# Zbucium

În carnea mea s-a oploşit un zbucium
şi gândul în vârtej s-a spulberat,
s-a transformat în plâns cu glas de bucium
în labirintul meu debusolat.

În calea mea – şirag de semafoare,
răspântii noi – în miez bolnav de veac,
lumina-i însă fără de culoare,
suspinul din clepsidră - fără leac.

Prin ţara fără treceri subterane
călcată de şiraguri de maşini
mă caut printre pagini de romane
înfipte în lăstari de mărăcini.

Zdrobită de atâta zbuciumare
rog pentru adăpost în infinit,
dar nu mă vede-a cerului chemare
şi rătăcesc în vis neîmplinit.