sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Singurătate


Cu toamnele înfipte
în pulberea de vise
mă zbenguiam prin ploaia
petalei de caise
și zbor de libelulă
pictam pe disperare:
să-mi pară că nu-i noapte,
să cred că nu mă doare...

Iar jarul din aortă
și negrul din privire
nu e decât un soare
din leagăn de iubire
ce îmi orbește văzul
și îmi răpune pasul,
dar nu singurătatea
îmi tot sugrumă glasul...

Te chem... dar nu mă crede
paharul de pe masă
ce vinul oțetește
de clipa prinsă-n plasă
și pun pe-o filă albă
dorințele rimate
rămase solitare
în gând înmormântate...

4 comentarii:

  1. Îmi place!

    Prin geam privind afară,
    Am aşteptat să vină,
    Necunoscut i-e gându-mi,
    Iar rima-i, mă-nfioară..
    Mi-e chin, mi-e rug şi giulgiu,
    Trăire, aşteptare
    Şi joc şi taină ,
    Iubire e sau cruntă nepăsare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e zbucium, e durere,
      fior de disperare
      cu cuibul în tăcere
      cu casa-n neuitare...

      Ștergere
  2. Poezia curge si atrage...in vers, si-n cadenta. Frumos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumesc, Brandusa, pentru semnul de trecere

      Ștergere