De ploaie fug în poezie
și cenușiul colorez
în purpuriu, albastru, verde:
și-mi este dor, aștept, visez...
De noapte fug în poezie
să nu mă tem de insomnii
și nu mi-e patul sloi de gheață:
te chem, tu îmi răspunzi și vii...
Fug de rutină-n poezie
să am duminică în gând
și primăveri în loc de brume
îmi nasc cu fiecare rând.
Îmi torn în vene poezie
trăind ca un nebun drogat
și veșnicia-i tot mai blândă
în veacul meu debusolat.
Mi-e frică fără poezie
în sine când mă rătăcesc,
doar în metafore și rime
lumină am, respir, trăiesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu