sâmbătă, 25 septembrie 2010

* insomnie


Smulg genele înfipte-n cornul lunii
să le aştern pe visul răsfăţat,
din bolta frunţii îmi strivesc tăunii
şi ceru-adun pe linişte vărsat.

Uit coatele pe prag călcat de umbră,
din buzunarul nopţii ciugulesc,
speranţa chem din presimţirea sumbră
în poartă silueta să-ţi ghicesc.

Să stăm la sfat, vorbind fără cuvinte
pe ciobul din destin călcînd desculţi
tăcerea ta negîndul să-mi alinte
din pulsul pleoapei febra să-mi asculţi.

Pîn va urca din patima cafelei
prin gaura săpată-n orizont
vocala plînsă din chemarea stelei
pe sfori de zmeu prin anotimpul şont.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu