luni, 29 octombrie 2012

În ospeţie


Ieri am lăsat din trebi şi-un pic certată
de toamna, ca întruna repezită
precum că a rămas nemăturată,
cu vrafuri de rugină împânzită,
şi peste Prut am alergat flămândă...
Nu, nu de pâine, e şi-aici gustoasă,
ci de dulceaţa din silaba blândă -
de-acolo, unde limba-i mai acasă.

O culegeam din străzi şi din birouri,

de printre pici cu-o minge aruncată,
de printre munţi cu genele în nouri,
din mănăstiri cu frunţile-aplecate,
uitând de farfuria neatinsă
şi dulcele-amarul din pahare,
în vraja melodiilor cuprinsă
din scene, din culise, culuare...

Iar toamna sta acasă, supărată,

nemăturată, rece, neculeasă...
De-ar ştie ea, cum e când ţi-e furată
comoara care-ţi e cea mai aleasă,
ar înţelege: în zădar mă ceartă,
căci nu un moft, un rug aprins mă mână,
un dor ce peste Prut din nou m-aşteaptă
să vin la limba mea cea mai română.

luni, 22 octombrie 2012

# Emancipată


Flămând de doruri mă numea "iubită"
chemându-mă-n poveste infinită,
apoi m-a slobozit în vivieră,
numai a lui să fiu... prizonieră.

Din mreaja lui m-am smuls să vin la tine,
mi-s braţele de roze astăzi pline,
dar şi pe mine m-ai sădit în seră.
A ta sunt, însă... tot prizonieră.

Un tip drăguţ spre zbor m-ademeneşte,
ah, cât de dulce, gingaş îmi vorbeşte!
Acum i-i gura o bombonieră.
Dar mâine? Ştiu, voi fi prizonieră.


Bărbaţilor drăguţi, din lumea toată,
vă sugerez: numiţi-mă "uitată".
Vă las, mă duc să-mi fac o carieră,
am obosit să fiu prizonieră.

marți, 16 octombrie 2012

# Toamna



Ca spinu-mplântată în mine
stă toamna, cu ochi de rugină
şi visu-n capcană mi-l ţine,
salteaua mi-aşterne pe tină.

Grădina şi chipu-i în rouă
pe buze apatic se mişcă
ieri frază uitată, azi - nouă
de-un vânt încâlcit în morişcă.

Alene de griji se despoaie
ogorul,-mbrăcând arătura,
iar bolta-i posacă a ploaie
în nori ascunzând cătătura.

Fac pauze lungi între gânduri,
culeg de pe pagini căldură,
iar zarea înghite noi cârduri:
de cuiburi pustii nu se-ndură.

E azi mai puţin cu un verde,
demult nu burează cu soare,
în ploaie un zâmbet se pierde...
Nu plânge, ea-i tot trecătoare.

joi, 11 octombrie 2012

# Disperare


De disperare nu se vede zarea,
de stropul pleoapei se-ndulceşte sarea,
de lipsa ta metafora-i pustie,
prin toamna udă mă preling nevie.

Mi-e sub nezâmbet faţa-nmormântată,
speranţa e cu huma cununată,
mi-s buzele de gura ta orfană
şi-s vestejite braţele-liane.

E noapte infinită între gene,
se scutur săptămânile alene
fără duminici, fără sărbătoare
de când sub talpa ta e doar plecare.


Şi numai bruma intră în ogradă,
de flori şi zarva rimelor mă pradă,
prin vene februarie pulsează,
un frig hoinar nesomnul mi-l veghează.

# Eşti primul!



Eşti primul după Dumnezeu!
Nu, nu-i exagerare,
eşti ghid în labirintul meu,
sărut în disperare.

În jos când lunec, eşti saltea,
aripă - spre-nălţare,
în nopţi de vise - dulce stea,
pe geana-mi udă - zare.

Ai stan de brad din vârf de munţi
când eu sunt o furtună,
spre pace pui sub talpa-mi punţi
când în destinu-mi tună.

La pieptul tău găsesc un dor
ce-mi zbuciumă fiinţa,
faci să mă-ncânt, să mă-nfior
şi anulezi sentinţa.

Pe bolta mea eşti curcubeu,
pe fruntea-mi - închinare,
căci stai doar după Dumnezeu
şi nu-i exagerare.

luni, 8 octombrie 2012

# De-ai ştie...

De-ai ştie ce mult te aştept
în larma tăcerii de noapte,
în toamna ce nu o accept,
în glasul viorii din şoapte.

De-ai ştie... când vii lângă prag
cu fraza poveştii din vise,
atât de "al meu" şi de drag,
grăbit la chemări interzise.

De-ai ştie... că braţu-ţi cuprind
s-ascult, să vorbim de nimicuri
şi verbul de geană îl prind
de dor prefăcându-l în picuri.

De-ai ştie... la tine că vin
legând curcubeu de speranţă:
de nouri mai sus e senin
şi ploaia-i mereu în vacanţă.

De-ai ştie ce mult mă iubeşti
şi sunt în zadar irosite
duminici, departe când eşti...
Dar tu nu exişti, ah, iubite.

duminică, 7 octombrie 2012

# Petale


Ai intrat tiptil în cartea-mi cu poveşti
la o pagină cu zmei şi cu balauri,
noaptea cea de vis de ei s-o ocroteşti
şi de rătăciri prin bezna din coclauri.

Ai brodat cu flori fiorul îmbrumat,
în priviri mi-ai pus surâs de cosânzeană,
viscol sub cireş din maiul consumat
mi-ai dat , ne-ntinat de vitrega vicleană.

Peste nouă mări în miez răscopt de veac
într-un vechi castel cu grinda până-n boltă
cununaţi de-un dor ce nu cunoaşte leac
am decapitat a legilor revoltă.

Pregătiţi de zbor cu veşnicia-n noi
ne îmbrăţişăm cu febra din vocale
şi fugim desculţi prin verde după ploi:
tu pe firea-mi cazi,
eu - pe a ta - petale.

miercuri, 3 octombrie 2012

# Negruuuuu


Vifor negru mi-a zdrobit orbita,
răvăşită în spărtură cad,
mă îndeamnă spre apus ispita,
de lumină zilele să-mi prad.



Disperării o prizonieră,
aruncată-n braţele ce mint
mă legam naiv de o himeră,
cel din urmă zbor să mi-l alint.



Te-am urmat în valea cu izvoare,
astăzi însă stropul mi-l răpeşti,
visul pus în glastră, uite, moare.
Ieri - speranţă, azi trădare eşti.



Leagăn faci în stratul de ţărână
vifor negru-n patu-mi aşternând, 
umbra să mi-o laşi fără stăpână.
În povestea-mi scrii un ultim rând.

# Zbucium

În carnea mea s-a oploşit un zbucium
şi gândul în vârtej s-a spulberat,
s-a transformat în plâns cu glas de bucium
în labirintul meu debusolat.

În calea mea – şirag de semafoare,
răspântii noi – în miez bolnav de veac,
lumina-i însă fără de culoare,
suspinul din clepsidră - fără leac.

Prin ţara fără treceri subterane
călcată de şiraguri de maşini
mă caut printre pagini de romane
înfipte în lăstari de mărăcini.

Zdrobită de atâta zbuciumare
rog pentru adăpost în infinit,
dar nu mă vede-a cerului chemare
şi rătăcesc în vis neîmplinit.

vineri, 28 septembrie 2012

# Libertate




Pune-mi, dacă vrei la mâini cătuşă,
Patru lacăte să-ncui la uşă,
Leagă-mă cu talpa de ţărână,
Iar pe pleoape pune-mi noapte spână.

Foi de cort aşterne peste soare,
Sapă râpi abrupte pe cărare,
Crengi de mărăcini în pat aşterne,
Cu rugina vremii carnea-mi cerne.

Doar să-mi laşi aripa în visare,
Nu-mi lua a cerului chemare
lasă-mi verdele ce mă cunoaşte
Pagiştea de stele când o paşte.

Lasă-mi cântul ce pulsează-n mine,
Dulcele – din cupa cu suspine,
Strigătul ce se ascunde-n şoaptă,
Zdreanţa sorţii ce-a rămas necoaptă.

Lasă-mi ritmul presărat în verbe,
Viforul ce-n sânge îmi mai fierbe,
Să trăiesc un dram de libertate
Rămânând apoi pe foi uitate.

# Mă doare un "nu"



Mă doare o noapte de vară
Pe care tu vii să mi-o furi
Făcându-mi fiinţa vioară
De-aprilul din ieri să te-nduri.

Mă doare un strigăt la poartă
Când luna s-a stins delicat,
S-aprindem luceferi pe soartă,
Să ţesem un vis despicat.

Mă doare o vorbă nespusă
Când rana din dor sângera –
Dorinţa-n cătuşe, supusă
De frica erorii era.

Mă doare căci noaptea-i cu lună
Şi n-ai să mai vii să mă ai,
Nici gura nu vrea să mai spună,
Nici dorul nu cere să stai.

joi, 27 septembrie 2012

# Colivia



Mi-e frig şi strâmt pe braţul tău ca bruma,
Aripa-mi cade, mă înghite huma,
Devin oloagă, oarbă, fără vise,
Cu zâmbetul uitat după culise.

Mi-e dor de cer, deschide colivia,
Din ciob de stea mă cheamă feeria
Să mă împlânt în zare sângerândă,
De măduva furtunilor flămândă.

Vreau să respir cu foc de artificii
La braţ cu heruvimii fără vicii,
Să mă arunc în stâncă doar o dată -
(Ştiu, nu există moarte repetată.)

Să mă iubesc c-un strop de libertate,
Apoi să plec în veac fără păcate
Şi printre rime să trăiesc cuminte
Departe de castele zăbrelite.

miercuri, 26 septembrie 2012

# Culori




Un bucheţel de soare
mi-ai picurat pe buze
şi te sărut cu zâmbet,
te-mbrăţişez cu cânt.
Pentru suspinul umed
ai scris pe cuget scuze
şi m-ai încins cu-albastrul
ce curge spre pământ.

Pe braţe-ocrotitoare
încredinţez pruncia
ce mi-a rămas fidelă
şi-n mijloc de brumar,
în noaptea sorţii crude
să nu-ngrop veşnicia
te iau amic şi înger
spre mâine îndrumar.

Citesc autoportretul
pus într-o ramă nouă
pictat de o iubire
născută de-al tău puls
şi mă renasc din aştri
când mă culegi din rouă
cu stropul ud de verde
din curcubeie muls.

vineri, 21 septembrie 2012

# Dor de tine




Azi din nou mă culc cu dor de tine,
disperarea udă o cuprind
implorând un tren ce nu mai vine,
la peron o candelă aprind.

Palmele cuprind în rugăciune
peste cerul mut ne-nduplecat
ce nu vrea să-mi dea acea minune:
capul tău lângă al meu culcat,

mâna ta de mâna-mi încleştată,
inima lângă a mea bătând,
eu peste chemarea-ţi aplecată,
tu - lumină vie-n al meu gând.

Dar e noapte şi pustiu în casă
cu-a ta lipsă toamna mi-ai adus
îmbrumată, udă, friguroasă.
Soarele din zâmbet a apus.

luni, 17 septembrie 2012

# Umbrela


Te plouă rugăciunea
de rană sângerândă
şi din licoarea tare
umbrelă tu îţi faci
să nu te doară şoapta
din implorarea blândă,
de-aceea-ţi frângi auzul
şi geamătul îl taci.

Te zbaţi cu-nverşunare
în propriile-ţi gânduri
răpus de kilometrii
legaţi de talpa ta,
iar clipe nemiloase
se scutur rânduri-rânduri...
Baston în iarnă cine
sub braţul tău va sta?

Tu ai făcut cărare
pe unica iubire
să poţi purta pe braţe
iluzia din vis,
azi eşti captivul poftei
robit de-o fericire
ce va cădea poimâine
sub prag de paradis.

Nu-ţi mai ascunde fruntea
sub floarea de umbrelă
când ochii de femeie
cu stropi de cer te-ating,
revino să-ţi continui
frumoasa ta nuvelă
cât mai e-n geam lumină
şi-amurguri nu te-nving.

miercuri, 29 august 2012

# când nu vii...


Tu nu mai vii
fără aripi
din nou e naltul
căci mă ucizi
în vis ce nu s-a împlinit,
chem verbul tău
însă din nou răspunde altul,
iar tu rămâi
ca ieri plecat
nerevenit.

Pe-acelaşi prag stau
dar lipsită de vocale
şi cu altar
pe rana strigătului mut,
cu ochi plecaţi
în ale lacrimilor poale
un zâmbet fals
în colţul buzelor ascut.

Îmi vei şopti
că gustul lacrimei îţi place
când vei intra 
în casa mea întâmplător,
îmi vei lăsa
un ghemotoc
în piept
din ace
să-mi ispitească
nerăbdarea
din fior

sâmbătă, 11 august 2012

# Fără plată


Şi astăzi orizontul e sub lacăt:
cu stropi de cer se-nnoadă depărtarea
ţin sfoara aşteptării de un capăt,
dar tu din nou îmi ignorezi chemarea.

Din nou tăcerea-ţi spăl în rugăciune
din calendarul meu când ştergi o noapte,
miez de speranţă curăţ de  tăciune
şi mă-nvelesc cu visele răscoapte.

Dar strigătul tăcerii mă despoaie
de fluturi cu aripile în rouă,
şi augustul sub toamnă se îndoaie
fără cunună-n păr din lună nouă.

Iar mâine furişată într-o rimă
cu zdreanţa de speranţă şi cu rugă,
pe inimă şi şoaptă fără grimă
ţi-oi sta în cale ca o buturugă.

Din nou mă vei lăsa neobservată?
Din nou vei şterge-o zi apoi o noapte?
Din nou străjera sorţii fără plată
voi cununa tăcerile-ţi cu şoapte...

marți, 7 august 2012

#un ciob de vară


De ciobul verii
prind mănunchiul de speranţe
când ţintuită sunt la zid 
de clipe-gloanţe
şi-mi leagă talpa
pud de sare ruginită...
Un ciob de vară mi-a rămas
să-ţi fiu iubită.

Cu: of! aştern un minus nou 
peste retină
punând cătuşe albăstrimii
fără vină
şi-ţi caut ocii
pe movila de vocale:
miros de august neapus
culeg în poale.

În piatra rimei veşniceşti
femei străine
iar eu găsesc aici 
polenul pentru mine
să mai lungesc c-un infinit
ist ciob de vară
fiind purtată de-al tău gând
seară de seară.

Apoi şi mâine
ca o hoaţă fără jenă
voi răscoli la tine-n creier 
şi în venă
să mă înfrupt înfometată
cu-a ta pară...
Să nu acuzi: 
mi-a mai rămas un ciob de vară.

# Descântecul dezlegat


M-am descântat de dorul pentru tine,
fum de tămâie-n pat am aşternut
amurgul de-amintiri să nu suspine,
să nu tresară-n vis cu fulgi cernut.

Am ferecat dorinţele în zale
şi numele ce-odată-l deliram
să nu sparg fericirea casei tale
cu rime aruncate peste geam.

M-am transformat în stană împietrită
să nu-mi mai pui pe gând năsădituri
cu: "mi-este dor", când alta ţi-e iubita,
iar eu de gelozie-s în arsuri.

Dar mă deştept cu ruga peste poartă:
descântecul să vii să mi-l dezlegi,
căci trist mi-e, dorul tău când nu mă "ceartă..."
(Deşi-nţeleg: pe Ea ai s-o alegi...)

duminică, 1 iulie 2012

#...a ta scrisoare

Mă furişez azi
pas cu pas,
din ce-am avut 
spre ce-a rămas:
un verb apus
pe-o filă mută,
pe visul meu
o nouă cută,
o şoaptă
dintr-un miez de dor
bujori aprinşi
de un fior,
minciuni sorbite pe-a ta gură,
delirul toamnei în arsură...

Iar vara
chiar de a trecut
nu-mi pasă:
pulsul îţi ascult
curmat de lava
din peniţă
şi iar devin
ca ieri
fetiţă
cu fluturaşi nebuni în burtă,
cu găţe
în fustiţă scurtă
şi cu un infinit în faţă
care apusul îmi răsfaţă
cu rouă 
pe polen de soare
când prind în mâini
a ta scrisoare...

vineri, 1 iunie 2012

# Culori de curcubeu



O fugă-n ieri e jocul nostru de vocale,
un zbor nocturn legaţi cu sforile de zmeu,
în miez de toamnă - ploaie caldă cu petale,
spre tine - punte din culori de curcubeu.

Te chem de luni şi pănă sâmbătă spre seară,
strop de duminică cu şoapta îţi aduc,
să smulgem visul din a viscolelor gheară,
să amăgim refren din cântecul de cuc.

În miezul rimei îţi admir de-o vreme chipul
când poza ta lângă a mea o răsădeşti,
cu o minciună captivând în zâmbet timpul,
boboci de soare în privirea mea să creşti.

Te-ademenesc cu joc în febra din vocală
să zic iluziei: de astăzi eşti al meu...
Mă las pe fruntea ta cu albul de petală
să-mi pui pe piept culori ce curg din curcubeu.


miercuri, 30 mai 2012

# Ultimul iubit

Nepăsător pulsează timpul,
mai smulge-o zi din calendar
ştergând de pe retină chipul
pictat de al silabei har.

Se-ntroieneşte încă-o vară
cu floare albă de salcâm
amprenta urmei să dispară
fără ecou de caldarâm.

Un dor încearcă să se nască
în locul celui asfinţit
de disperare să ferească
vis în iluzii oploşit.

Iar tu mai treci prin noaptea rece
o flacără pe rug să pui
când timpul nemilos ne trece
lăsând polenul amărui.

Şi torni o mână de vocale
cu un suspin abia şoptit
punându-mi gândul nins pe poale:
azi să-mi fii ultimul iubit.

vineri, 25 mai 2012

# ai dispărut


Venii o pată de culoare
pe cerul umed după ploi,
să plece toamna care doare,
o vară să-mpărţim la doi.

Ne-am întâlnit pe-a rimei gură
şi în sărut ne-am contopit 
cu a vocalelor arsură
pe cer de fulgere stropit.

Mi-ai îmbrăcat pe umeri zborul,
ca o himeră azi planez
şi mă îmbrăţişez cu dorul,
ca o puştoaică să visez.

Venii din nopţi, ca o chemare,
ca un ecou ai dispărut
să pun pe chipul tău uitare...
Dar parcă eu pot să te uit?

duminică, 13 mai 2012

# Când lipseşti...



Te caut prin mulţimea 
de trecători grăbiţi,
de lipsa ta mi-s paşii
apatici, obosiţi,
prea lungă este noaptea
încolăcită-n vis
prea transparentă ziua
cu-amurgul în abis.

Te-adun din nestemate
turnate de-al tău gând
cu şoaptele zgârcite
pe-o filă într-un rând
şi te sculptez cu dorul
să-ncapi în versul meu,
să mă înnod de tine 
cu sforile de zmeu.

Din nou când vei fi lipsă
prin colb de veac purtat
cu viscolul din clipe
de orizont chemat,
te voi găsi-n delirul
cu noaptea-ncolăcit
să pui culori de vară
pe cerul spălăcit.

joi, 10 mai 2012

# cununaţi în poezie



Mi-e frică să mă văd cu ochii tăi:
de-ai să găseşti că sunt nearătoasă?
M-ascund în a cuvintelor odăi,
ca să te mint de-aici, că sunt frumoasă.

Aici rochiţă-mi cos din vorbe dulci
şi-mi prind în păr silabele cochete,
aici tu fruntea pe-al meu piept o culci
dorinţele-adunândule-n buchete.

Aici tu îmi eşti unicul bărbat,
aici eu îţi sunt unica femeie,
aici îmi eşti răspuns neîntrebat,
eu lacăt sunt, pe tine te am cheie.

Aici îmi eşti iubit fără păcat
să fii al meu apoi, în veşnicie,
cu lutu-n humă, sufletul urcat
dar cununaţi aici, în poezie.

miercuri, 9 mai 2012

# fără viitor



Tăcerea ne-a făcut deja străini
nu-mi îndulceşte gura al tău nume,
nu mă dezmierzi cu şoapte să alini
cascada-n mine, care cade-n spume.

Durerea aşteptării a trecut
în suferinţă cronică, mirată,
nu mai pulsează-n gândul meu acut,
s-a furişat sub gene resemnată.

De visele din ieri m-ai vaccinat,
de dor de tine am imunitate,
reiau destinul ce m-a cununat
cu nopţi de ceară, zile îmbrumate.

Rup filele acelui calendar
care a cunoscut a noastre taine.
au fost duminici, însă înzadar,
e viitorul nostru fără haine.