joi, 31 ianuarie 2013

Semnele de punctuație



Sunt supărați pe mine gramateii
că nu pun virgula la locul ei
să nu ții pică dragă cititorule
ci ia creionul pune-o unde vrei

Nu fac amor cu puncte și tireuri
cu rimele în vis m-am cununat
când mă găsește-amiaza printre nouri
plasez subiectu-n loc de predicat

Și-acolo unde inima îmi sare
iar dorul îmi suspină mai altfel
arunc un semn dar nu la întâmplare
ci cum mi-o cere pulsul cum vrea el

Când vor rămâne puncte de suspensii
pe rana dintr-un miez de epitet
atunci sper să mă ierte gramateii
și-n semne vor vedea  gust de estet
.,!?-...

Cine sunt?


Sunt un cântec zbuciumat
între sol și lună plină,
cu destin de vis curmat
o captivă fără vină?

Sunt un strigăt neșoptit
sau o șoaptă nestrigată
să-mi port gândul despletit
dintr-o poartă-n altă poartă?

Sunt o frică de-a pleca
sau plecare fără teamă
spre un cer ce va seca
frământarea mea de scamă?

Sunt un spin uitat de zei
într-o talpă negrăbită
să suspin sub pașii grei
de un: "vreau să zbor" gonită?

Sunt un ciob din infinit,
un fragment de veșnicie?
Să mă caut am venit
în delir de poezie?

Muza


Blestem din rime și silabe
tu putrezești al meu noroc,
o fiară cu destinu-n labe
ce-mi vinde bafta din ghioc.

Mi-așterni în leagăn spini și roze,
din stele-mi dai să beau venin,
mă cauți pe străine poze,
torni foc în cuget fără vin.

În mreaja ta mă ții geloasă
din curcubeu să nu mă-nfrupt,
când ești ursuză și ploiasă
mă învelești cu cerul rupt.

Și-mi crești singurătate-n fire
când luneci prin al meu pustiu...
Ești adorată ca un mire,
îmi ești și viață și sicriu.

luni, 28 ianuarie 2013

refugiu în poezie


De ploaie fug în poezie
și cenușiul colorez
în purpuriu, albastru, verde:
și-mi este dor, aștept, visez...

De noapte fug în poezie
să nu mă tem de insomnii
și nu mi-e patul sloi de gheață:
te chem, tu îmi răspunzi și vii...

Fug de rutină-n poezie
să am duminică în gând
și primăveri în loc de brume
îmi nasc cu fiecare rând.


Îmi torn în vene poezie
trăind ca un nebun drogat
și veșnicia-i tot mai blândă
în veacul meu debusolat.

Mi-e frică fără poezie
în sine când mă rătăcesc,
doar în metafore și rime
lumină am, respir, trăiesc...

duminică, 27 ianuarie 2013

Rătăcire



Pete reci de întuneric
îmi tot năruie ființa,
ceață umedă, funebră
îmi învăluie penița
căci în miez de constelații
praf de humă rătăcesc,
caut pauză în zbucium
și-un răspuns... dar nu găsesc.

Din pustiul ce mă-nghite
vreau aripile să-mi smulg
dar pe brațe de furtună
cad asemeni unui fulg,
mă aruncă peste șoapte,
peste geamăt și oftat,
peste-o lacrimă uitată
în suspin de dor ratat.

Și pe-obraz încins de febră
mă prefac în strop amar:
picătură în cădere
peste praful solitar -
gând împovărat de zbucium
rătăcit în firea mea,
năruită-n întuneric,
lunecată de pe stea...

Fantastică minune


Am început cu tine o poveste
lipsită de "final" și "va urma"
în veacul cu troienele pe creste
firescul încercasem a curma.

Prin poarta ce-o credeam deja uitată,
un pic sfioși, de mână am intrat
și într-o zi copilăria toată
în miez de ierni și-amurg am traversat.

Ne-am deșteptat în cea dimensiune
de existența cui nu bănuiam,
tu mă numeai: "fantastică minune",
și-n ochii tăi minune deveneam.

Se concepea o tainică iubire
cu glas de zeu și chip de heruvim,
nepotolită, cu pojar în fire:
cu-a ta dorință visu-mi - omonim.

Iubite, ne-am atins de veșnicie
singurătățile din suflet îmblânzind,
dulci amintiri remediu să ne fie
când viscolul tristeților ne prind.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Muza iubirii


Iubitule, te chem să ne iubim
precum doi fulgi învăluiți de viscol,
cătușe și capcane să zdrobim,
să ne salvăm de-a clipelor pericol.

Iubite, te aștept să ne iubim:
doi heruvimi pe pragul veșniciei
și aurul din pom să ogoim
cu imn din primăvara poeziei.

Iubite, am venit să ne iubim,
la zbor să ne întoarcem din cădere
prin muzele din noi să ne-auzim
despre final de ultimă durere.

Iubitule, abia te-am regăsit
născut de visul meu de altă dată
să-mi fii în basmu-mi ultimul iubit,
un început de pagină curată.

marți, 22 ianuarie 2013

Cearta



Mă ceartă iar oglinda, ah, mă ceartă
pentru-acest zbucium din destinul meu,
că-mi scot din apă verbul și din piatră,
că rima-mi este și iubit, și Zeu.

Mă ceartă că alerg după iluzii

cu-nțelepciune nu mă primenesc,
mă nasc de câte ori e moftul muzei,
și fericirea firii nu primesc.

Mă ceartă pentru vara risipită

și pentru toamna ce-o înmuguresc,
că mă doresc și-n miez de ierni iubită
și nici o zi nu pot să nu iubesc.

Mă ceartă, ah, zadarnic ea mă ceartă

pentru-acest zbucium din destinul meu:
pe sol mi-e strâmt, iar cerul nu mă iartă
să-mi dea chilie lângă Dumnezeu.

Și stau o zburătoare-n colivie

de fierul ei aripa-mi schilodesc,
de mii de ori ba moartă sunt, ba vie
și zilnic mă concep, mă nasc și cresc.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Singurătate


Cu toamnele înfipte
în pulberea de vise
mă zbenguiam prin ploaia
petalei de caise
și zbor de libelulă
pictam pe disperare:
să-mi pară că nu-i noapte,
să cred că nu mă doare...

Iar jarul din aortă
și negrul din privire
nu e decât un soare
din leagăn de iubire
ce îmi orbește văzul
și îmi răpune pasul,
dar nu singurătatea
îmi tot sugrumă glasul...

Te chem... dar nu mă crede
paharul de pe masă
ce vinul oțetește
de clipa prinsă-n plasă
și pun pe-o filă albă
dorințele rimate
rămase solitare
în gând înmormântate...