Mi-e frig şi strâmt pe braţul tău ca bruma,
Aripa-mi cade, mă înghite huma,
Devin oloagă, oarbă, fără vise,
Cu zâmbetul uitat după culise.
Mi-e dor de cer, deschide colivia,
Din ciob de stea mă cheamă feeria
Să mă împlânt în zare sângerândă,
De măduva furtunilor flămândă.
Vreau să respir cu foc de artificii
La braţ cu heruvimii fără vicii,
Să mă arunc în stâncă doar o dată -
(Ştiu, nu există moarte repetată.)
Să mă iubesc c-un strop de libertate,
Apoi să plec în veac fără păcate
Şi printre rime să trăiesc cuminte
Departe de castele zăbrelite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu