joi, 11 octombrie 2012

# Disperare


De disperare nu se vede zarea,
de stropul pleoapei se-ndulceşte sarea,
de lipsa ta metafora-i pustie,
prin toamna udă mă preling nevie.

Mi-e sub nezâmbet faţa-nmormântată,
speranţa e cu huma cununată,
mi-s buzele de gura ta orfană
şi-s vestejite braţele-liane.

E noapte infinită între gene,
se scutur săptămânile alene
fără duminici, fără sărbătoare
de când sub talpa ta e doar plecare.


Şi numai bruma intră în ogradă,
de flori şi zarva rimelor mă pradă,
prin vene februarie pulsează,
un frig hoinar nesomnul mi-l veghează.

3 comentarii:

  1. Îmi place!

    Mi-acopăr gândul cu frunze de arţar,
    Şi parcă-n noapte visu-mi te atinge,
    Sub bruma rece colorată-n jar,
    Te simt, dorinţa-mi sânii-ţi frige

    RăspundețiȘtergere
  2. vii doar atunci când lacrima-mi te ceartă,
    când nopţile de vise-mi sunt pustii,
    când fără de speranţe-s disperată,
    când nu mai cred că vii... şi totuşi vii...

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere