luni, 29 octombrie 2012

În ospeţie


Ieri am lăsat din trebi şi-un pic certată
de toamna, ca întruna repezită
precum că a rămas nemăturată,
cu vrafuri de rugină împânzită,
şi peste Prut am alergat flămândă...
Nu, nu de pâine, e şi-aici gustoasă,
ci de dulceaţa din silaba blândă -
de-acolo, unde limba-i mai acasă.

O culegeam din străzi şi din birouri,

de printre pici cu-o minge aruncată,
de printre munţi cu genele în nouri,
din mănăstiri cu frunţile-aplecate,
uitând de farfuria neatinsă
şi dulcele-amarul din pahare,
în vraja melodiilor cuprinsă
din scene, din culise, culuare...


Iar toamna sta acasă, supărată,

nemăturată, rece, neculeasă...
De-ar ştie ea, cum e când ţi-e furată
comoara care-ţi e cea mai aleasă,
ar înţelege: în zădar mă ceartă,
căci nu un moft, un rug aprins mă mână,
un dor ce peste Prut din nou m-aşteaptă
să vin la limba mea cea mai română.

3 comentarii: