luni, 8 octombrie 2012

# De-ai ştie...

De-ai ştie ce mult te aştept
în larma tăcerii de noapte,
în toamna ce nu o accept,
în glasul viorii din şoapte.

De-ai ştie... când vii lângă prag
cu fraza poveştii din vise,
atât de "al meu" şi de drag,
grăbit la chemări interzise.

De-ai ştie... că braţu-ţi cuprind
s-ascult, să vorbim de nimicuri
şi verbul de geană îl prind
de dor prefăcându-l în picuri.

De-ai ştie... la tine că vin
legând curcubeu de speranţă:
de nouri mai sus e senin
şi ploaia-i mereu în vacanţă.

De-ai ştie ce mult mă iubeşti
şi sunt în zadar irosite
duminici, departe când eşti...
Dar tu nu exişti, ah, iubite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu