleoapei febra să-mi asculţi.

Pîn va urca din patima cafelei
prin gaura săpată-n orizont
vocala plînsă din chemarea stelei
pe sfori de zmeu prin anotimpul şont.

duminică, 19 septembrie 2010

* "te iubesc!"


Un "te iubesc!"- balsam turnat pe rană
pe-un prag pustiu de talpa-ţi neatins,
cînd din clepsidră clipele-s pe goană
şi sub pleoapa-mi chipul tău nestins.

Un "te iubesc!" ce-apusul anulează
din vis ce se crezuse împlinit
dar ignorat de zeul ce-l veghează
şi-mi desenează umbra din zenit.

Un "te iubesc!" din poarta disperării
căci ultimul noroc a fost ratat,
cînd s-a topit pe buzele chemării
dintr-un capriciu de destin certat.

Un "te iubesc!" - o lacrimă tîrzie
rămasă-n gară într-un ultim tren,
lăcată ne-ncuiată să rămîie
cînd pătimaş regretele mă cern.

Un "te iubesc!" - o pauză-n durere
să-nvăţ din nou seninul să găsesc,
pentru speranţă - nouă înviere,
icoană pentru ultimul "iubesc..."

vineri, 17 septembrie 2010

* "poate mîine..."


Ai legănat atîtea toamne visul
în nopţi pustiul rece să alini
zidind din stropi de stele paradisul
pentru icoana cărei să te-nchini.

Ai inspirat speranţă:"poate mîine..."
duminici suspendînd de orizont
silaba alegînd să-ţi fie pîine
pentru un ultim mai păstrat pe cont.

Dar cînd destinul şi-a permis o glumă
sădind în casa-ţi visul împlinit,
erai plecat... Te-ai speriat de brumă,
ce îţi divulgă paşii, din zenit?


Sau n-ai dorit să te cobori din stele
cedînd eternul clipelor din scrum,
dorinţelor adesea infidele...
sau "poate mîine...", totuşi, nu-i acum?...

miercuri, 15 septembrie 2010

* ai tăcut...


Ţi-am presurat cărarea cu petale
luînd un colţ de vară cu-mprumut
şi am ţesut un leagăn din vocale...

de mîine-ţi va răspunde geamul mut...

Te-ademeneam şi doamnă şi puştoaică
pitită într-un miez de vis hoinar-
ba prada ta, ba la vînat leoaică...

de mîine voi fi piatră de hotar...

Te întîlneam o umbră pe silabă
răpindu-mi gîndul cu-un sărut în plic
să potoleşti secundele din grabă...

de mîine vei găsi aici... nimic...

Te voi privi din nume de străină,
îţi voi vorbi cu verb necunoscut
ce nici nu mîngîie, nici nu alină...

Eu aşteptam...
Ştiai...
dar ai tăcut...

vineri, 3 septembrie 2010

* dor în amurg


Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.

Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un "ții minte atunci..."
deslușind în tăcerea-ți o șoaptă.

Iar în pasul străin intuind
talpa ta șovăind a plecare
din dorința-ți de braț să te prind
înfruptat cu-amintiri din uitare.

Și să-ți scape-un suspin a regret
cu o frază lăsată-anonimă
rămînînd în amurgul șiret
ce va stoarce și mîine o rimă.