Am început cu tine o poveste
lipsită de "final" și "va urma"
în veacul cu troienele pe creste
firescul încercasem a curma.
Prin poarta ce-o credeam deja uitată,
un pic sfioși, de mână am intrat
și într-o zi copilăria toată
în miez de ierni și-amurg am traversat.
Ne-am deșteptat în cea dimensiune
de existența cui nu bănuiam,
tu mă numeai: "fantastică minune",
și-n ochii tăi minune deveneam.
Se concepea o tainică iubire
cu glas de zeu și chip de heruvim,
nepotolită, cu pojar în fire:
cu-a ta dorință visu-mi - omonim.
Iubite, ne-am atins de veșnicie
singurătățile din suflet îmblânzind,
dulci amintiri remediu să ne fie
când viscolul tristeților ne prind.
Îmi place!
RăspundețiȘtergereIar când din viscol răsări-vor flori,
Chiar dacă-s flori de gheaţă neştiute,
cănd şoapta tandru va rosti "iubite",
Pe umar capul tău trezeşte iar fiori.
...iar când spre cer
Ștergerecu dor de veșnicie
doi stropi de gând
pe-o rimă vom pleca
un înger - tu
născut de poezie
a muzei rană
îmi vei vindeca.